Pr Laurentiu Georgian Gh Stoicescu

La Nasterea Domnului - Pastorala 2011

2011-12-24T08:57:00.000-08:00

† D A N I E L
PRIN HARUL LUI DUMNEZEU
ARHIEPISCOP AL BUCUREŞTILOR,
MITROPOLIT AL MUNTENIEI ŞI DOBROGEI,
LOCŢIITOR AL TRONULUI CEZAREEI CAPADOCIEI
ŞI
PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE
PREACUCERNICULUI CLER,
PREACUVIOSULUI CIN MONAHAL
ŞI PREAIUBIŢILOR CREDINCIOŞI
DIN ARHIEPISCOPIA BUCUREŞTILOR
HAR, MILĂ ŞI PACE DE LA HRISTOS DOMNUL,
IAR DE LA NOI PĂRINTEŞTI BINECUVÂNTĂRI
„Şi celor câţi L-au primit, care cred în numele Lui,
le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu,
care nu din sânge, nici din poftă trupească (...),
ci de la Dumnezeu s-au născut.”
(Ioan 1, 12-13)
Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,
Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,
Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om, pentru că „atât de mult a iubit Dumnezeu lumea,
încât pe Unicul Său Fiu L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă
veşnică” (Ioan 3, 16).
Cu alte cuvinte, Fiul veşnic al lui Dumnezeu S-a făcut om muritor, ca omului
devenit din pricina păcatului muritor să-i dăruiască viaţa veşnică (cf. Romani 6, 23).
Mai mult, Fiul veşnic al lui Dumnezeu devine Om, pentru ca oamenilor să le dăruiască
puterea să devină fii ai lui Dumnezeu după har.
Deci, Naşterea după trup a Domnului nostru Iisus Hristos, săvârşită nu din
iniţiativă omenească, nici din poftă bărbătească, ci prin puterea Sfântului Duh, are ca
scop înfierea omului, naşterea sa duhovnicească pentru ca el să dobândească viaţă
veşnică.
De aceea, însuşi Mântuitorul Iisus Hristos îi spune lui Nicodim: „De nu se va
naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în Împărăţia lui Dumnezeu. Ce
este născut din trup, trup este; şi ce este născut din Duh, duh este. Nu te mira că ţi-am
zis: Trebuie să vă naşteţi de sus” (Ioan 3, 5-7).2
Sfântul Apostol Pavel ne spune, de asemenea, că rostul Naşterii Domnului nostru
Iisus Hristos este înfierea noastră spirituală sau duhovnicească: „Iar când a venit
plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege,
ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea. Şi pentru că sunteţi
fii, a trimis Dumnezeu pe Duhul Fiului Său în inimile voastre, care strigă: Avva,
Părinte! Astfel, dar, nu mai eşti rob, ci fiu; iar de eşti fiu, eşti moştenitor al lui
Dumnezeu, prin Iisus Hristos” (Galateni 4, 4-7).
Urmând Sfinţilor Apostoli, Sfinţii Părinţi ai Bisericii (Sfântul Atanasie, Sfântul
Irineu) au rezumat învăţătura lor despre rostul întrupării Fiului lui Dumnezeu arătând
scopul venirii în lume a Domnului nostru Iisus Hristos prin cuvintele: „Dumnezeu S-a
făcut Om, pentru ca Omul să poată deveni Dumnezeu, după har”. Sau: „Dumnezeu
S-a făcut purtător de trup, pentru ca Omul să poată deveni purtător al Duhului
(Sfânt)”. Sau: „Fiul lui Dumnezeu S-a făcut fiu al Omului, pentru ca oamenii să
devină fii ai lui Dumnezeu după har”.
Aşadar, Naşterea Domnului Iisus Hristos este începutul înfierii duhovniceşti a
omului sau începutul îndumnezeirii lui prin harul lui Dumnezeu.
Înfierea oamenilor în Dumnezeu se face în Biserică prin harul Sfântului Botez în
numele Sfintei Treimi (cf. Matei 28, 19), deoarece Sfânta Treime a lucrat taina
Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca Om (cf. Luca 1, 35) şi, de asemenea, Sfânta Treime
S-a arătat la Botezul Domnului nostru Iisus Hristos în Iordan (cf. Matei 3, 16-17;
Marcu 1, 10-11; Luca 3, 22).
Aşadar, prin Botez, ca unire cu Hristos, primim nu numai iertarea păcatelor, ci şi
harul înfierii, pentru că „celor câţi L-au primit (pe Hristos), care cred în Numele Lui,
le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu, care nu din sânge, nici din poftă
trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut” (Ioan 1, 12-
13).
„Nimeni să nu creadă că Botezul dă numai iertarea păcatelor, după cum era
botezul lui Ioan, adică botezul pocăinţei întru iertarea păcatelor; dimpotrivă, Botezul
dă şi harul înfierii”
1
.
„În Botez, zice Teodor de Mopsuestia, apa devine un sân pentru cel care se
naşte, iar harul Duhului (Sfânt) formează pe cel care este botezat pentru a doua
naştere”
2
.
Prin afundarea în baia naşterii, Mântuitorul Iisus Hristos ia chip în omul cel nou
botezat: „şi fă să ia chip Hristosul Tău în acesta care se va naşte din nou” (Slujba
Sfântului Botez). De aceea, omul botezat (copil sau adult) primeşte numele de creştin
şi poartă pecetea apartenenţei sale la Trupul mistic al lui Hristos, care este Biserica. El
este chemat să devină împreună cetăţean cu sfinţii lui Dumnezeu, „zidiţi pe temelia
apostolilor şi a proorocilor, piatra cea din capul unghiului fiind Însuşi Iisus Hristos”
(Efeseni 2, 20). Prin Botez omul începe să devină „fiu al luminii şi moştenitor al
veşnicelor bunătăţi” (Slujba Sfântului Botez).

1
SF. CHIRIL AL IERUSALIMULUI, Cateheze, III, trad. de pr. Dumitru Fecioru, EIBMBOR, Bucureşti, 2003, p. 349,
în Sfântul Botez şi Sfanta Cununie azi – Îndrumător teologic, liturgic şi pastoral, Editura Cuvântul Vieţii a Mitropoliei
Munteniei şi Dobrogei, Bucureşti, 2011, p. 27.
2
TEODOR DE MOPSUESTIA, Omilii catehetice, 14, 9, cf. Olivier Clement, Sources. Les mystiques chrétiens des
origines. Textes et commentaires, Paris, Stock, 1992, p. 95.3
Creşterea biologică şi spirituală a copilului botezat se realizează în familia
creştină, întemeiată prin Sfânta Taină a Cununiei, în care harul lui Dumnezeu, dăruit
prin binecuvântarea Bisericii, împlineşte şi sfinţeşte viaţa a doi tineri, bărbat şi femeie,
care se iubesc şi dau naştere la prunci, adică la persoane umane chemate să participe
la iubirea veşnică a Preasfintei Treimi.
Iubirea lui Dumnezeu atotputernică şi smerită arătată la Naşterea Pruncului Iisus
în Betleem, când Fiul Cel veşnic al lui Dumnezeu devine Fiul Omului, ne descoperă
taina mântuirii neamului omenesc ca început al nunţii lui Dumnezeu cu omenirea.
Sfântul Ioan Gură de Aur vede o legătură între Naşterea lui Iisus Hristos ca Om şi
Taina Sfintei Cununii, arătând că Iisus Hristos este Mire al Bisericii: „Precum la
nunţi, nu mireasa este aceea care merge să-l caute pe mire, ci mirele aleargă cu
grabă spre mireasă, chiar de-ar fi el fiu de împărat, iar mireasa ar fi dintr-o stare de
jos, chiar o roabă, tot aşa şi aici nu firea omenească a urcat la cer, ci Mirele (Hristos
n.n.) S-a smerit pe Sine până la această fire urâtă şi dispreţuită. Şi după serbarea
nunţii, Mirele n-a mai îngăduit ca ea să rămână aici jos, luând-o cu Sine, El a dus-o
în casa părintească”
3
, în casa Tatălui din ceruri.
Episcopul martir Metodiu de Olimp (†311) spune că prin Naşterea Mântuitorului
Iisus Hristos în Betleem, Fiul lui Dumnezeu, „Cuvântul a lăsat pe Tatăl din cer. El a
coborât (S-a întrupat) pentru a Se însoţi cu această femeie, Biserica. Apoi a intrat în
somnul pătimirii Sale. El a murit de bunăvoie pentru ea (...), spre a-i dărui o viaţă
nouă”
4
.
Acest înţeles adânc al Întrupării Domnului Iisus Hristos şi al lucrării Sale
mântuitoare, ca început al nunţii lui Dumnezeu cu omenirea care răspunde iubirii Sale
veşnice şi ca temelie pentru binecuvântarea nunţii creştine, este mai mult întărit de
Sfânta Evanghelie de la Ioan, când ni se spune că la scurt timp după Botezul Său în
Iordan, Iisus a fost invitat împreună cu Mama Sa şi cu ucenicii Săi (icoană tainică a
Bisericii!) la o nuntă din Cana Galileii, iar acolo El a săvârşit prima Sa minune, şi
anume a prefăcut apa în vin, „arătându-şi slava Sa, iar ucenicii Săi au crezut în El”
(Cf. Ioan 2, 1-11).
Cel ce odinioară în Rai a zis „Să facem om după chipul şi asemănarea Noastră”
(Facere 1, 26) şi a creat prima familie umană, adică pe Adam şi Eva, şi i-a
binecuvântat zicând: „creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi” (Facere
1, 28), tot El a sfinţit nunta cu prezenţa şi lucrarea Sa minunată la Cana Galileii,
pentru a arăta că fiecare nuntă la care este invitat, prin rugăciune, Hristos-Domnul
împreună cu sfântă Maica Sa şi cu Sfinţii Săi ucenici devine Taină sfântă şi icoană
binecuvântată a iubirii Mirelui Hristos pentru Mireasa Lui - Biserica.
Astfel, înţelegem că sfinţenia cununiei, ca icoană a iubirii şi unirii lui Dumnezeu
cu omenirea, a lui Hristos cu Biserica Sa, are la bază Taina Sfântului Botez, întrucât
cel ce se botează şi devine parte a Bisericii, mărturiseşte: „mă unesc cu Hristos şi Îi
slujesc Lui ca unui Domn şi Împărat!”.

3
SF. IOAN GURĂ DE AUR, Comentar la Evanghelia de la Ioan, Omilia 18, 2, trad. Diacon Gheorghe Băbuţ, Ed.
„Pelerinul Român”, Oradea, 1998, p. 88.
4
METODIU DE OLIMP, Banchetul sau despre feciorie (Symposium), 3.8.71, Cf. Ancient Christian Commentary on
Scripture, New Testament VIII, edited by Mark J. Edwards, Inter Varsity Press, Downers Grove, Illinois, USA, 1999,
pp. 199-200.4
Aşadar, mare şi sfântă este înfierea duhovnicească prin harul Botezului,
dobândită de oameni prin Întruparea Mântuitorului Iisus Hristos şi fericite sunt
familiile întemeiate prin binecuvântarea lui Dumnezeu, adică fericiţi sunt părinţii care
dau naştere la copii şi apoi îi botează ca să devină în Hristos fii ai lui Dumnezeu după
har şi fii duhovniceşti ai Bisericii.
Iubiţi credincioşi şi credincioase,
Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos ca Prunc, într-o familie săracă material şi
aflată în călătorie, ne cheamă să acordăm o atenţie deosebită familiei, în general, şi
familiei creştine, în special. Am văzut că familia este coroana creaţiei şi locul sau
mediul în care omul începe să înţeleagă taina iubirii şi a binecuvântării părinteşti a
lui Dumnezeu pentru oameni.
Anul 2011 a fost consacrat în Biserica noastră omagierii Tainei Sfântului Botez şi
Tainei Sfintei Cununii, având în vedere că atât Taina Sfântului Botez, cât şi Taina
Sfintei Cununii stau la baza familiei creştine.
Astăzi, din cauza multor greutăţi şi încercări, ca duhul lumesc sau secularizarea,
sărăcia, înstrăinarea, individualismul, lăcomia ş.a., familia creştină se confruntă cu
slăbirea dragostei între soţ şi soţie, între părinţi şi copii, între rude şi vecini. De aceea,
este necesar să reîmprospătăm şi să adâncim necontenit înţelegerea noastră privind
taina Bisericii şi rostul vieţii creştine în lume, ca timp al faptelor bune şi al pregătirii
noastre pentru mântuire sau pentru viaţa veşnică, după cum ne învaţă Sfântul Ioan
Gură de Aur când zice: „Ce câştig avem de pe urma vieţii acesteia, dacă nu ne
folosim de ea pentru a câştiga pe cea viitoare?”
5
.
Credinţa copiilor este inspirată şi susţinută de credinţa şi iubirea părinţilor pentru
ei. Credinţa copiilor este unită cu dorinţa lor de a fi iubiţi şi de a iubi. Când Biserica
arată copiilor iubirea lui Hristos pentru ei, copii devin icoane de nevinovăţie şi
bunătate care ne conduc spre Împărăţia cerurilor (cf. Matei 18, 3; 19, 14; Luca 18, 16).
Credinţa nu este o simplă moştenire culturală, ci o chemare constantă a harului lui
Dumnezeu adresată omului, care poate să răspundă acestei chemări, sau să o refuze.
Familia creştină transmite credinţa atunci când părinţii îşi învaţă copiii să se roage
şi se roagă împreună cu ei; când îi duc la biserică şi când îi îndeamnă la spovedanie şi
împărtăşire, când se adună împreună cu ei la citirea Sfintei Scripturi, lăsând lumina
credinţei să strălucească peste viaţa lor de familie, şi aducând laudă lui Dumnezeu ca
fiind Tatăl nostru Cel ceresc.
Cei care nu botează copiii îi lipsesc de harul înfierii duhovniceşti, de bucuria de-a
se împărtăşi din viaţa lui Hristos şi a Bisericii Sale, de frumuseţea legăturii lor
liturgice cu Sfânta Treime, Care locuieşte prin har în cei botezaţi în numele Tatălui şi
al Fiului şi al Sfântului Duh şi unşi cu Sfântul şi Marele Mir ca să poată creşte nu
numai biologic, ci şi teologic, adică duhovniceşte, ca cetăţeni ai Împărăţiei cerurilor.

5
SF. IOAN GURĂ DE AUR, Omilii la Evanghelia după Matei, XC, III, trad. Pr. Dumitru Fecioru, EIBMBOR,
Bucureşti, 1994, p.1003.5
Iubirea cu care părinţii şi naşii noştri ne-au primit şi ne-au călăuzit primii paşi în
această lume este în acelaşi timp o prelungire tainică a iubirii milostive a lui
Dumnezeu de la care am primit viaţa şi un fundament solid, o garanţie pentru
creşterea şi dezvoltarea armonioasă ca persoane umane libere, pregătite pentru a intra
în comuniune cu ceilalţi oameni şi cu Dumnezeu.
De asemenea, astăzi, mai mult ca niciodată, este necesară pregătirea tinerilor
pentru Căsătorie şi pentru viaţa de familie.
Pentru cei care se căsătoresc sunt de mare folos cunoştinţele duhovniceşti privind
marea binecuvântare şi demnitate a Căsătoriei pentru viaţa celor ce se iubesc şi
pentru viaţa Bisericii care-i binecuvintează; apoi Spovedania şi Împărtăşirea viitorilor
miri cu Sfânta Euharistie înainte de Cununie (întrucât aceasta nu se mai face azi în
timpul Cununiei, ca în Biserica primară).
De asemenea, este necesar ca naşii, în calitatea lor de părinţi spirituali ai familiei
nou întemeiate, să îndemne pe cei căsătoriţi să participe cât mai mult la viaţa
liturgică şi misionară a Bisericii, să se roage cât mai mult ca Hristos-Domnul să
întărească iubirea lor şi să-i ajute să biruiască ispitele şi încercările din viaţă. Preoţii
din parohii sunt chemaţi să organizeze mai multe cateheze sau convorbiri pastorale
cu tinerii şi tinerele care se pregătesc pentru nuntă, cu părinţii şi cu naşii acestora,
spre o mai bună pregătire a lor pentru a întemeia o familie creştină trainică şi
binecuvântată, spre a ajunge la fericire şi mântuire.
Fiecare dintre noi trebuie să avem o permanentă preocupare faţă de viitorul
familiei creştine şi al neamului românesc, prin redescoperirea şi trăirea valorilor
creştine în casele noastre, în parohiile de care aparţinem şi în marea familie a Bisericii
lui Hristos
6
.
Să ne bucurăm totdeauna că zămislirea pruncilor este un dar dumnezeiesc, o
binecuvântare pentru familie şi pentru popor, să îi sfătuim şi să îi sprijinim pe tinerii
căsătoriţi să fie roditori de copii, să-i crească şi să îi educe. Să redescoperim
dialogul, preţuirea şi ajutorarea reciprocă în familie şi între familii. Să nu uităm
niciodată că avortul este o crimă, o ucidere a unui om nevinovat care nici nu se poate
apăra (copilul). De aceea, cei care-şi ucid copiii nenăscuţi nu se pot împărtăşi cu
Hristos, Cel ce iubeşte copiii.
Familia creştină în care copiii sunt primiţi cu bucurie prin naştere sau prin
adopţie, şi crescuţi cu dragoste, educaţi creştineşte şi sprijiniţi să urmeze un drum
folositor în viaţă este binecuvântată de Dumnezeu cu darul mântuirii şi al vieţii
veşnice
7
.
Dreptmăritori creştini,
Să folosim timpul acesta al Sărbătorii Naşterii Domnului astfel încât să aducem
bucurie copiilor şi părinţilor şi tuturor oamenilor, mai ales acolo unde este întristare şi
tulburare. Să arătăm o atenţie deosebită familiilor în care a slăbit iubirea şi bucuria

6
Vezi Sfântul Botez şi Sfânta Cununie azi – Îndrumător teologic, liturgic şi pastoral, Editura Cuvântul Vieţii a
Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei, Bucureşti, 2011.
7
Vezi Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, cu prilejul Anului omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei
Cununii în Patriarhia Română, Editura Basilica, Bucureşti, 2011.6
comuniunii, precum şi persoanelor singure, sărace, bolnave, bătrâne, descurajate,
îndoliate şi îndurerate, oferindu-le un semn al iubirii lui Hristos faţă de ei, o faptă
bună şi un cuvânt bun. Lumina de la Betleem ne cheamă să aducem semne de speranţă
unde aceasta a slăbit.
Astăzi, când foarte adesea iubirea şi bunătatea din inimi este înlocuită cu ura şi
răutatea, când faptele bune se împuţinează, iar cele rele se înmulţesc, când puţini
oameni se îmbogăţesc, iar foarte mulţi sărăcesc, Evanghelia Naşterii lui HristosDomnul ne cheamă pe noi, creştinii, care purtăm numele lui Hristos, la multă
rugăciune şi priveghere, la multă atenţie şi multă lucrare a faptelor bune.
Dacă am sărăcit material, să avem grijă să nu ne pierdem şi ultima bogăţie care
ne-a rămas: bogăţia sufletului, adică dreapta credinţă şi bunătatea inimii, milostenia,
prietenia şi omenia. Să păstrăm şi să înmulţim comoara cea mare şi sfântă a credinţei
Bisericii şi virtuţile strămoşeşti: nădejdea şi cinstea, iubirea şi dărnicia.
Bunătatea inimii şi bogăţia spirituală a sufletului nostru se arată în cuvinte şi
fapte.
Într-o vreme în care, foarte adesea, cuvântul folosit în public răneşte mai mult
decât vindecă, creează mai multă confuzie decât comuniune, seamănă mai multă
dezbinare decât unitate, suntem chemaţi ca, prin rugăciune şi priveghere, să înlocuim
răutatea şi sărăcia sufletului cu bunătatea şi bogăţia spirituală pe care le aduce în suflet
credinţa vie în Dumnezeu.
Să ne rugăm necontenit Maicii Pruncului Iisus să ocrotească ţara şi poporul
nostru şi să ajute cu rugăciunile ei pe toţi copiii şi părinţii, toate familiile care au
nevoie de ajutor şi binecuvântare de la Dumnezeu.
Să ne rugăm, de asemenea, Maicii Domnului să ajute Biserica în lucrarea ei
misionară social-filantropică pentru copii şi bătrâni, pentru bolnavi şi săraci, pentru
oamenii fără nici un sprijin, pentru „cei pe care nu-i iubeşte nimeni”, cum se spune în
rugăciunea finală a Acatistului Buneivestiri.
Se aşteaptă mult de la Biserică azi, deşi ea este puţin ajutată de către acei oameni
care ar putea să o ajute mai mult. Înainte de a judeca Biserica, trebuie să ne gândim
dacă am ajutat-o suficient, ca fii ai ei, ca ea să poată ajuta pe alţii mai săraci decât noi
şi mai neajutoraţi decât noi. Căminele de bătrâni şi de copii, unităţile medicale,
cantinele pentru săraci şi alte lucrări de caritate ale Bisericii noastre au nevoie de
sprijin în continuare, pentru cei care au iniţiat şi realizează programe filantropice să
nu se descurajeze, să nu înceteze lucrarea lor folositoare altora.
Totodată, aducem mulţumiri lui Dumnezeu pentru ajutorul dăruit nouă ca să
începem anul acesta (2011) construirea Catedralei Mântuirii Neamului. Mulţumim
şi tuturor clericilor şi credincioşilor din toate eparhiile care au contribuit în fiecare
lună cu banul lor la colecta naţională pentru realizarea acestei lucrări mari şi
sfinte, necesare şi utile din Capitala României.
De asemenea, mulţumim autorităţilor centrale şi locale care ne-au sprijinit
financiar până în prezent, înţelegând că această biserică are valoare de simbol pentru
întreg neamul românesc. Desigur, de acum înainte lucrările construirii Catedralei
Mântuirii Neamului vor creşte mai mult ca volum şi ca preţ, fiind vorba de fundaţii
solide şi de spaţii multe la subsolul şi demisolul catedralei. De aceea, suntem şi vom fi
recunoscători tuturor persoanelor şi instituţiilor care ne ajută să avansăm cu lucrările 7
deja începute. Întrucât Arhiepiscopia Bucureştilor a contribuit financiar cel mai mult
până în prezent la susţinerea lucrărilor de construire a Catedralei Mântuirii Neamului,
adresăm clerului şi credincioşilor din această eparhie calde şi părinteşti mulţumiri.
În acelaşi timp, mulţumim şi altor eparhii din ţară care sunt fruntaşe în dărnicie.
Deşi banii primiţi din colecta naţională nu acoperă toate cheltuielile de construcţie a
noii catedrale, ei reprezintă totuşi o mare încurajare pentru Patriarhie, mai ales că
traversăm acum o perioadă de criză economică.
Ca şi în anii precedenţi, la cumpăna dintre ani, adică în noaptea de 31 decembrie
2011 spre 1 ianuarie 2012, suntem chemaţi să ne rugăm lui Dumnezeu, Domnul
timpului şi al istoriei, pentru sănătate şi mântuire, pentru toţi românii din ţară şi din
afara graniţelor României.
Cu prilejul Sfintelor Sărbători ale Naşterii Domnului, Anului Nou 2012 şi
Botezului Domnului, Vă adresăm tuturor doriri de sănătate şi mântuire, pace şi
bucurie, fericire şi mult ajutor de la Dumnezeu în toată fapta cea bună, dimpreună cu
urarea tradiţională: „La mulţi ani!”
„Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi
împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi!” (2 Corinteni 13, 13).
Al vostru către Hristos-Domnul rugător, cu părinteşti binecuvântări,
† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Dată în Reşedinţa Patriarhală din Bucureşti, cu prilejul Sărbătorii Naşterii
Domnului; anul mântuirii 2011.

Draga Mos Craciun

2011-12-09T11:16:00.000-08:00

Dragi cititori, se apropie ziua aceea mirifica in care fiecare din noi intr-un fel sau altul, de Nasterea Domnului, ne aducem aminte si de "minunea" sosirii Mosului..In spiritul acestei sarbatori si cuprins de bucuria reala pe care o simteam si in copilarie inchid ochii si incerc sa revad acele clipe..Daca va intrebati cum am intrat in aceasta "transa" , o sa va raspund...Un bun prieten si coleg intru slujire a scris aceste cuvinte:
"Draga Mos Craciun,
A trecut mai bine de 30 de ani de cand ti-am scris prima mea scrisoare... Imi amintesc... parca ar fi fost ieri... Iti amintesti si tu de-acele vremuri? In Ajunul de Craciun il asteptam pe Mos Gerila care din povestile bunicilor stiam ca vine cu un sac mare, plin de cadouri, pentru toti copiii cuminti. Mos Gerila avea o sanie de aur si doi cai argintii cu care zbura printre stele si ducea daruri la copiii din toata lumea.
Pe-atunci locuiam in casa bunicilor, intr-un frumos sat cu dealuri si paduri din judetul Dîmbovita.
Inainte cu mai multe zile de Craciun, bunica facea curatenie in casa. Spala stergurile din etamina sau panza alba de in pe care erau cusute flori si motive si motive populare specifice zonei, acestea erau puse deasupra farfuriilor de lut pictate, pe pereti, si impodobeau casa.
Toate stergarele si fetele de masa, dupa ce le spala, le punea la uscat apoi le calca cu fierul de calcat in interiorul caruia punea carbuni incinsi din soba.
In camere, pe jos punea presuri tesute la razboi de ea, iar pe paturi punea cuverturi tesute din lana divers vopsita.
Agatata de-un cui, intr-o oglinda, era o lampa mare deasupra mesei. Semana cu lampa fermecata din poveste. Avea culoarea argintie, deasupra avea o cupola de protelan pictata cu flori. Lampa era sustinuta de cinci lanturi mici cu niste modele metalice aplicate pe ele, unite la mijloc cu o agatatoare. Bunica o stergea cu atentie, apoi o punea la locul ei. Cand toata casa era curata si aranjata, bunica pregatea covata(un fel de vanita din lemn cu doua manere, im ambele capete, in care se framanta aluatul pentru paine) si tot ce era necesar pentru aluatul de paine si cel de cozonaci.
Facea bunica niste cozonaci gustosi, paine alba si pufoasa, cornulete umplute cu silvoita (dulceata de prune) si o mancare buna de-ti lasa gura apa...
Inainte cu o zi de Ajunul Craciunului pregatea raciturile din carne de porc si sarmale pe care le fierbea in oala de lut in seara de Ajun. Asa era obiceiul.
Pentru mine, totul era fascinant. Aveam vreo 3-4 ani cand i-am scris prima scrisoare Mosului, niste heroglife pe care nici Mos Gerila nu le-a inteles, de-aia nu mi-a adus papusa pe care mi-am dorit-o. In acele vremuri, copiii nu stiau cum arata portocalele sau bananele, bomboanele de pom se gaseau rar, la oras, iar jucariile erau cadouri mai mult pentru copiii bogati...
Odata, in oras, am vazut un băiat care avea o maşină mare cat el. Mi-am dorit si eu de la Mos Gerila o maşină la fel, dar n-am primit-o niciodata; am primit doar masinuţe mici, poate si pentru ca si eu eram un băiat mic...
Ce frumoase erau odata iernile si Craciunul... Omatul (zapada) era mare, iar colindele atat de frumoase...
Colindatorii veneau pe prispa casei si colindau la geam. Bunicii ii primeau in casa, le umpleau traistutele cu nuci, mere, colacei si felii de cozonac,. Dupa ce se incalzeau putin, colindatorii plecau mai departe, de la o casa la alta pana in zori de zi cand, ragusiti de-atata colindat si obositi de-atata umblat, mergea fiecare pe la casele lui cu traistele pline de bunatati.
In lumina galbena a lumanarilor de ceara si flacara ce palpaia in lampa, ingerii parca se desprindeau din icoanele vechi de pe pereti, veneau la patul meu si ma leganau, iar eu adormeam cu gandul la Mos Gerila, care intotdeauna venea tarziu in noapte.
Dimineata de Craciun era plina de bucurie. De cum ma trezeam fugeam in camera alaturata, unde Mos Gerila imi adusese un bradut adevarat, impodobit cu mere si bomboane invelite in hartie alba ca zapada. Sub brad era cadoul meu. Atunci eram cel mai fericit copil din lume.
Ziua ne adunam toti copiii de pe ulita satului (la sanius) in varful dealului, de unde porneam cu saniile la vale strigand de bucurie. Parca zburam deasupra zapezii cu saniile, iar daca ar fi fost sa ne luam la intrecere cu lupii, nici aceia nu ne-ar fi ajuns.
Baietii mai mari isi cioplisera schiuri de lemn pe care ni le imprumutau si noua, dar, pentru noi, tot saniutele erau mai bune.
Intr-o zi, bunicul imi construise in zapada un castel unde ma jucam impreuna cu catelul si prietenii mei. Omatul era mai mare decat gardul, iar pe drum abia mergeau caii cu zurgalai si clopotei la gat, care trageau dupa ei saniile de lemn.
Gerul ingheta zapada ce scartaia sub picioarele copiilor. Ningea cu stelute mari, argintii. Seara, ulita devenea pustie, iar in linistea noptii se auzea suieratul vantului.
In casa era cald si bine, camara era plina cu de toate, lemnele mocneau in soba, iar mamica, bunica si bunicul ma iubeau foarte mult.
Mos Craciun, a trecut mult timp de cand n-ai mai venit la mine...
Niciodata nu ti-am vazut fata, dar eu stiu cum arati din povestile mamei si ale bunicilor care mi-au spus multe lucruri frumoase despre tine. Stiu ca esti un batran cu barba alba, care iubesti copiii cuminti si le aduci daruri pe care le lasi sub bradut in Noaptea de Ajun.
Stiu ca dorinta mea nu o poti indeplini... Daca ai fi un magician te-as ruga sa faci o magie pentru o clipa si sa ma duci in trecut in satul copilariei mele, sa caut in podul casei jucariile pe care le-am lasat in lada de zestre, sa stau in bratele bunicii la gura sobei, sa ma invete colinde, cantece si sa-mi spuna povesti pana adorm...
As vrea sa ii revad pe toti cei dragi din copilaria mea, sa le spun cat de mult au insemnat pentru mine si cat de mult ii iubesc...
Din pacate, tu nu esti magician, trecutul e prea departe, iar eu nu pot sa ma intorc inapoi...
Mos Craciun tu poti sa ma faci in fiecare an, in Ajun sa-mi amintesc de povestile frumoase din iernile copilariei mele. As vrea, cat traiesc pe acest pamant, sa ma bucur de aceasta sarbatoare si te rog ca in fiecare an sa vii la fetita mea Alexia, care crede in tine si te iubeste mult.
Draga Mos Craciun, inchei aici scrisoarea mea si iti doresc si tie "Sarbatori Fericite, Sanatate", sa poti merge la toti copiii cuminti! " ( Pr Alin Zamfirescu)

Stiu ce sentiment va incearca acum...ma incearca si pe mine...licarirea ce o avem in ochi..aceasta e bucuria si emotia adevarata..Mosule, sa nu il uiti nici pe baietelul meu Iustin si pe nici un copil...
Si daca poti Mosule,te-as ruga sa nu ma uiti nici pe mine...

Sarbatori fericite tuturor!
* Multumesc inca o data si aici parintelui Alin Zamfirescu pentru amabilitatea de a publica aceasta mica scrisorica.

Scurta prezentare video a Parohiei Matesti

2011-10-22T02:48:00.000-07:00

Sa fim cu luare aminte....

2011-10-22T02:29:00.000-07:00

Dragi cititori,am publicat in urma cu ceva timp un articol despre Cultul Maicii Domnului, asa cum noi crestinii ortodocsi il avem si la care am primit un comentariu pe care vi-l public mai jos, pentru a fi povata pentru multi care vor mai accesa paginile acestui blog, mai ales pentru cei care se numesc CRESTINI si care din pacate fie ca vad in Maica Domnului doar o simpla femeie fie nu cinstesc icoanele...(ma insel sau acestia din urma se numeau iconoclasti?! ...vezi Sinodul VII ecumenic Niceea 787)..Mai bine totusi sa citim marturia acestei doamne:
"Pentru mine, datorita educatiei sectare pe care mi-am format-o, Maica Sfanta insemna doar o fecioara curata prin care Fiul Lui Dumnezeu s-a intrupat cu muult timp in urma si a carei misiune pe pamant s-a incheiat demult.
In excursie fiind la Nicula,am intrat in Biserica.Sufletul mi-era pustiit si nu intelegeam ce este cu viata mea.Tot ce incercasem pentru apropierea de Dumnezeu esuase.Fara sa vreu am cazut in ingenunchi franta de durere. Nu indrazneam sa ma inchin inaintea icoanei binecuvantate, dar am spus:
"Maicuta Sfanta si draga,eu nu ma inchin inaintea icoanei tale de frica sa nu fac un sacrilegiu si sa-l supar pe Fiul Tau ce Sfant pe care-l iubesc mai mult decat orice pe lume,dar sotul si fiul meu sunt ortodocsi.Doamne Iisuse Hristoase, te rog, ai mila de noi pacatosii si indura-te de sufletele noastre."
Nu au trecut decat cateva luni pana ce viata mea s-a schimbat complet.
Din acel moment am intrat ,parca, intr-o alta dimensiune spirituala.Fara sa inteleg cum ! Mintea mea, priceperea mea si perceptia interioara s-a transformat in asa fel incat am 'vazut' toate problemele teologice intr-o lumina cu totul noua decat cea cu care am fost intoxicata atita ani.Mi-a fost extrem de usor sa accept,minune dupa minune, cat de neichipuit de bogata si extraordinara este ortodoxia, cat de profunda si totusi atat de simpla si apropiata sufletului.
Am gasit ceea ce am cautat si am cerut cu ardoare de la Domnul sa primesc: " locul meu in Biserica cea vie si adevarata- trupul Domnului Iisus Hristos pe pamant."

Inmormantarea si pomenirea mortilor intre traditie si tipic

2011-09-30T10:28:00.000-07:00

OBICEIURI POPULARE GRESITE LEGATE DE ACESTEA
---Exista vreo randuiala de inmormantare sau

pomeni, care se pot face de cand suntem in viata?

Cei vii pot face fapte bune, pomenile celor morti, etc. Grija cea mai mare pe

care trebuie sa o avem este sa ne gaseasca moartea cat mai pregatiti, fara

pacate, caci degeaba vom plati la o suta de biserici si manastiri si daca

moartea ne gaseste in pacate grele, pierdem mantuirea. Mantuirea nu se cumpara

cu bani.

Cate zile de la inmormantare se cara apa, de

ce, unde si cate zile se tamaiaza?

Aceste obiceiuri crestinesti intra tot in fapta milosteniei si e bine sa se

faca pana la 6 saptamani (40 de zile); se cara apa la persoane neputincioase, la

familii cu copii multi, apa pentru consum. Tamaierea se face ca un prinos de

mila si dragoste pentru cei morti. Avand in vedere insa ca in vremurile noastre

apa este la robinet in tot mai multe case, acest obicei poate sa nu se mai tina.

---E bine sa

participam la inmormantarea celor care si-au luat viata singuri (sinucigasi,

spanzurati, otraviti, taiati )? Dar sa primim de pomana de la ei? Ce se poate

face pentru mantuirea lor?

Exista unele traditii la poporul roman in ceea ce priveste sinucigasii. Unele

traditii zic ca e bine sa mergem la inmormantarea lor, a celor ce si-au luat viata singuri dar

nu trebuie sa luam de pomana de la cei care dau pentru ei. Alte traditii spun ca

pana la 7 ani nu se

pot trece nici in pomelnic; dupa ce au implinit 7 ani se face slujba

inmormantarii, cu toata randuiala cuvenita.

Asa s-a obisnuit în unele zone ale

tării noastre si dacă vreun preot încearcă să schimbe acestea, întâmpină mari

piedici din partea oamenilor. De ce ar fi necesară schimbarea? Deoarece Sfintele

Canoane spun că cei care s-au sinucis se duc la cimitir fără preot; doar acolo

la cimitir vine preotul si îi cântă "Sfinte Dumnezeule" când este băgat mortul

în groapă.

Tot Sfintele Canoane spun

să nu

li se facă pomeni si nu trebuie să participe nimeni la înmormântarea lor, iar

dacă li se dă de pomană să nu primim pomana. Ei nu se trec niciodată pe pomelnic

si nu trebuie să li se facă pomenile deoarece ei nu au nici o sansă să mai fie

scosi din iad. Asa învată

Sfintele Canoane si putem fi mai siguri că în acestea se spune adevărul, si nu

în traditia poporului român.

---Dar la cei care au murit de moarte naprasnica (cutremur, inec, calcati de tren,

de masina) cum procedam, ce se face pentru mantuirea lor?

La acestia se procedeaza ca la un mort obisnuit , pentru ca ei nu s-au omorat

singuri.

---Se dau 24 de metri de panza pentru a fi

platite vamile? Vamile se platesc? Cum?

Acesta este tot obicei babesc. Vamile nu se platesc in acest fel, ci se platesc

cu pocainta si cu Spovedania.

---Daca inainte de a cunoaste credinta am furat

ceva si persoana traieste sau a murit, cum procedam?

Daca pagubasul traieste sa-i dea lui sub o forma oarecare, pe masura valorii

lucrului furat, daca nu traieste sa-i dea familiei, daca nu are cui sa-l faca

milostenie.

---Daca un om moare plin de pacate, nespovedit,

nepregatit, si moare in ziua de Pasti, in Saptamana Luminata, merge in Rai? Dar

daca moare in Saptamana Patimilor, merge in iad?

Acestea sunt vorbe babesti si nu trebuie crezute. Numai Dumnezeu stie acestesa.

---ESTE CORECTA ADMINISTRAREA SFINTEI IMPARTASANII LA PERSOANELE INCONSTIENTE ?

Primirea Sfintei Impartasanii este strans legata de Spovedanie

chiar si pe patul mortii. Cel care e inconstient nu mai poate face

aceasta.

De asemenea este legata si de vointa persoanei

respective. Impartasania pe patul de moarte nu se refuza niciodata, cu conditia

insa ca muribundul sa o ceara. Chiar daca a cerut Impartasania inainte de a fi

inconstient, nu poate fi impartasit un muribund, deoarece devenind inconstient

nu poate marturisi pacatele. Preotul trebuie sa fie cu luare-aminte la

impartasirea muribunzilor inconstienti, pentru a nu comite chiar un sacrilegiu.

Cel inconstient este ca si mort, iar canonul 83 al sinodului 6 Trulan spune:

"Nimeni sa nu dea Euharistia trupurilor moarte, caci scris este: <Luati, mancati>

( Matei 26 ; 26 ), insa trupurile mortilor nu pot sa ia, nici sa manance". Apoi

Taina nu lucreaza de la sine si nu produce efecte fara voinata si efortul celui

care o primeste. Chiar daca muribundul a fost unul din bunii credinciosi,

dar este inconstient, nu se cade sa-i administram Sfanta Impartasanie,

pentru ca vointa lipseste. Poate ca de la ultima Spovedanie, respectivul crestin

a savarsit pacate pe care nici preotul, nici membrii familiei nu le stiu si nici

cel in cauza nu le poate spune. Si, chiar de le-ar sti, marturisirea pacatelor

si primirea Sfintei Euharistii nu se face prin intermediari, ci este un act de

vointa si raspundere personala.

Membrii familiei trebuie in acest caz mustrati pentru lipsa de grija

fata de cel in cauza si pentru neglijarea celor sfinte. Impartasirea nu

trebuie lasata niciodata in ultima clipa a vietii. Ea nu trebuie sa se dea

niciodata spre moarte, ci spre viata.

---SE POATE CUNOASTE EVOLUTIA STARII MURIBUNDULUI DUPA FELUL CUM "CADE" SFANTA IMPARTASANIE ?

Se spune adesea ca, daca Impartasania sta

pe varful linguritei, cel in cauza nu mai are mult de trait, iar daca sta spre

coada linguritei va mai trai. Asemenea si daca Impartasania pluteste, cel in

cauza va trai, iar daca se lasa la fundul linguritei, va muri.

Aceste interpretari nu au absolut nici un temei, ci sunt influente provenite din

vrajitorie. Se stie ca Impartasania pentru bolnavi se pregateste o data pe an,

in Joia Patimilor, la Sfanta Liturghie, si apoi se sfarama si se usuca

marti in Saptamana Luminata. Cand se impartasesc bolnavii, se

pun cateva faramituri intr-o lingurita, peste care se toarna vin, agheasma sau

apa curata pentru a putea fi inghitita. Daca Impartasania va fi tinuta mai

mult timp sau faramiturile vor fi mai mari, ele vor cadea la fundul

linguritei. Daca dimpotriva vor fi mai mici sau se vor administra repede, vor

pluti. De asemenea daca se toarna vin cu sticla in lingurita, faramiturile de

Sfanta Impartasanie vor fi impinse in functie de locul de pe lingurita in care

se tine sticla. Sau daca faramiturile sunt adaugate in lingurita dupa ce s-a

turnat vinul, atunci vor sta in locul in care au fost puse. Aceste interpretari

sunt rodul imaginatiei si sunt foarte amagitoare, Dumnezeu fiind „Stapanul

vietii si al mortii” si doar El stiind clipa si ceasul mortii. Deci nu se cuvine

sa facem ghicitorie cu Sfanta Impartasanie.

---ESTE CORECT SA NE IMPARTASIM PENTRU CEI

MORTI NEIMPARTASITI?

Din punct de vedere liturgic, aceasta practica este o inovatie, caci nu este

mentionata in nici o carte de cult. Din punct de vedere dogmatic, respectam

principiul conform caruia Sfintele Taine se administreaza doar persoanelor vii.

Simpla rostire a numelui celor decedati nu inseamna si impartasirea lor,

sufletele lor imateriale neputandu-se impartasi cu ceva material, asa cum este

Sfanta Euharistie.

Mai exista obiceiul ca, pe langa rostirea numelui celor morti, persoana care se

impartaseste vine cu una sau mai multe lumanari in plus la impartasire sau chiar

roaga pe preot sa rosteasca si numele celor decedati.

Obiceiul este neintemeiat, asa cum am amintit mai sus si din cauza lipsei

vointei persoanei, si din cauza lipsei Spovedaniei. Apoi, cei care au murit

nespovediti sunt in mare majoritate persoane care au fost certate cu Biserica. A

considera ca putem lua Impartasania pentru persoane care n-au facut pocainta si

nicicum n-o mai pot face, nu inseamna decat sa desconsideram Sfanta Taina a

Spovedaniei. Ceea ce putem face pentru cei raposati este doar rugaciunea si

milostenia, concretizate in slujbele pentru morti si "datul de pomana".

---CE IMPORTANTA ARE ROSTIREA DE CATRE PREOT, LA POMENIREA UNUI MORT, A CUVINTELOR "NESPOVEDIT, NEIMPARTASIT SI

FARA LUMINA" ?

Se mai folosesc si expresii ca "nepregatit", "negrijit" sau "fara lumina".

In Ardeal, acest obicei nu exista decat extrem de rar. Eram in anul 1994 la

schitul Posaga din judetul Alba. Un crestin scria toate pomelnicele oamenilor.

Cand i-am dictat nume de morti la care am adaugat, nestiutor fiind pe atunci, si

aceste expresii, s-a oprit si ma privea mirat, apoi a explicat ca n-a mai auzit

asa ceva.

La pomenirea raposatilor insa nu conteaza aceste adaosuri, ci rugaciunea pentru

ei si milostenia. Dumnezeu ii stie ca au murit nepregatiti si nu

este necesar sa-L mai avertizam inca o data asupra acestui fapt.

---Cel

care moare duminica este iertat, pentru că ziua de duminică este sfântă.

Nu timpul când moare

omul contează, ci cât de pregătit este pentru întâlnirea cu Hristos,

adică, să fie spovedit şi împărtăşit. Dreptul poate muri oricând, căci va

ajunge în rai, iar cel păcătos în iad, chiar dacă moare în ziua de Paşti.

---Trebuie

pusa lână sub cel mort ca să se încurce sufletul şi să nu se facă

strigoi. Să se pună 4 fuse în cele 4 colţuri ale coşciugului ca să nu se

facă mortul strigoi. Trebuie măsurat sau legat sub formă de cruce sicriul

sau corpul mortului cu o sfoara iar sfoara îngropata sub pragul casei.

Mortul trebuie păzit să nu treacă pisica peste el sau pe sub el, că se

face strigoi.

Am citit Sf. Scriptură

de mai multe ori şi multe alte cărţi şi nu am găsit nimic scris despre

strigoi. Sunt multe poveşti cu astfel de personaje, dar rămân poveşti şi

nu se vor adeveri niciodată, aşa cum nici zmeii sau feţii frumoşi cu stea

în frunte nu au fost văzuţi de nimeni: "Iar de basmele cele lumeşti şi

băbeşti, fereşte-te şi deprinde-te cu dreapta credinţă" (1 Timotei 4;7).

---Să nu atingi mortul cu mâna stângă.

Dar cu mâna dreaptă

avem voie să-l atingem?

---După ce te întorci de la

înmormântare te speli pe mâini şi arunci de trei ori cu apa peste umăr, în

spate.

Este foarte bine să te

speli când vii de la orice lucrare, chiar şi de la mort, dar nu are rost

să arunci apă înapoi peste umăr, că în mod sigur mortul a fost acoperit cu

pământ şi nu vine după tine, iar dacă e să vină moartea n-o poţi alunga cu

câteva picături de apă.

---Dacă

ţii lumânarea cuiva care moare, cad păcatele lui asupra ta.

Lumânarea este semnul

jertfei. O lumânare bine lucrată nu scoate fum, nu picură ceară, ci se

transformă toată în lumină. Lumina este forma superioară de existenţă a

materiei. De aceea Dumnezeu a făcut mai întâi lumina. Ţinând lumânarea

cuiva este ca şi cum I-ai călăuzi. Aşa îl

călăuzeşti la

Sf. Botez spre viaţa în Hristos, la Cununie spre o viaţă de familie

binecuvântată de Dumnezeu şi la înmormântare spre împărăţia cerurilor. Pe

vremea Sfântul Apostol Pavel unii se botezau pentru cei morţi. Asta nu

înseamnă că le luau ei păcatele.

---Să se pună o cruce acolo unde a

murit un om în afara locuinţei (în câmp, pe marginea şoselei, pe marginea

apei).

În toate timpurile şi

în toate credinţele a existat convingerea ca este viaţă după moarte

(nemurirea sufletului). De aceea locurile unde erau depuse trupurile

moarte se marcau printr-un semn. Faraonii şi-au înălţat încă din viaţa

piramide, necreştinii puneau la căpătâi cate o piatră mai mare, iar

creştinii au pus "Semnul Fiului Omului", adică crucea. Acest semn sfânt se

pune la mormânt pentru a atrage atenţia oamenilor sa nu profaneze acel

loc, să nu împrăştie osemintele care se vor ridica din morminte la porunca

lui Dumnezeu: "Domnul însă mi-a zis: prooroceşte asupra oaselor acestora

şi le zi: oase uscate ascultaţi cuvântul Domnului! Voi pune pe voi vine şi

carne va creşte pe voi; vă voi acoperi cu piele, voi face să intre în voi

duh şi veţi învia şi veţi şti că Eu sunt Domnul" (Iezechel 37;4-6).

Însă crucea pusă acolo

unde a ieşit sufletul nu are nici un rost pentru ca acolo nu a rămas

nimic: trupul a fost dus la cimitir şi pus într-un mormânt, iar sufletul a

fost luat de îngeri şi dus la cer în faţa Dreptului Judecător. Crucea este

un semn creştinesc. Ea nu-l mântuieşte pe cel care o are şi nici nu-l

osândeşte pe cel ce nu o are.

---Dacă

unul dintre soţi a murit şi s-au blestemat între ei trebuie dezlegaţi prin

rugăciuni şi în acelaşi timp trebuie trecut un cal alb peste mormântul

celui decedat.

În cărţile de slujbă

(Molitfelnic şi Agheasmatar) există rugăciuni de dezlegare de blesteme,

dar ele nu sunt condiţionate de prezenţa vreunui animal.

---Dacă moare un copil, când îl scot

din casă, părinţii trebuie să tragă înapoi de sicriu şi să zică: Noi nu te

lăsăm pe tine să pleci; tu lasă-ne pe noi să nu ne iei cu tine!

Cei îndureraţi de

pierderea celor dragi, trag de coşciug nu pentru ca le este frica să nu

moară şi ei, ci din părere de rău că pierd o fiinţă mult iubită. Chiar

dacă zic ceva sau nu zic, cel mort nu poate hotărî nimic, fiindcă Stăpânul

morţii şi al vieţii este Dumnezeu.

---Dacă moare un copil până la vârsta

de 7 ani să nu-i dai lumânări sa le ducă morţilor tăi pentru că el nu ştie

cum să le dea.

În primul rând oamenii

ar trebui să ştie ca mortul nu duce lumânările noastre morţilor noştri pe

numele cărora le-am aprins, ci aceştia primesc de la Dumnezeu mângâiere.

---Dacă a murit fără lumânare să nu-i

faci pomană decât sâmbăta.

Unde scrie aşa ceva?

Acesta este tot o

"teologie băbească"

fără nici un temei în

Biblie sau în Sfânta Tradiţie. În general pomenile se fac sâmbăta pentru

că atunci Domnul Iisus Hristos a fost în mormânt cu trupul. De multe ori

auzim spunându-se despre cineva care a murit: "Maică, a murit cu lumânarea

aprinsă, a plecat cu lumina, s-a mântuit." "Dar cum a murit maică:

spovedit, împărtăşit?" ,,O, nu maică! Cât m-am rugat eu de el şi n-a vrut

în ruptul capului să se spovedească şi să se împărtăşească, ca nu-i

suferea pe popi". "Dar la Biserica a fost Duminica? N-a călcat ăsta pragul

Bisericii decât la Botez, la Cununie şi acum, la moarte pentru ultima

data". "Dar păcate a făcut în viaţă?" "Maică, şapte hotare umbla; i-au

plăcut mult beţia şi femeile". lată, oamenii trebuie să ştie că este

bineplăcut să aprindem lumânarea. Dar lumânarea este doar UN SIMBOL (al

luminii dumnezeieşti) şi O

JERTFĂ

(fiindcă dai nişte

bani pe ea). Dacă are lumânare când moare nu neapărat se mântuieşte, iar dacă moare

fără lumânare nu neapărat se osândeşte (mai ales dacă a avut o viață

aleasă, creştinească).

---La mort să te duci neaparat cu două

lumânări, una pentru mort şi una pentru înger.

Lumânarea simbolizează

lumina adevărului şi a sfinţeniei, care este Dumnezeu, şi ne arată cum trebuie

să fie viaţa oricărui creştin. Lumânarea poate avea şi alte semnificaţii. Atunci

când se aprinde la citirea Sfintei Evanghelii simbolizează lumina adevărului

care a străbătut întunericul necredinţei. La Botez se aprinde pentru luminarea

sufletului celui botezat care vine de la întuneric la lumină, făcându-se fiu al

luminii lui Hristos. La cununie cele doua lumânări pe care le ţin naşii

simbolizează pe cei doi Sfinţi Arhangheli, Mihail şi Gavriil. La moarte,

lumânarea simbolizează lumina pe care dorim să o aibă pe calea veşniciei.

Mortului să-i ducem o lumânare dar îngerului nu, fiindcă el nu are nici un păcat

(dacă ar avea păcat ar fi diavol).

---Niciodată seara şi în ziua de luni

sa nu dai nimic din casă că nu mai ai spor toata săptămâna. Să nu dai bani

sau sa nu împrumuţi pe cineva cu bani în ziua de luni.

Oare, aşa să fie? Unde

scrie că nu trebuie să facem fapte bune lunea? Zgârcenia este un păcat

care îi stăpâneşte pe mulţi şi atunci au găsit diverse justificări: să nu

dai niciodată din casa seara, nici în zi de sărbătoare, nici lunea ca-ţi

merge rău toata săptămâna, nici marţea ca sunt trei ceasuri rele etc. Ori

porunca lui Dumnezeu este aceasta: "Celui ce cere de la tine, dă-i; şi de

la cel ce voieşte să se împrumute de la tine, nu întoarce faţa ta" (Matei

5;24); "împarte pâinea ta cu cel flămând, adăposteşte în casa ta pe cel

sărman, pe cel gol îmbracă-l şi nu te ascunde de cel de un neam cu tine.

Daca dai pâinea ta celui flămând şi tu saturi sufletul amărât, lumina ta

va răsări în întuneric şi bezna ta va fi ca miezul zilei" (Isaia 58;7-10).
Să nu uităm că:
MAI MARE FERICIRE ESTE A DA DECÂT A LUA.

---De câte ori trebuie să se
tragă clopotele daca avem un mort bărbat sau daca avem mort o femeie?

Nu este scris nimic în cărţi la rânduiala slujbei Înmormântării referitor la de
cate ori să se tragă clopotul la morţi, sau să se diferenţieze bătăile
clopotului în funcţie de sexul mortului. Acestea sunt credinţe false.

---Putem face pomana de dulce in posturi sau in
zilele de post?

Nu, nicidecum. Asa ceva nu se mai numeste pomana, ci chiar este pacat.

--- Daca dam ceva de pomana, este obligatoriu sa
facem cruce peste acel lucru sau acea mancare?

Nu este obligatoriu sa facem cruce deoarece milostenia noastra e
primita si fara a fi insotita de anumite gesturi.

--- Ce este ruperea unei cununi deasupra mortului?

Acest ritual are drept scop ruperea cununiei dintre soţ şi soţie, pentru

ca cel rămas în viaţă să se poată căsători. Practica aceasta nu are nici

un temei religios, dovedeşte lipsa de credinţă şi afectează direct

învăţătura despre Taina Sf. Cununii.

--- DE CE EXISTĂ

TRUPURI CARE NU PUTREZESC?

Mai întâi trebuie să spunem

că, trupurile care nu putrezesc pot fi de două feluri.

Există trupuri care nu numai

că nu putrezesc, dar devin izvorâtoare de miresme şi chiar de mir; acestea sunt

trupurile unor sfinţi care prin vieţuirea lor au fost cinstiţi de Dumnezeu.

Astfel de trupuri creştinii le numesc sfinte moaşte, şi se cinstesc după

cuviinţă.

Dar

există şi trupuri care nu putrezesc din pricina fie a unor blesteme fie a unor

păcate grele care au rămas nespovedite. Dacă se descoperă prin voie dumnezeiască

astfel de cazuri, preoţii bisericii fac slujbe de dezlegare pentru sufletul

celui răposat.

---

CE RITUALURI PĂGÂNEŞTI SE

MAI PRACTICĂ LEGAT DE SLUJBA ÎNMORMÂNTĂRII?

- Păzirea ca mortul să nu se

facă strigoi -- prin împungerea în inimă a unei ţepuşe şi/sau prin închiderea

pisicilor din casă pe toată perioada cât stă mortul în casă.

- Ruperea legăturilor de la

picioarele mortului -- pentru ca acesta să poată păşi pe lumea cealaltă.

- Conducerea pe ultimul drum

cu fanfară şi orchestră -- pentru a crea o atmosferă pompoasă şi fastuoasă.

- Punerea diferitelor

obiecte in buzunarul mortului (ac, aţă, bani etc) -- pentru ca să aibă pe lumea

cealaltă.

- Trecerea cocoşului şi a

găinii peste groapă -- pentru izgonirea duhurilor rele.

- Îngroparea morţilor in

cavouri -- pentru a face din locul lor de veci o adevărată capodoperă.

- Ducerea la altar a unui

cocoş alb -- ca jertfă pentru cei ce mor neîmpărtăşiţi.

- Pregătirea praznicului în

zile de post cu mâncare de frupt -- zicând că mortul nu mai posteşte.

Toate aceste practici

enumerate mai sus reprezintă abateri grave de la credinţa ortodoxă şi trebuiesc

înlăturate pentru că denaturează învăţătura de credinţă a Sfintei noastre

Biserici.

--- ESTE CORECTĂ EXPRIMAREA

"A TRECUT ÎN NEFIINŢĂ"?

Această exprimare nu este

corectă deoarece cuvântul nefiinţă este echivalent cu ideea de inexistenţă,

neant. Noi ştim că sufletul omului este nemuritor.

--- DE CE SECTARII SPUN CA

NOI NU MAI PUTEM ŞI NU MAI SUNTEM DATORI SĂ NE RUGĂM PENTRU CEI ADORMITI?

Într-adevăr, sectarii exclud

posibilitatea intervenţiei celor vii pentru cei morţi, spunând că Dumnezeu va

judeca pe fiecare în parte, invocând textul din 2 Corinteni 5,10: "Pentru că toţi

trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată a Lui Hristos, ca să ia

fiecare după cele ce a făcut prin trup, ori bine ori rău." Că Dumnezeu va

răsplăti fiecăruia după faptele lui este foarte adevărat, dar că posibilitatea

de a ne ruga pentru cei morţi este exclusă nu poate fi adevărat. Cum putem

argumenta acest lucru?

Noi vedem că în Sfânta

Scriptură se pune mare preţ pe rugăciunea unora pentru alţii: "Vă îndemn deci,

înainte de toate, să faceţi cereri, rugăciuni, mijlociri, mulţumiri, pentru toţi

oamenii;"(1 Timotei 2,1) iar la Iacov 5,16 se spune: "Mărturisiţi-vă deci unuia

altuia păcatele şi vă rugaţi unul pentru altul, ca să vă vindecaţi că mult poate

rugăciunea stăruitoare a dreptului. "

Deci, dacă rugăciunile

noastre folosesc celor vii, cum dar să nu folosească şi celor morţi de vreme ce

sufletele lor trăiesc?

--- ÎN VECHIUL TESTAMENT SE

FOLOSEAU RUGĂCIUNILE DE MIJLOCIRE PENTRU CEI ADORMIŢI?

Da, şi în

Vechiul Testament avem mărturii de rugăciune pentru cei adormiţi. Astfel, la

Macabei cartea a doua "Drept aceea sfânt şi cucernic gând a fost, că a adus

jertfă de curăţie pentru cei morţi, ca să se slobozească de păcat.” (2 Macabei 12,46), iar Proorocul Baruh spune: "Doamne Atotţiitorule, Dumnezeul lui Israel,

auzi rugăciunea celor ce au murit."(3, 4-5).

MANASTIREA “BRADU” sau “ CETATEA DOAMNEI NEAGA ”

2011-09-01T06:55:00.000-07:00

Pe valea Niscovului, o valea asa de frumoasa si binecuvantata de Dumnezeu, se afla pe malul stang al paraului Niscov, MANASTIREA “BRADU” sau “ CETATEA DOAMNEI NEAGA ” ce a fost rezidita din temelii in anul 1632 de RADU MIHALCEA VEL COMIS, boier din partile Buzaului.Se pare ca o contributie deosebita la finalizarea lacasului a avut-o si familiile boierilor Cadesti si Patarlageni in prima jumatate a secolului XVII;
Complexul este format din zidul de incinta al cetatii masiv si impunator, Casa domneasca, construita la sfarsitul secolului XVII - inceputul secolului XVIII, ruinele chiliilor si spatiilor de locuit sau de servicii, turnurile de colt si biserica "Sfantul Dumitru", construita in 1634, in care si astazi se savarsesc slujbe religioase. In chiliile acestei manastiri din anul 1872 a functionat o scoala de patru ani ce deservea intreaga populatie a comunei.Aceasta functioneaza pana in jurul anului 1905 cand, datorita cresterii efectivului de elevi, locuitorii comunei hotarasc construirea a doua sali de clasa: una in satul Tisau si una in satul Hales la intersectia drumului communal Hales-Ciolanu cu drumul Judetean.
Un alt izvor ne spune ca Manastirea cetate a fost construita (partial construita) chiar de Doamna Neaga, sotia domnitorului Mihnea Turcitul (1577-1583; 1585-1591), si de aceea este cunoscuta drept "manastirea Doamnei Neaga";
A fost vizitata de domnitorul Constantin Brancoveanu, care s-a ascuns aici impreuna cu familia sa in 1703, 1708 si 1711, cand era cautat de turci; din porunca lui s-a construit Casa Domneasca, pe latura de vest a incintei fortificate;
In timpul revolutiei la 1821, a fost folosita ca refugiu de boierii din zona; atacata de eteristi, carora le-a facut fata, fara a putea fi cucerita;
Ultimele porti ale cetatii dateaza dinainte de 1821 si pastreaza in placile blindajului de metal proiectile de plumb trase de eteristi, sunt expuse la Muzeul Judetean Buzau.
Astazi "cetatea" este inclusa in patrimoniul de stat pe lista monumentelor istorice si a facut obiectul multor studii arheologice.Se cunosc si astazi urmele sapaturilor din situri. Biserica din interiorul cetatii functioneaza ca biserica parohiala, deservind credinciosii satului Hales.

Sfanta Manastire Ciolanu in fotografii...

2011-08-22T03:52:00.000-07:00

Părintele Evghenie Dascaliuc de la Manastirea Ciolanu - rugator la ceruri

2011-08-14T06:15:00.000-07:00

Părintele Evghenie Dascaliuc, duhovnicul Mănăstirii Ciolanu din Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei, a trecut la Domnul pe 1 august. Slujba de înmormântare a fost oficiată de IPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, înconjurat de numeroşi călugări şi preoţi, fii duhovniceşti ai monahului de la Ciolanu.
"Părintele Evghenie Dascaliuc s-a născut din părinţi ortodocşi evlavioşi, pe nume Constantin şi Domnica Dascaliuc, la 16 iulie 1922, în satul Prisicăreni din Bucovina de Nord, ţinutul Strojineţ. La Botez, a primit numele de Ioan, în cinstea Sfântului Ioan Botezătorul şi a Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. Ioan a urmat cursurile şcolii primare în localitatea natală, apoi gimnaziul la Suceava, urmate de Liceul de Aviaţie la Turda. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a participat pe câmpul de luptă ca telegrafist pe un avion de bombardament. Distrugerile pe care le-a văzut atunci, precum şi pierderile de vieţi omeneşti l-au determinat să ia hotărârea de a se retrage la mănăstire, dacă Dumnezeu va rândui să se întoarcă viu de pe câmpul de luptă. După sfârşitul războiului, duhovnicul tânărului Ioan Dascaliuc l-a îndemnat spre aşezământul monahal de la Ciolanu din judeţul Buzău, unde a intrat ca frate şi a fost închinoviat la 1 iunie 1945, cu puţin timp înainte de a împlini 23 de ani.

Peste ani, aducându-şi aminte cu bucurie duhovnicească de acele momente ale începuturilor, avea să mărturisească: "Am ajuns la Ciolanu noaptea şi, intrând în mănăstire, am simţit un puternic fior duhovnicesc, în liniştea deplină a sfântului lăcaş, fior pe care nu-L pot uita nici astăzi. Părintele Teofil Mocăniţă m-a prezentat părintelui stareţ de atunci, arhimandritul Bonifatie Podoreanu. Dânsul este stareţul care m-a primit ca frate în Ciolanu. Prima ascultare pe care părintele stareţ mi-a dat-o, chiar a doua zi, a fost aceea de a stropi via de la metocul Săseni al Mănăstirii Ciolanu (astăzi, metoc al Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei). Părintele stareţ Bonifatie m-a dat în grija duhovnicească a părintelui Teofil Mocăniţă, care mi-a devenit duhovnic. Părintele Teofil era foarte duhovnicesc, era un foarte bun călugăr". După doi ani de ascultare, a fost tuns în monahism, la 10 aprilie 1947, de către protosinghelul Teofil Mocăniţă, primind numele de Evghenie, în cinstea Sfântului Mare Mucenic Evghenie, pomenit la 13 decembrie, dar şi în amintirea unui alt monah ciolănean, Evghenie Mocăniţa, trecut la Domnul la o vârstă tânără, pe când studia la Seminarul Teologic de la Cernica. La 15 august 1949 a fost hirotonit ierodiacon, iar peste un an, ieromonah, cu ascultarea de eclesiarh. În 1952, a primit hirotesia întru duhovnic.

A ucenicit pe lângă părintele Petroniu Tănase

Între timp, s-a înscris la Seminarul Teologic Monahal de la Mănăstirea Neamţ, unde l-a avut ca profesor, printre alţii, pe părintele Petroniu Tănase. Vremurile vitrege pentru monahismul românesc nu i-au îngăduit să termine cursurile acestei instituţii de învăţământ teologic, dar lipsa acestora a fost suplinită de bogata lectură patristică neîncetată, părintele Evghenie fiind un autodidact în ceea ce priveşte literatura teologică, pe care o căuta şi o citea cu nesaţ. În anii â50, împreună cu un alt mare părinte duhovnicesc al neamului românesc, arhimandritul Dometie Manolache, protosinghelul Evghenie a contribuit, ca duhovnic, la formarea spirituală a fraţilor şi surorilor de mănăstire care urmau cursurile şcolilor monahale organizate în mănăstirile Ciolanu şi Răteşti. Mai apoi, este rânduit în ascultarea de stareţ al chinoviei ciolănene, pe care o conduce, cu răbdare şi tact pastoral, în cei mai grei ani ai persecuţiei pe care comuniştii au dezlănţuit-o împotriva monahismului românesc. Asistă neputincios la alungarea fraţilor şi călugărilor tineri din mănăstire, înfăptuită în urma decretului 410/1959, şi duce mai departe cu greu, dar cu izbândă, rânduiala de slujbă şi viaţa de obşte în aşezământul de la Ciolanu, rămas singura mănăstire de călugări din Eparhia Buzăului, în pofida numărului mic de monahi. În anul 1969, se retrage din stăreţie, dar va mai avea ascultările de preşedinte al Consistoriului Monahal, membru al Consiliului duhovnicesc şi disciplinar al Mănăstirii Ciolanu şi, permanent, pe cea de eclesiarh. Din încredinţarea Înalt Preasfinţitului Arhiepiscop Epifanie, a fost şi exarh al mănăstirilor şi schiturilor din întreaga eparhie.

Nu va înceta vreo clipă să sfătuiască, spre zidire sufletească, pe toţi cei ce-şi căutau liniştea în vatra de rugăciune de la Ciolanu, chiar şi atunci când ostenelile bătrâneţilor au început să-şi spună cuvântul. A fost nelipsit de la sfintele slujbe şi şi-a îndeplinit cu râvnă pravila rugăciunii de chilie, iubind însă, în mod deosebit, Rugăciunea lui Iisus, despre care spunea că "este obligatorie pentru monahi, fiindcă Sfântul Apostol Pavel şi Sfântul Ioan Gură de Aur recomandă şi pentru mireni rugăciunea minţii, dar în special pentru călugări, care au făgăduit. Pentru ce ai făgăduit înaintea lui Dumnezeu, răspunzi înaintea lui Dumnezeu! Sfântul Vasile cel Mare spune că dacă ai făgăduit să faci o cruce la răspântia drumurilor sau la o fântână şi n-ai făcut-o, eşti răspunzător faţă de Dumnezeu, pentru că ai făgăduit. Mai bine nu făgăduieşti, decât să făgăduieşti şi să nu împlineşti". A dat prioritate votului ascultării pe care călugărul şi-l asumă la intrarea în cinul monahal, a fost un bun cunoscător al rânduielilor tipiconale şi al tradiţiilor Mănăstirii Ciolanu, tradiţii care vin, peste veacuri, chiar de la Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului, al doilea ctitor şi ocrotitor al chinoviei. A crescut mulţi fii duhovniceşti pe care îi pomenea neîncetat, citind pomelnicele mănăstirii şi ale cunoscuţilor, chiar şi pe patul de suferinţă. A plecat la cer să-şi continue rugăciunea neîncetată pentru întreaga lume, pentru obştea mănăstirii în care a fost statornic vreme de 66 de ani, trecând la cele veşnice, spovedit şi împărtăşit, în dimineaţa zilei de 1 august 2011, la prăznuirea Cinstitei Cruci, cruce binecuvântată pe care a purtat-o, cu vrednicie, în cei aproape 90 de ani de viaţă.

Ierarhul Dunării de Jos l-a însoţit pe ultimul drum pe bătrânul monah

Slujba de prohodire a fost oficiată în biserica mare a Mănăstirii Ciolanu, închinată Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, de către un numeros sobor de ieromonahi, consilieri eparhiali, protoierei şi preoţi de parohie. În fruntea soborului s-a aflat, la invitaţia Înalt Preasfinţitului Epifanie, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop Casian al Dunării de Jos. Ierarhul gălăţean, fiu duhovnicesc al Buzăului cu metania la Mănăstirea Ciolanu, a vorbit cu emoţie despre blândul şi duhovnicescul Evghenie, arătând, printre altele, că a fost şi rămâne pentru toţi cei care l-au cunoscut "un dascăl al dreptei credinţe, al evlaviei şi rânduielilor monahale, precum şi al statorniciei, de care el însuşi a dat dovadă prin vieţuirea doar într-o singură mănăstire. Dascăl al liniştii isihaste şi al teologiei Sfinţilor Părinţi filocalici, între care se numără şi Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului, de la care a deprins Rugăciunea inimii şi blândeţea. Dascăl al smereniei, întru necontenită rugăciune; chiar dacă suferinţa l-a ţintuit la pat, părintele Evghenie Dascaliuc nu a încetat să nădăjduiască întru Domnul şi s-a mutat dincolo într-o continuă rugăciune".

După terminarea slujbei de prohodire şi înconjurarea bisericii, trupul protosinghelului Evghenie a fost purtat la locul de odihnă din cimitirul aflat în jurul bisericii mici a Mănăstirii Ciolanu, cu hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, unde a fost aşezat în locul de care părintele se îngrijise din timp. Peste ani, acesta va vorbi despre smerenia protosinghelului Evghenie, dar şi despre bucuria lui întru rugăciune, întrucât locul pe care şi l-a ales întru aşteptarea Învierii celei de obşte se află la marginea cimitirului, dar într-o linie dreaptă ce uneşte altarele celor două biserici din Ciolanu. Părintele Evghenie Dascaliuc se roagă în continuare pentru lume, pentru obştea în care a vieţuit şi pentru sine, dar în Ceruri. Veşnică să-i fie pomenirea!" (Articol din ZIarul Lumina - Pr Adrian Ionescu)
Sa cunoasteti mai bine ce fel de om a fost parintele voi posta in continuare si un interviu cu dansul, acordat celor de la revista Lumea Credintei:
"Episcopia Buzăului ne-a scris o scrisoare în care ne invita să-l cunoaştem pe părintele Evghenie Dascaliuc de la mănăstirea Ciolanu. Mi-a venit în minte cuvântul Sfântului Simeon Noul Teolog, care întrebat de ce vorbeşte tuturor despre Dumnezeu, a răspuns că nu din mândrie face acesta ci pentru ca şi alţii să se bucure de darurile lui Dumnezeu. Aşa am ajuns să-l cunosc pe părintele Evghenie, din dorinţa altora de a nu ţine darul lui Dumnezeu doar pentru ei. Mă aştepta, nu că ardea de nerăbdare să-mi vorbească ci mai mult din ascultare de stareţul Ioanichie de la Ciolanu. Părintele stareţ mi la recomandat drept un om modest şi foarte retras. Când am intrat în chilie părintele Evghenie se ruga. M-a ţintit cu ochii albaştri, profunzi. Obişnuit, ca de obicei, să interoghez, m-am repezit întrebându-l cum să-l prezint în revistă. Aproape răstit s-a recomandat: Eu sunt părintele zero! Aşa să mă recomanzi. După aproape zece minute de tăcere, stânjenitoare pentru mine, a început să-mi vorbească, brusc, abia am avut timp să pornesc reportofonul:

Sfântul Ioan Botezătorul este modelul monahilor

Toată viaţa mea m-am gândit foarte mult la Sfântul Ioan Botezătorul. Am venit la mănăstire de tânăr, la vârsta de 23 de ani. Am venit la mănăstire după ce am terminat armata, imediat. Nici nu m-am dus acasă. La mănăstire, direct. Şi mama, când m-a botezat, a zis: „Te-am dat în seama Sfântului Ioan Botezătorul“. Şi m-am gândit foarte mult la Sfântul Ioan Botezătorul că a fost călugăr. A trăit în pustie. Ca un călugăr. Prooroc, bineînţeles, dar a trăit ca un călugăr, în pustie. Modest, smerit. Avea rugăciunea. Mânca numai lăcuste din pustie. Am fost la Ierusalim, am trecut prin pustia unde a trăit Sfântul Ioan Botezătorul. I-a fost greu. El a fost cel mai mare sfânt. Cel mai mare sfânt, cum spune Sfânta Evanghelie: cel născut din femeie şi cel mai mare sfânt.

Părinte, dar cum aţi ajuns în mănăstire?

La vârsta de 12 ani am citit Noul Testament şi în mintea mea s-a întipărit veşnicia. Am zis lumea aceasta este trecătoare, nu-i ceva veşnic. Deci, eu vreau să urmez ceva veşnic. Şi atunci m-am gândit la mănăstiri. La mănăstiri este veşnicia, adică te pregăteşti pentru veşnicie. Cum spune un poet, Vlahuţă: nu mi-e frică de moarte, ci de veşnicie.

Părinte, nu s-au supărat mama, tata că aţi plecat?

Nu s-au supărat deloc. Din contră, erau bucuroşi că m-am dus la mănăstire. Sunt de 65 de ani în mănăstire. Am stat aici şi-n timpul comuniştilor. Nu mi-au făcut nici un rău, dar eram urmărit. M-au lăsat în pace. Nu m-au dat afară, odată cu decretul, din mănăstire pentru că eram stareţ. 12 ani am fost stareţ aici în mănăstirea Ciolanu. Nu m-au prigonit, decât, bineînţeles, veneau mereu în mănăstire să vadă ce fac. Acesta era serviciul lor…

Aţi mâncat carne, părinte, vreodată?
Nu. N-am mâncat decât acuma când am fost la spital, bolnav, am mâncat că mi-a dat la spital carne. M-au rugat să mănânc şi i-am ascultat. Dar în viaţa mea n-am mâncat carne, n-am băut vin, decât numai la Sfânta Împărtăşire, atât. Aşa am vrut eu, am făcut legământ înaintea lui Dumnezeu. Am avut eu voinţa asta. Nu mănânc carne şi nu beau vin, nici o băutură cu alcool, absolut, nici ţuică, nimic, nimic. Decât cînd mă împărtăşeam, beam atât, câteva picături de vin. Monahul nu trebuie să mănânce carne s-au să bea băutură ameţitoare pentru că altfel va avea mari ispite trupeşti. Monahul să se roage şi să muncească. Munca poate fi de două tipuri. Muncă fizică, cu braţele şi muncă sensibilă. Munca sensibilă se referă la acest fapt că, de exemplu, ai luat o carte. Nu numai cartea de rugăciunea pe care o citeşti în chilie, ci sunt şi cărţile pe care le citeşti să înveţi. Tot muncă folositoare. Pentru că Sfinţii Părinţi au alcătuit cu multă osteneală cărţile pe care le-au lăsat urmaşilor. Adică noi suntem urmaşii, deci, cărţile ni le-au lăsat nouă. Noi trebuie întotdeauna să-i imităm pe Sfinţii Părinţi. Ei ce-au făcut în viaţa lor? S-au străduit cu stăruinţă foarte puternică să-l caute pe Dumnezeu. Şi în scris şi în rugăciune. Iar la noi stăruinţa aceasta e foarte slăbită. Mai ales că în interiorul nostru, în general, este nepăsarea faţă de Dumnezeu. Trei lucruri sunt constatate în lumea aceasta faţă de Dumnezeu: necunoştinţa de Dumnezeu, nepăsarea de Dumnezeu şi uitarea de Dumnezeu.

Munca fără rugăciune duce la uitarea de Dumnezeu

Şi cum să înţeleagă un monah cuvântul acesta, părinte Evghenie?

E valabil şi pentru monahi, că monahii se iau cu munca şi uită de Dumnezeu. Trebuie să precizez că ascultarea este dumnezeiască, că tăierea voii la călugări este ceva dumnezeiesc. Nu munca e motivul uitării de Dumnezeu! Dar la munca pe care o faci trebuie să ai practica rugăciunii minţii. Dacă munceşti şi nu te rogi, uiţi de Dumnezeu. Adică să nu slăbească niciodată această rugăciune. Pentru că rugăciunea minţii, când am fost călugăriţi, am făgăduit în faţa Sfântului Altar că o vom face necontenit. Şi noi să ne punem întrebarea tot timpul: o facem sau nu? Majoritatea n-o fac, poartă degeaba mătăniile, dar unii o fac. Cât pot.

E obligatorie rugăciunea minţii pentru monah?

Este obligatorie pentru monahi rugăciunea minţii. Fiindcă Sfântul Apostol Pavel şi Sfântul Ioan Gură de Aur recomandă şi pentru mireni rugăciunea minţii, dar în special pentru călugări, care au făgăduit. Pentru ce ai făgăduit înaintea lui Dumnezeu, răspunzi înaintea lui Dumnezeu! Sfântul Vasile cel Mare spune că dacă ai făgăduit să faci o cruce la răspântia drumurilor sau la o fântână şi n-ai făcut-o, eşti răspunzător faţă de Dumnezeu, pentru că ai făgăduit. Mai bine nu făgăduieşti decât să făgăduieşti şi să nu împlineşti.

De ce nu se mai roagă monahii, părinte? De ce credeţi că nu mai pot să se roage?

Un singur lucru îi împiedică: îi stăpâneşte trândăvia sufletească. În general, pe toţi monahii, îi stăpâneşte această trândăvie sufletească. Trebuie un efort din partea fiecărei persoane. Acest efort cere multă stăruinţă, osteneală. Pentru că dacă nu ai stăruinţă nu câştigi pe Dumnezeu. Pe lângă stăruinţă trebuie să ai evlavie, pentru că omul care nu are evlavie, la el dragostea de Dumnezeu este puţină. Iar omul care are evlavie şi e pătruns de această evlavie, sau de această pietate, adorare faţă de Dumnezeu, acel om se sârguieşte cât poate. Pentru că la noi, călugării, gradele ar trebui să se dea pe osteneală duhovnicească, pentru că şi înaintaşii noştri, Sfinţii Părinţi s-au ostenit în viaţa lor şi le-a dat grade însuşi Dumnezeu. Şi pe această osteneală se pune şi la noi gradul. Ai transpirat când ai spus rugăciunea minţii? N-ai transpirat. Înseamnă că nu ai voinţă. Trebuie în primul rând călugărul să-şi educe voinţa. Această educaţie a voinţei este în legătură cu Harul divin. Harul divin ne ajută pentru mântuirea noastră, dar şi voinţa noastră trebuie să fie aplecată spre acest lucru. Dacă nu este aplecată înseamnă că este uitare de Dumnezeu şi Harul Lui nu se mai apropie de noi. Este un cuvânt, cuvântul acesta se numeşte „lasa-mă în pace acum, voi face poate maine, poate pomâine, voi face cât voi putea“. Şi nu face, făgăduieşte şi nu face. La începutul călugăriei ai făcut, dar la sfârşitul călugăriei de ce nu mai faci? Te-ai trândăvit? Sau, poate nu-ţi mai place. Poţi să pierzi toate la sfârşit. Mai bine să începi mai uşurel şi să poţi păstra sârguinţa toată viaţa.

Părinte, ce îl învaţă pe monah rugăciunea?

Rugăciunea, pe monah, îl învaţă ce-a făgăduit, ascultarea de Dumnezeu. Potrivit înţelepciunii pe care o are în minte. Pentru că omul care nu are înţelepciune, să-i zicem aşa, mediocru, acelui om nu poţi să-i ceri prea multe. Pentru că el este foarte mic la minte, de aceea se numeşte mediocru. Şi în felul ăsta sunt mulţi mediocrii. Un om inteligent dacă ştie că nu are râvnă, nu acceptă să fie monah. El mai mult se împlineşte pe partea laică decât să fie monah. Un om inteligent, sclipitor de inteligent, acel om este şi plin de evlavie. Pentru că să ştiţi, această evlavie trebuie să pornească din adâncul inimii. Şi ca să pornească din adâncul inimii trebuie să fii curat şi bine intenţionat. Sfântul Grigorie de Nazianz spune aşa: vorbeşti despre Dumnezeu, Dumnezeu este curat, dar tu ţi-ai pus întrebarea: eşti curat cu inima, când vorbeşti despre Dumnezeu?

Monahul preot, model de vieţuire cu atenţie

Părinte Evghenie, unii monahii sunt şi preoţi. Care este principala lor responsabilitate?

Unii monahii sunt şi preoţi. Acei monahi care sunt preoţi trebuie să aibă deosebire mare faţă de ceilalţi monahi, pentru că sunt preoti, slujesc lui Dumnezeu. Sfântul Ioan Gură de Aur spune: curăţenie desăvârşită pentru preot. Pentru preot cel mai intens şi uşor de făcut este păcatul cu ochii. Sfântul Spiridon avea un diacon cu care slujea Sfânta liturghie. Odată diaconul s-a uitat puţin în spate să vadă câtă lume este adunată în biserică, la slujbă. Nu a mai venit Duhul Sfânt peste Sfintele Daruri! Şi atunci preotul care nu este curat cu ochii şi slujeşte Sfânta Liturghie cu mintea răspândită, are păcat foarte mare. Poate pierde Harul. A sluji cu mintea răspândită este un păcat colosal înaintea lui Dumnezeu.

Părinte, dacă un monah cade, păcătuieşte grav, se poate întoarce?

Se poate întoarce.

Şi are mântuire?

Prin lacrimi. Sfântul Ioan Gură de Aur spune aşa: omul care plânge pentru păcatul pe care l-a făcut şi recunoaşte că a păcătuit, şi plânge cum a plâns Proorocul David, şi cum au plâns toţi sfinţii, este iertat. Păcatul urmat de plângere se curăţeşte. Curăţirea se socoteşte al doilea sfânt botez. Lacrimile sunt al doilea botez.

Poate să fie orice păcat săvâşit? În special păcatele trupeşti.

Dacă ai făcut păcate trupeşti, cele mai mari păcate, apoi ai plâns şi plângi în continuare, Dumnezeu se uită la lacrimile tale. David care a păcătuit, a făcut omor, preacurvie, păcate mari, a fost iertat de Dumnezeu. Părintele Stăniloae spune că păcatele mari sunt de trei feluri: uciderea, după ucidere vine curvia şi la preot, răspândirea minţii când slujeşte. Ce sunt îngerii? Minte. Dumnezeu i-a dat minte omului şi această minte să o întrebuinţeze tot timpul să se sfinţească. Mai ales preotul!

Să n-o risipească!

Să n-o risipească, să nu se răspândească. Pentru că s-a răspândit cu mintea pe plaiurile acestei lumi, sau cu ochii a păcătuit. Ţii minte diferite figuri feminine, bărbăteşti sau copii, sau, mă rog, clădiri, instalaţii, maşini. Aceşti ochii sunt fereastra sufletului şi prin această fereastră a intrat păcatul în imaginaţie şi atunci mintea ta este plină de aceste închipuiri numite făptaşe care nu se cuvin unui creştin, nicidecum unui monah, mai ales preot. Când intrii în biserică trebuie să fii cu mintea curată.

Spune Avva Visarion că monahul trebuie să fie numai ochii. Ce credeţi că vrea să spună?

Că Heruvimii sunt numai ochi. Şi Dumnezeu a făcut aceşti ochi pe Heruvimi ca să fie mai atenţi. Ochii sunt atenţia. Sfântul Vasile cel Mare spune aşa: fii atent la tine însuţi! Fii atent la mintea ta, controlează-te! De exemplu, când ai o afacere, eşti controlat şi de alţii dar şi tu însuţi te controlezi în această afacere. Însă noi nu ne controlăm! Suntem atenţi când ne rugăm? Să vedem dacă mintea este curată sau necurată. Rugăciunea este de două feluri, Sfântul Vasile cel Mare spune, curată şi necurată. Curată este când imaginaţia este curată, iar necurată când este plină de tot felul de imagini.

Cât durează părinte să dobândeşti rugăciunea curată?

Rugăciunea curată ... mai întâi nu începi rugăciunea ... eşti într-o sfântă tăcere. Mult timp! Şi în această sfântă tăcere trăieşti cu atenţie, şi gândeşti numai la cele dumnezeieşti: Doamne, să mă urc cu mintea în Cer, să o ţin lipită de Cer. Sfântul Antonie se urca cu mintea în Cer. Când venea cineva la el dintre fraţi făcea cu mâna semn: nu vorbesc acuma, sunt cu mintea în Cer, când voi coborî pe pământ cu mintea, atunci voi vorbi cu voi. Deci să fim cu mintea în Cer împreună cu îngerii. Ca să dobândeşti rugăciunea curată durează mai mulţi ani. Să zic, cinci, şapte, zece. Depinde de evlavie. Depinde de frica de Dumnezeu. Căci, să ştiţi, virtutea numită frică de Dumnezeu este la monahi puţin slăbită.

Nu mai au frică de Dumnezeu?

Nu mai e frică de Dumnezeu în mănăstiri. Gândeşte-te că Judecata universală te aşteaptă şi deja, când mori, Judecata particulară. Sunt două judecăţi: particulară şi obştească. La amândouă vine Hristos şi stai înaintea Lui.

Spovedania zilnică îl ajută pe monah să fie treaz

Părinte Evghenie, la cât timp trebuie să se spovedească un monah?

În fiecare zi dacă poate să spovedească gândurile.

În faţa duhovnicului?

În faţa duhovnicului! În fiecare zi! Avem exemplu, un monah din muntele Sinai. Când făcea rugăciunea minţii punea un bob deosebit. Când vedea că a apărut ceva în minte, la rugăciune, nu mai punea bobul. Şi seara făcea un examen, numit al conştiinţei. Examenul de conştiinţă că eşti călugăr. Şi zicea: am păcătuit de patru ori, iar de zece ori am făcut bine. Dădea examen în fiecare seară, cu boabe de fasole. Asta făcea un monah din muntele Sinai. Să se spovedească, deci, cât mai des, mai ales de gânduri. Ce ai gândit tu astăzi? El trebuie să spună: am gândit cutare, trebuie să spună tot. Să nu zică: n-am gândit nimic! Nu poate să zică aşa ceva. N-am gândit nimic! Mintea este în mişcare permanentă. Ea se mişcă tot timpul. Mintea este în mişcare. Şi trebuie atenţie. Sfântul Vasile cel Mare spune: când te rogi să fii atent! Când stai să fii atent, controlul minţii. Când te odihneşti, până adormi să fii atent la minte. Pentru că dacă vezi gândurile necurate care vin că se strecoară în suflet, sau că diavolul s-a apropiat şi te amăgeşte cu cuvinte sau cu lucruri din natură atunci trebuie să forţezi, să spui Doamne Iisuse ca să dispară.

Părinte, ce e mai de folos, cititul sau rugăciunea?

Şi rugăciunea şi cititul în comparaţie egală. Dacă faci rugăciune, numai rugăciune permanent, e bună şi rugăciunea, dar trebuie şi cunoştinţă de Dumnezeu prin citit. Rugăciunea este mai mult pentru pocăinţă. Că sunt nevrednic, sunt păcătos, să te smereşti tot timpul, să ai smerenie să nu fii mândru. Mândria te strică complet. Sfânta smerenie, sfânta tăcere se împotriveşte mândriei. Un om care tace, gândeşte. Omul care vorbeste, este greu la mântuire că vorbeşte multe. Dacă ar vorbi ceva de folos, ar fi bine, dar nu vorbeşte de folos. Vorbeşte în legătură cu întâmplările din această viaţă, uneori nefolositoare doar ca să întreţină.

Liturghia în viaţa unui monah

Părinte Evghenie, poţi să te rogi la Liturghie cu rugăciunea minţii?

Încă ceva: când ai intrat în biserică pentru a face Sfânta Liturghie, ca preot, n-ai voie să vorbeşti cu niciunul: nici cu călugăr, nici cu mirean, n-ai voie. Te-ai închinat pe la icoane, ai intrat în altar, faci Proscomidia, nu vorbeşti cu nimeni. Absolut sfânta tăcere...cu nimeni nu vorbeşti... Eşti cu mintea în Cer. Eşti cu mintea numai în Cer; şi la Proscomidie şi când faci Sf. Liturghie eşti cu mintea în Cer. Nu vorbeşti cu oamenii. Absolut cu nimeni nu vorbeşti. Că dacă ai vorbit, gata, nu mai eşti cu mintea în Cer. Pierzi Harul, pierzi puterea rugăciunii şi Liturghia este slăbită. Nu poţi să faci, ca preot, rugăciunea minţii la Liturghie. Trebuie să te gândeşti la rugăciunile pe care le citeşti. Acolo, deci, nu merge şi rugăciunea minţii.

Dar dacă eşti monah şi stai în biserică, la Liturghie?

Dacă eşti monah şi stai în biserică, trebuie să faci rugăciunea minţii. Rugăciunea în minte nu se face cu buzele, cu „Doamne Iisuse...”. Se face numai cu mintea, fără rostirea cuvintelor. Cu mintea...De exemplu, mă gândesc acuma cu mintea la „Doamne Iisuse...” fără să rostesc cuvinte din gură. Mintea rosteşte. De aceea se numeşte rugăciunea minţii. Îi mai zice şi rugăciunea inimii pentru că Sfinţii Grigorie de Nazianz, Ioan Gură de Aur, Vasile spun „s-a găsit în Biblie, expresia în adâncul inimii...”. M-am gândit „în profunzime” acuma se zice, dar în vechime se zicea „în adâncul inimii” am avut gânduri.

Şi ce e „adâncul inimii”?

„Adâncul inimii”: cele mai adânci stări, să zicem, exprimate prin dulci cuvinte faţă de Dumnezeu. Că este adâncul inimii „dulceaţa cea neîntrecută”. Cam atât! Prea multă vorbă...

Părinte, eu v-aş mai întreba. Pentru că sunt monahi care îşi doresc pustnicia. E folositoare pustnicia?

Pustnicia este folositoare mai ales pentru un monah care are experienţa în mânăstire mai mult timp. Adică, cunoaşte pravila şi particulară, şi pravila şi de biserică. Este folositoare. Pentru că ochiul omenesc vede multe şi uneori vrea să vadă şi lucruri nefolositoare. În pustnicie nu vezi cu ochii, pentru că nu ai ce vedea. Deci eşti “curat cu sufletul”. Să ştiţi, ochii sunt păcatele oamenilor de astăzi. Şi urechile, şi gura. Asta urechile şi gura, mai puţin. Dar ochii sunt cele mai mari păcate de astăzi în lume. De exemplu, ai văzut cu ochii diferite figuri, imposibil să nu intre în minte.

Şi cu ce alungi chipurile acestea din minte?

Cu rugăciunea minţii le alungi. Imediat! Nu stai deloc. Nici un minut. Pentru că ele năvălesc, năvălesc mereu şi nu se opresc. Se spune că diavolul este ca “roiul de albine”. Albinele năvălesc asupra ta, năvălesc, năvălesc. Cine face rugăciunea minţii simte ca un “foc” în gura cânde se roagă cu dăruire. Este “un foc” în gură şi acest foc loveşte în diavol. Şi diavolii fug. Spun Sfinţii Părinţi: “acest foc cade din gură şi topeşte pe demon ca ceara de la faţa focului”. Când spui rugăciunea minţii se face ca un “foc”, ca o limbă de foc, ca la Rusalii. Această limbă de foc loveşte în ei şi fug. Demonii sunt răspândiţi în toată natura. Unde nu sunt demoni?! În văzduh, în apă, sub pământ. Lucifer stă în iad şi dictează de acolo, de la întuneric. Nu au putere pentru că atunci când S-a răstignit Mântuitorul pe Cruce le-a căzut puterea. Ei numai te amăgesc. Dacă pot…Ei au această experienţă numită “a răului”. De la distanţă ei imediat îşi fac părerea despre tine. Te văd cum te comporţi, ce simţi, cum trăieşti. Şi această părere a lor, numită aparentă, pentru ei e aparentă, o înmulţesc pentru că au o experienţă de mii de ani.

Economia monastică

Părinte, monahului îi trebuie lux?

Deloc. Luxul nu trebuie să fie la monah.

Trebuie să aibă apă curentă în casă? Toaletă, WC, maşină de spălat,?

Păi acuma asta este modern, potrivit modernismului. Toate înlesnirile pe care le are monahul ar trebui să-i uşureze viaţa, astfel ar trebui rugăciunea minţii să fie mai uşor de spus. Pentru că nu mai speli cu mâinile, nu mai umbli după apă sau dârdâi undeva departe. Ci ai în casă toate înlesnirile. Păi le ai pe toate şi în această lipsă de griji, mişcare rugăciunii minţii să meargă neîncetat. Bineînţeles, dacă ai această putere. Şi Dumnezeu îţi dă putere, Harul divin. Energie necreată – Harul Divin. Aţi văzut numai la doi sfinţi a apărut Lumina necreată: Sf. Grigorie Palama şi Sf. Simeon Noul Teolog, atât. Şi ei n- au avut lux, dar au reuşit.

Părinte Evghenie, un monah poate să se roage cu un om de altă religie sau de altă confesiune?

Nu are voie. El se roagă numai cu cei ortodocşi. Dar se poate ruga pentru toată lumea. El e ortodox, iar celălat e deosebit. Celălat are erezie, nu crede drept, se roagă şi el cum ştie. Dar trebuie să-l respecţi ca pe un om. Fiecare om de altă religie, sau confesiune, nu trebuie urât, trebuie respectat, trebuie iubit că Dumnezeu iubeşte şi pe eretici. Dumnezeu ne cheamă la Adevăr pe toţi. Dacă ei nu vin, ei sunt “adormiţi”. Aşa pot fi numiţi: “au adormit” în rătăcirea lor. Sau s-a obişnuit, “habitudine”, s-a obişnuit în rătăcirea lor. Şi le vine greu să iasă din ea. Nici nu pot să iasă. Pentru că obişnuinţa e a doua natură.

Poate să viziteze alte locuri, alte biserici, de altă confesiune?

Poate să viziteze şi să-şi dea seama, ce bogată este Ortodoxia. De exemplu, dacă vizitează pe baptişti, ce să vezi la baptişti? O clădire. Icoane n-au, nimic, pentru că ei nu cred. Cruce, la fel. Dacă vrei să vezi, caută în Ortodoxie. Ai tot ce-ţi trebuie! Am vizitat şi eu câteva mânăstiri când eram tânăr. Am vizitat câteva mânăstiri din Oltenia: mânăstirea Cozia, Frăsinei mi-a fost îndeajuns.

Aţi cunoscut vreun părinte aşa mai deosebit? Care v-a rămas la inimă ca model?

La Frăsinei am cunoscut pe părintele care a murit, am uitat cum îl cheamă. Era el din Maramureş. El era un duhovnic foarte bun. Şi la călugări e nevoie de duhovnici. Nu mai avem duhovnici care să se ocupe numai de monahi. Grijile de multe, munca multă, fără rugăciune dăunează şi duhovnicilor. Călugării au început să se mărtuisească rar, ca mirenii. Monahii nu sunt curaţi cum trebuie pentru că nu are cine să-i lămurescă. Şi nici nu citesc din Sfinţii Părinţi de unde ar mai putea să primească ceva. Duhovnicul trebuie să lamurească neîncetat în orice păcat ar fi călugărul: neatenţia, răspândirea minţii, păcate cu ochii, cu gura, să-l întrebe duhovnicul de toate. Nu trebuie să stai la deşertăciuni la spovedanie, vorbeşti numai despre tine şi Dumnezeu. Să nu vorbeşti diferite deşertăciuni din lumea aceasta, întâmplări. Astea sunt lumeşti, nu trebuie noi să ne hazardăm în aceste gândiri, mai ales la spovedanie. Şi nu numai la spovedanie ci în tot timpul n-ar trebui să să vorbescă deşertăciuni.

Şi cum ar trebui să petreacă un monah?

În rugăciune. Dacă nu faci rugăciunea, citeşti. A citi o carte, nu aşa, de mântuială, încet, ca să cuprinzi ceva din ea. Citeşti ceva folositor şi mai cu seamă să citeşti din Sfinţii Părinţi. Fără învăţătura lor nu poţi să educi pe nimeni.

Mirenii şi mănăstirea

E bine să vină mireni în mânăstire?

Da e bine, pentru educaţie creştină e bine. Mireni nu prea au de unde să înveţe. Sunt mulţi la parohie şi părintele nu poate sta cu fiecare în parte să le explice învăţătura Bisericii. La mănăstire se poate. Stai câteva zile, stai la slujbă, stai de vorbă cu monahii, mai înveţi ceva. Pleci acasă şi mai puternic sufleteşte dar şi mai învăţat.

Şi să stea monahul de vorbă cu ei?

Să le facă educaţie pentru ei. Să-i îndrepte dacă sunt pe calea cea rătăcită. Şi să le arate păcate, să le spună aşa în faţă, chiar dacă creştinul nu se se mărturiseşte la el, ci doar îi pune o întrebare oarecare. Călugărul să-i spună: ia uite, cutare e păcat, să nu-l faceţi, să vă feriţi de el. Că păcatul atrage mânia lui Dumnezeu şi vine peste voi mânia lui Dumnezeu. De ce din poporul lui Israel, când a ieşit din Egipt, nu era nimeni bolnav? Pentru că se închinau lui Dumnezeu. Ceilalţi se închinau la idoli. Păcatele sunt ca idolii, mulţi se închină la ele şi îşi leagă viaţa toată de ele. Apoi vine boala şi omul se sperie şi se pocăieşte dacă este înţelept.

Părinte Evghenie, să lase monahul „ascultarea” şi să meargă la Liturghie?

Dacă este trimis la „ascultare” de părintele-stareţ, se numeşte tăierea voii la monah. E tăierea voii. Este o virtute şi mai mult decât o virtute este legământ de călugărie. Chiar dacă lipseşte de la biserică, dacă spune rugăciunea şi este la „ascultarea” la care l-a trimis stareţul, înaintea lui Dumnezeu este socotit ca un mucenic.

Şi dacă asta se întâmplă de foarte multe ori şi nu ajunge niciodată la Liturghie ?

Trebuie să ajungă şi la Liturghie. Să nu ajungă la Liturghie niciodată, nu se poate. Liturghia este viaţa Mântuitorului, de la naştere până la moarte, până la Răstignire, până la Înălţare. Şi stareţul trebuie să ştie asta. Să nu-i lipsească pe călugări de Liturghie pentru că altfel îi îndepărtează de Hristos şi-i face străini de viaţa lui Hristos. Călugărul care nu se asemănă cu Hristos, nu trăieşte Liturghia, degeaba a venit la mănăstire. Putea să muncească şi în lume. Stareţul să împartă ascultări cu dragoste şi cu măsură să nu-l îndepărteze pe călugăr mult timp de la Liturghie. Să ştie care dintre ei n-a mai ajuns la Liturghie, de cât timp şi să le îngăduie să ajungă şi la slujbă, ca sa nu-i piardă sufleteşte pe monahi.

Cine nu vine la Liturghie, nu trăieşte viaţa Mântuitorului ?

Nu trăieşte viaţa Mântuitorului. Dacă trăieşti în biserică, eşti atent, de la începutul Liturghiei şi până la sfârşitul Liturghiei, pentru că acolo este evanghelia cuprinsă. Liturghia este viaţa lui Iisus.

Părinte, când un monah se smereşte pe sine, cum adică se smereşte? Ce face?

Smerenia este să te consideri cel mai păcătos din toţi monahii; cel mai păcătos din toţi monahii, să te consideri.

Un monah are nevoie de bani?

Dacă ar fi călugăria de la începuturile ei n-ar avea nevoie de bani. Iar acuma în secolul ăsta, dacă stareţul îi dă dulamă, cămăşi, încălţăminte, tot n-are nevoie de bani. Mâncare îi dă, îmbrăcăminte îi dă, n-are nevoie de bani. Iar dacă nu-i dă şi este bolnav de ceva, să zicem, de stomac sau de inimă, sau alte boli care intervin şi la monah, şi îi trebuie ceva deosebit, tratament, şi părintele stareţ nu te ajută cu dragoste părintească, ai nevoie de un ban să-ţi cumperi medicamente. Depinde de dragostea şi priceperea stareţului ca monhul să nu devină agonisitor de bani.

Poţi să mai strângi aşa un ban ca monah ?!

Da, în vremurile noastre da. Înainte nu erau medicamente; erau medicamente din buruieni; monahii cultivau anumite buruieni ca medicamente. Azi sunt preparate, numai trebuie să le cumperi să-şi cumpere, pe bani. Am spus, dacă stareţul nu te ajută, atunci cumperi cu banii tăi. Nu mai cunoaştem buruienile tămăduitoare. S-a uitat învăţătura despre ele. Mai mult, şi credinţa noastră s-a împuţinat. Greu ne mai lăsăm în voia lui Dumnezeu.

Rânduială de monah.

Părinte, cât trebuie să doarmă un monah?

Unui monah, spun Sfinţii Părinţi că-i ajung 4 ore.

Şi cât să se roage ?

De exemplu, să zicem că se culcă la ora 20 şi la miezul nopţii se scoală. Citeşte rugăciunile noaptea şi nu doarme până la ziuă. Când dă în toacă, te duci la biserică.

Şi rezistă un monah aşa? Nu moare, nu slăbeşte?

Slăbeşte. E slăbit şi dacă posteşte, e mai slăbit. Şi devine neputincios. Nu se mai gândeşte la păcate. Mintea şi trupul se liniştesc şi poţi să te rogi mai uşor. Nu mori decât dacă ai boală şi nu poţi altfel Dar când trece postul, mai mănâncă, puţin, de dulce şi se întăreşte. Postul pentru un monah este necesar. Mai ales, pentru tineret. Tineretul trebuie permanent să postească pentru că este „inundat” de poftele trupului. Şi dacă nu posteşte de vin, de carne, de alte mâncăruri bune, poftele cresc. Şi atunci mintea este „înnourată”. Aţi văzut cum în natură nourii întunecă lumina soarelui şi eşti mai trist, mai fără chef, uneori chiar orbecăi. Aşa mintea omului se înnourează din cauza poftelor prea abundente. Prin mâncare mai bună se „înnourează” mintea, adică voinţa se pierde şi patima devine mai puternică. Cu un om adormit poţi să faci orice, îl muţi de colo-colo şi el nu simte nimic. Aşa este şi monahul cu mintea înnourată. Îl mută demonul din loc în loc, e trist şi fără chef. Dacă posteşte se lipezeşte şi prinde putere. Se trezeşte ! Pentru că mintea este socotită de învăţătorii Bisericii „cerul” omului. Aici este „cerul”, în minte. Şi zicem aşa, Tatăl este Mintea, Mântuitorul este Raţiunea, iar Duhul Sfânt este Simţirea sau Mângâierea. Sfânta Treime este icoană în om. Sfânta Treime este în om. Şi fiecare om să se gândească, că este imaginea Sfintei Treimi: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt este în om. Şi acum lasa-mă în pace că ţi-am spus tot, pleacă !"( Lumea Credintei - Pr. Visarion Alexa).
Acum in prag de mare praznic, in care Manastirea Ciolanu isi sarbatoreste hramul - Adormirea Maicii Domnului - nu uita crestine sa aprinzi o lumanare si la mormantul parintelui Evghenie.
Vesnica sa ii fie pomenirea!

Prohodul Maicii Domnului

2011-08-10T05:37:00.000-07:00

STAREA INTAI

1. In mormant Viata
Ai fost pus, Hristoase,
Si-a vietii Maica-acum intra in mormant
Si se muta la viata cea de sus.

2. Tu nascand Viata,
Pe a tot-Dumnezeu
Si viata, Prea Curata schimband-o
La viata cea de sus te-ai si mutat.

3. Te marim pe tine,
Maica prea curata,
Si-adormirea ta cinstim, praznuind-o
Cu solirea-ti pururea fiind paziti.

4. Fericimu-te toti,
O prea sfanta Maica,
Inchinandu-ne cinstitei tale mutari,
Cea de care ingerii s-au minunat.

5. Te marim pe tine,
Maica a lui Hristos,
Care far a de samanta ai zamislit
Si a a ta mutare toti o preamarim.

6. Fericimu-te toti,
Maica a lui Hristos
Ceea ceai pricinuit pe noul Adam,
Si-adormirea-ti cu credinta o cinstim.

7. Te marim, Fecioara
Pururea cinstita
Si icoanei tale ne inchinam,
Ca la oglindirea sfantului tau chip.

8. Fericimu-te toti,
Maica a lui Hristos,
Ca pe rugatoarea pururea pentru noi
Si ca pe o solitoare pentru toti.

9. A fericitilor
Tai parinti straluciti,
Tu prea fericita fiica lor te-ai facut
Si pe toate neamurile ai intrecut.

10. Drept-maritori preoti
Si popor credincios
Cu smerenie cadem la sicriul tau
Prea curata Maica lui Emanuil.

11. Multimea de pustnici,
Cete de cuviosi
O, voi tineri si fecioare, cu cei batrani
Cantati adormirea prea Curatei Maici.

12. O voi domnitori mari,
Toti acum laudati
Stramutarea prea curatei Imparatese
Ce-a nascut pe Imparatul tuturor.

13. Cine dar va spune
Bucuria multa
Ce-a cuprins pe Maica Domnului Iisus
Cand i sa vestit mutarea Ei la cer.

14. Suind Prea Curata
Muntele Eleon
Si in mana de la inger floare luand
Catre Cel nascut din Ea se inchina.

15. A muntelui saduri.
Tie ti se-nchina,
Prea Curata, vazand ramura de finic
Ca la Maica Celui atotziditor.

16. Glasul Celui de sus
Fara veste-a grait
De mutarea ta iubitului ucenic,
In Efes fiind cu slujba lui Hristos.

17. "Mergi la Ghetsiinani
Iute si prea degrab,
Caci se muta Maica Domnului sus la cer,
Facand cea de pe pamant mutarea sa".

18. O minuni straine,
Mari si dumnezeiesti,
Cum de nori pe sus, Curata, s-adusera
La inmormantarea ta, apostolii!

19. Venind de la margini
Ceata de ucenici
Minunat de nori purtatu-s-a prin vazduh,
Ca sa-ngroape trupul Maicii lui Hristos.

20. De la margini vine
Ceata de ucenici,
Ca sa-ngroape in mormant preasfantul sau trup,
Cea mutata negrait de pe pamant.

21. Dintre ale lumii
Margini pan-la margini,
Adunandu-se soborul apostolesc
Pe Cea fara de prihana preamaresc.

22. Coruri de la arhangheli
Si de la ingeri cete
Adunandu-se la sfanta mutarea ta,
Te maresc in canturi, spaimantandu-se.

23. Stapanul ca Fiu dand
Haruri Maicii Sale,
Din cerestile lacasuri sa pogorat,
Ca pe-al Maicii Sale Duh sa-l poarte sus.

24. La a ta curata,
Cinstit-adormire,
A venit intreg soborul cel ingeresc,
Iara ceata de apostoli te plangea.

25. Adevar minune
Straina-i a privi
Si-a vedea pe Dumnezeu ca un om primind
In maini sufletul prea sfintei Sale Maici.

26. Ceea ce suit-ai
La lacasuri ceresti
Nu lipsi, Stapana noastra, privind spre noi,
Spre cei ce cu drag cinstim mutarea ta.

27. Inaltand Fecioara
Mainile sale-n sus
Credinciosii toti se roaga a fi paziti
Prin mutarea Ei la Fiul sau iubit.

28. Mori acum si te duci
La viata de sus
Ci sa nu ne parasesti pe noi, robii tai,
Vesnic treaza Solitoare pentru toti.

29. Minune prea mare
Este a se vedea,
Cum ceea care Viata lumii nascu
Mortii cei firesti partasa sa facut.

30. Prunc fiind Iisus,
Fiul Celui de sus,
Se purta de prea curatele tale maini,
Iar acum El poarta-n maini sufletul tau.

31. Ucenice Petre
Si ceilalti ucenici
Bun ramas de petrecanie cuvantand
A canta incepeti Maicii Domnului.

32. Fericimu-te toti,
Maica prea curata,
Si mutarea-ti praznuind, cu toti te cinstim,
Caci te-ai dus de pe pamant la cei de sus.

33. Mutatu-te-ai de jos
La viata se sus,
Dara ostile de ingeri s-au inspaimantat,
Cand al tau duh Tatalui ceresc ai dat.

34. Dusmanii tai cei rai,
Si prea inselatori
Vrand sa-ti arda trupul ca niste pagani
S-au orbit de dreapta Celui Prea Inalt.

35. Sabie grozava
Cu taierea sclipi
Impotriva celui singur semet pornit
Spre curata Maica a lui Dumnezeu.

36. Nemernicul vrajmas,
Patul vrand a-ti surpa,
Nevazut a patimit taierea de maini
Ticaloase ce de pat s-au fost atins.

37. A cerestilor osti,
Dulci cantari si frumos
Potrivite s-auzeau de toti ce erau
Privind adormirea Maicii Domnului.

38. Ceea ce nascut-ai Pe Hristos Viata,
Spune dara cum de moarte te-mpartasisi?
O cunoaste numai Cel nascut al tau.

39. Prea curata Maica
Prea cinstita Sfanta,
Dupa stralucit-acum adormirea ta,
Apara pe cei ce cred intru Hristos.

40. P e cei ce mutarea-ti
Credincios praznuiesc,
Tu-i acopera si-i apara de nevoi,
Prea curata totdeauna ramanand.

41. Din grele primejdii
Si de limbi viclene
Scapi pe cei ce canta-acum adormirea ta,
Prea cinstita Solitoare-a tuturor.

42. Catre Domnul te am
Solitoare si-ajutor,
Prea curata Nascatoare de Dumnezeu,
Ca Tu din primejdii sa ma mantuiesti.

43. Inainte iti stam,
Maica lui Dumnezeu,
Pomenirea ta din inima laudand,
Cantari sfinte cu buzele versuim.

44. Insufletite Cer
Ce-ncapusi pe Domnul,
La cereasca locuinta te-ai ridicat
Si pe lumea cea de sus ai luminat.

45. Cei ce cu dorinta
Savarsim, prea sfanta
Maica si Fecioara, astazi mutarea ta,
Mantuiti sa fim de patimi ne rugam.

46. Proorocul David,
Strunindu-si lauta,
Te mareste Prea Curata, cantandu-te
Si-adormirea ta cu drag vestind-o.

47. Credincioase cete
Canta chivotului
Impletite versuiri de ceresti cantari
Celei duse la odihna cea de sus.

48. Tie ce nascut-ai
Pe Hristos Viata
Cu credinta iti cantam si te prea cinstim
Si mutarea ta, Fecioara o marim.

49. Multime de oameni
Lauda pe Prunca,
Marind, Prea Curata, si adormirea ta
Cea cantata de soborul ingeresc.

50. A toti credinciosii
Din nevoi scapare,
Miluieste, Nascatoare de Dumnezeu,
Pe cati canta astazi adormirea ta.

51. Proorocii candva,
Prea Curata, vestind
Adormirea ta, Fecioara, o au vazut
Si multimi de ingeri o au laudat.

52. Intr-a mortii umbra
Se ingroapa acum
Ceea ce nascu Viata, mutandu-se
De la voi la Tronul cel vesnic de sus.

53. Certati cu Dumnezeu
Fiind, ne-am impacat
Intru tine, Nascatoare de Dumnezeu,
Deci Fecioara adormirea ta marim.

54. Prea lumii, Stapana,
Prea curata privind,
Stralucit ca sa se-ncuie-n mormant acum,
O, tu sat Ghetsimani, te bucura!

55. Mult dumnezeiescul
David s-a bucurat
Psalmi cantand scularii tale celei din morti,
O, Tu al lui Dumnezeu sicriu sfintit.

56. Savarsim toti astazi
Ducerea de la noi
A Maicii Cuvantului, curatindu-ne
Mintea, inima, trupul si sufletul.

57. A Domnului Maica,
Pe cei drept-maritori
Care cinste dau mutarii tale, fa-i tari
Impotriva luptatorilor vrajmasi.

58. Dar cum mori, Fecioara,
Care Viata ai dat,
Ca si oamenii firesti supuindu-te
Si cum rabda Cel nascut far-de pacat?

59. Stangandu-va margini,
Veniti sa fericim
Cea de-aci dumnezeiasca petrecere
Catre cer a Maicii Domnului acum.

60. Din curate-ti sangiuiri
Luand trup Iisus,
Pe flamanzi i-a saturat prea indestulat
Si afara pe bogati i-a scos deserti.

61. De a ta mutare
Salta firea acum,
Veselindu-se cu ingerii, oamenii,
ingroparea ta de obste savarsind.

62. Ceea ce trup de lut
Lui Hristos daruisi,
Zamislindu-l, Nascatoare de Dumnezeu,
Rugaciunile noastre sa nu la treci.

63. La puteri mai-nalte,
Cerestile Puteri
Au strigat zicand, acum pregatiti-va,
Ca pe Maica Domnului sa o primiti.

64. Preoti si norodul
Si toti cei credinciosi,
Cu smerenie te roaga, ca sa primesti,
O, Stapana, rugaciunile lor azi.

65. Una Prea Curata,
Tie toti ne rugam,
Ca prin blanzii si milosii tai ochi frumosi
Sa privesti spre noi Smeritii pururea.

66. Nascand Tu, Curata,
Pe Hristos Ziditor,
Din nevoi sa mantuiasca, roaga-te Lui,
Pe cei ce cu drag cinstesc mutarea ta.

67. Solitoarea lumii,
Scutul crestinilor,
Pe cei cati scapa la tine acopera-i,
De ispite si nevoi pazind pe toti.

68. Nadejdea toti avand
La tine, Prea Sfanta,
Nenuntita, Nascatoare de Dumnezeu,
In nadejdea ta noi nu ne poticnim.

69. Strigam toti cinstitul
Glas al lui Gavriil,
Bucuria tuturor credinciosilor:
Bucurie fie-ti, Maica Domnului.

70. De orice ispite
Si de multe nevoi
Ceea ce pe Dumnezeu, Prea Sfant-ai nascut,
Si pe robii tai acum sai izbavesti.

71. Fericimu-te toti,
Maica lui Dumnezeu,
Pe care tea inchipuit stalpul cel de foc
Si pe noul Israil povatuiesti.

72. Fericimu-te toti,
Maica lui Dumnezeu, Pe care Moisi de mult te-a vazut in rug
Ce nears ardea in muntele Sinai.

73. Fericimu-te toti,
Maica lui Dumnezeu,
Scara-nalta insuflata, ce oarecand
S-a vazut de catre dreptul Iacov.

74. Fericimu-te toti,
Maica lui Dumnezeu,
Cea pe care Ghedeon te-a inchipuit
Lana uda ce pamantul rourezi.

75. Te marim, Lumina
Cea in trei straluciri
Pe Parintele, pe Fiul si Duhul Sfant,
Pe Treimea cea atotputernica.

76. Fericimu-te toti
Credinciosii tai fii,
Caci purtasi pe Dumnezeu cel neincaput
Ce in tine-a incapea a primit.

77. Te marim pe tine,
Preacurata Maica,
Si prea sfanta adormirea ta o cinstim,
Si mutarea ta de pe pamant la cer.

78. In mormant viata
Ai fost pus, Hristoase,
Si-a vietii Maica-acum intra in mormant
Si se muta la viata cea de sus.
Ectenia mica si Vosglas:
Ca s-a binecuvantat numele Tau...

STAREA A DOUA

1. Cade-se acum,
Ca sa te marim, Fecioara Maica
Mai cinstita fiind si mai marita mult
Decat toate cetele cele de sus.

2. Cade-se acum
Sa te fericim, Fecioara Maica,
Fericita totdeauna adevarat,
Mai marita decat cei ce au ochi multi.

3. A te ferici
Se cuvine, pururea Fecioara,
Ca nascand pe Facatorul tau te-ai facut
Decat cerurile cu mult mai presus.

4. Ca sa te marim
Se cuvine, Nascatoare, Doamna
Ca prin ale tale rugi sa ne-acoperim
Pentru adormirea ta cea sfant-acum.

5. Toti cei credinciosi
Ai curatei Maice si Fecioare
Adormirea-ti cantand, zicem: bucurate,
Solitoarea noastra calda-a tuturor;

6. Primeste-acum
De petrecere cantari, Fecioara,
Maica a tot Imparatului Dumnezeu
Si trimite pace credinciosilor.

7. Monahi multi si sfinti
Si-ale cuviosilor soboare,
Cum si cetele barbatilor credinciosi,
Din evlavie cu totii te maresc.

8. Cete tineresti,
Cu fecioarele drept credincioase,
De petrecere cantare strigati acum,
Pentru Maica sfant-a lui Emanuil.

9. Trupul pamantesc
Vazand ceata uceniceasca,
Al tau Maica Ziditorului tuturor,
Cu sfiala tronul tau ti l-au purtat.

10. Credinciosii toti
Fericim pe cea acum mutata
Catre ceruri, Nascatoarea de Dumnezeu,
Ca pe dansa solitoare s-o avem.

11. Noul Israel,
Acum dupa sfanta datorie.
Cu cantari dumnezeiesti prea mareste-n cor
A Fecioarei ducere la cei de sus.

12. Pe cei ce-ti cantam
Cu credinta prea curata Maica
Ce-ai nascut pe Imparatul cerurilor,
Binecuvinteaza-ne pe noi de sus.

13. Pre curate maini
Tinzand catre Dumnezeu, Fecioara,
Ca o buna miluieste si-acopera
Pe toti care-si pun nadejdea-n mila ta.

14. Priveghelnica
Rugaciune, curata Fecioara,
Primeste acum cu mila si cererea
Celor ce cinstim cu drag mutarea ta.

15. Pomeneste-ne,
Maica si Fecioara prea curata,
Prin a ta mutare sfanta, rugamu-te
Si a noastre greseli nu le socoti.

16. Din multe nevoi,
Intamplari, necazuri izbaveste
Pe acei care in tine nadajduiesc
Si cinstire adormirii tale dau.

17. Ucenicii toti
La sicriul tau sosind in graba,
Prin vazduh fiind purtati de pe unde-au fost,
In genunchi, Fecioara, ti s-au inchinat.

18. Toti au povestit
Celei sfinte si neprihanite,
Cum au fost rapiti de nori din locurile
Unde stau si predicau noroadelor.

19. Fara de barbat
Ci nascut, Fecioara prea curata
Dar si moarta tu fiind, nu ai putrezit
Si-ndoita inchinare ai primit.

20. Cel de Dumnezeu
Primitor trup ceata de apostoli
Il ingroapa-acum strigand cu-ale tale rugi,
Mostenirea ta, Stapana, apara.

21. Toti Arhanghelii,
Stapanii, Domnii si Puteri toate,
Limbi, popoare, neamuri ale pamantului
Adormirea Pre Curatei laudati

22. Vas ales fiind,
Pavel a cantat pe Prea Curata,
De petrecere cantare a glasuit
Pentru ceea ce e mai presus de cer.

23. Sfarama Moisi
Manios a Sinaiului table,
Iar Stapanul pe aceea ce L-a nascut
O pazeste-n ceruri vie pururea.

24. De maini fu lipsit
In chip nevazut semetul vrajmas
Care-n fata ucenicilor a incercat
Sicriul tau sa rastoarne, o Maica!

25. Versuia cu glas
Multimea de ostire cereasca,
De la margini pe pamant tainic alergand
La-ngroparea Maicii lui Emanuil...

26. Cu dumnezeiesti,
Cuvioase cantari impletite,
Ingroparea Nascatoarei de Dumnezeu
Veniti ca si noi acum sa laudam.

27. La mutarea ta,
Maica si Fecioara prea curata,
Ti-au cantat cu duiosie ingerii toti,
Si multime mare de popor crestin.

28. Tu dintre femei
Intrecut-ai hotarele firii,
Caci tu singura avusi adormirea ta,
Mai marita decat orice muritor.

29. Preoti si popor
Adormirea-ti canta laudand-o
Dezlegarea datoriilor ne rugam
Da-ne Maica Domnului la toti acum.

30. Pe cei ce-au gresit,
Maica si Fecioara, prea curata,
Sfanta Prunca, miluieste-i, ca maneca
La locasul tau cel ce-i dumnezeiesc.

31. Lanturile rup
Ale tale rugi, curata Prunca,
Si din toata munca scapi pe cei ce cinstesc
Cu credinta sfanta adormirea ta.

32. Striga, o David,
Nascatoarei de Dumnezeu, lira
Rasunandu-ti: auzi fiica mutarea ta
Catre ceruri sus de jos de pe pamant.

33. Minunat a fost
A privi de jos spre cer cum pleaca
Cerul cel insufletit, Dumnzeule!
Minunate-s, Doamne, lucrurile Tale.

34. Cete ingeresti
Al tau pat cu buna cuviinta,
Maica si Fecioara, ti l-au acoperit
In vremea cand Tu, Curat-ai adormit.

35. Danturi netrupesti
Cu dumnezeiasca cuviinta
Cant-acum, Curata, Cerul insufletit,
Spre cerestile odihne Tu mergand.

36. Catre cer de jos
Al lui Aaron toiag se muta,
Care pe Hristos nespus L-a fost odraslit
Si rodeste pomul vietii vesnice.

37. Pe cea de demult
Scara-nalta de Iacov vazuta,
Cea pe care o intari Iisus cu trup,
S-a mutat acum de pe pamant la cer.

38. Patul tainuit,
Ne-ntinata Maica si Fecioara,
La prea sfinte locuinte se suie acum
Nelipsit a locui cu Fiul Sau.

39. Cartea curata,
In care cu trup s-a scris Cuvantul,
Se inchide si se muta, puindu-se
Intru ale Fiului curate maini.

40. Daruri datii-ti-a
Peste fire, Fiul tau, Fecioara,
Nelipsit prea sfanta prunca pazindu-te
Si suindu-te la viata vesnica.

41. Cu adevarat
Ca pe o aleasa smirna sfanta
Te salasluieste-n sfanta prea sfintelor
Cel Atoateziditor si Fiul Tau.

42. Viata a rasarit
Dintru tine, prea sfanta Fecioara,
In ce chip dar trupul cel neintinat
Se facu acum mortii impartasit?

43. Casa te-ai vazut,
Prea curata Fecioara, vietii,
Deci murind indata te-ai si invrednicit
Totdeauna cu Hristos a vietui.

44. Instrunind acum
Buze prea curate-n loc de coarde,
Maicii atotfacatorului Dumnezeu
Imnuri de petrecere sa intocmim.

45. Inaltarea-n cer
A curatei Maicii Tale, Doamne,
A unit acum pe oameni cu ingerii,
Tie laudari de obste aducand.

46. Pamantesti numiri,
Domnitori ce judecati noroade,
Tineri, tinere, cantare toti sa-naltam
Maicii imparatului Hristos din cer.

47. Pomenirea ta
Cea cinstita, prea curata Maica,
Laudandu-ti o maresc toti cei ce traiesc
Si faptura toata cu smerenie.

48. Prunca odraslind
Dintru a lui Iesei tulpina,
Omeneste Maica lui Dumnezeu murisi
Si-mpreuna cu Fiul tau vietuiesti.

49. Pamantenilor,
Saltati si va minunati acuma,
Ca Muntele cel prea sfant si dumnezeiesc
Desfatare a aflat la Fiul sau.

50. Aratatu-s-a,
Prea Curata, moartea ta pod vesel,
Pe care-ai trecut la ceruri de pe pamant
Si la Fiul tau odihna ai aflat.

51. Usile ceresti
Se deschisera tie, Prea Sfanta,
Si Puterile ceresti mult te-au laudat
Si pe-al tau trup Fiul l-a primit in cer.

52. Norii luminati
Au adus multimea de apostoli
De la marginea pamantului, cuvios
Pe curata Maica Fiului s-o dea.

53. Prea sfant trupul tau,
Ucenicii plangandu-l, Curata,
Fu stropit cu lacrimi alaturand cantari
De petrecerea cea de aici la cer.

54. Margini pamantesti
Glasuiescu-ti Maica si Fecioara,
Ca nascand pe Fiul tau cel dumnezeiesc,
Amagirea idolilor ai sfarsit.

55. Lauda strigand
Toata sfanta adunare mare
Pe aceea ce nascut-a pe Dumnezeu:
Paza fii la toti prin ale tale rugi.

56. Duhul tau luand
Chiar Cuvantul ce din tine, Prunca;
Ce nascuse fara ispita de barbat,
Ca un Fiu in slava l-a salasluit.

57. Pe Stapanul lor
Ingerestile Puteri vazandu-L
Duhul Maicii sale singur in maini luand,
Spaimantatu-s-au si mult s-au bucurat.

58. Firea cea de om
intreci de Dumnezeu Nascatoare,
Caci Fecioara ai ramas dupa nastere
Si murind te duci la Fiul tau prea sfant.

59. Cete ingeresti,
Oameni si faptura toata,
Laude ti-aduc, o Maica, toti la un loc,
Ca Tu mai presus de orice fire esti.

60. Straja tare fii
Celor ce te lauda, Curata,
Impotriva bantuielilor dusmanesti
A vazutilor si nevazutilor vrajmasi.

61. Intru rugaciuni
Pe Fecioara, Maica ta, primeste-o
Ca pe o calda Solitoare pentru noi toti,
Iar pe noi, ca un bun, mantuieste-ne.

62. Pe Cel ne-nceput
Impreuna cu Fiul marescu-L
Si pe Duhul, in trei fete un Dumnezeu,
Cel ce este Ziditorul tuturor.

63. Lucru minunat
Esti cu totul fara de prihana,
Caci mormantu-ti tuturor credinciosilor
Se arata rai prea intelegator.

Amandoua stranile impreuna:

Cuvine-se dar, sa marim preacurata Fecioara, decat Heruvimii mai cinstita fiind, si slavita decat Serafimii mult,

Ectenia mica si Vosglas:

Ca sfant esti Dumnezeul nostru, Cel ce odihnesti....

STAREA A TREIA

1. Neamurile toate
Lauda-ngroparii
Tale Fecioara, canta.

2. Neamurile toate
Te fericesc Doamna,
Ca esti lui Hristos Maica.

3. Neamurile toate
Te fericesc, Maica
Cu daruri daruita.

4. Limbile pe tine
Te fericesc sfanta,
A lui Dumnezeu Maica.

5. Ceata de apostoli
Alergati cu ravna
La ingroparea Maicii.

6. Ceata de apostoli
A venit din margini
Sa-ngroape Fecioara.

7. Fricos te-mpresoara
Cetele de ingeri
La prea slavita-ti moarte.

8. Cu sobor de ingeri
Se pogoara Fiul
Sa ia al Maicii lui duh.

9. Desi mori Fecioara
Dar te-nalti la ceruri,
La prea iubitul tau Fiu.

10. Preoti laudati toti
Pe a Domnului Maica
Ce in cer se stramuta.

11. Lauda din ceruri,
Sa se glasuiasca
La adormirea Maicii.

12. Satul Ghetsimani
Slaveste mormantul
De-a pururea Fecioarei.

13. La ceresti lacasuri
Acum mergand Maica
Pe cei ce-ti canta scapa-i.

14. Cetele slavite
Trecand pe Fecioara
La cer au proslavit-o.

15. Prea curata Maica,
Fericimu-te cu
Ai tai prea sfinti nascatori.

16. Tu nascand viata,
Prea Curata, cum mori
Biruind legea firii?

17. O minuni straine,
Ziditorul cum ia
Al Maicii sale suflet!

18. S-alergam indata
La groapa Prea Sfintei
Si dobandi-vom mila.

19. Bucurase totul
De a ta prea sfanta
Si cereasca mutare.

20. Cerul si pamantul
Cantec de mutare
Glasuiesc Prea Curatei.

21. Lumii mantuire,
Stapana, arata
Intru a ta mutare.

22. De finic mladite.
Ca lui Hristos, Maica
Tie acum aduc.

23. Din a lumii margini,
Cei trimisi la tine
Se adunara, Maica.

24. Catre a Sa Maica,
Astazi de la ceruri
S-a pogorat Stapanul.

25. Astazi lumea toata,
S-a sfintit cu totul
Prin sfanta-ti adormire.

26. Astazi dar Fecioara
Si Maica Vietii,
Sus, catre ceruri sa dus.

27. Ma spaimant, Fecioara,
Petru striga tie
Cand stai intinsa moarta.

28. Ma spaimant; Fecioara,
Vazandu-te-ntinsa
Pe pat, stigat-a Pavel.

29. La ceresti lacasuri,
Te-ai mutat cu totul
De jos, Fecioara Maica.

30. Frica ia multimea,
De cinstita-ti moarte
Trupeasca Prea Curata.

31. Cete credincioase,
Marescu-ti, Fecioara,
Slavita-ti adormire.

32. Vie esti si-n moarte,
Fara de samanta
Nascand Viata lumii.

33. Soarele cel mare
Te-a luat la Sine,
Norule cel usurel.

34. Din partile departate,
Corul de apostoli
S-a strans sa cante tie.

35. Cetele de ingeri,
Coruri de apostoli,
Marescu-te, Fecioara.

36. Pe cei care canta
Si vegheaza Doamna,
La tronul tau pazeste-i.

37. Limbi, noroade, neamuri,
Ingropati cu frica
Pe Solitoarea voastra.

38. Ingerii te canta,
Maica si Fecioara,
Intru a ta mutare.

39. Se intaratara,
In zadar Iudeii
Asupra ta, Fecioara.

40. Ganduri pangarite,
Cugetat-au, Doamna
Asupra trupului tau.

41. Prea Sfanta Fecioara,
A Domnului Maica,
Pe cantareti mangaie.

42. Sfanta prunca, Maica
Roaga pe al tau Fiu
Pentru toti careti canta.

43. Robitor ce canta,
Cere mantuire
De la Hristos Cuvantul.

44. Din toata nevoia
Scapa, Prea Curata,
Pe ai tai dreptcinstitori.

45. Din toata ispita,
Scapa, Prea Curata,
Pe ai tai dreptmaritori.

46. Da-ne mantuire,
Celor ce cu lacrimi
Icoana ta o cinstim.

47. O Treime sfanta,
Tatal, Fiul si Duh Sfant
Mantuieste-ne pe noi.

48. Candela luminii
Prea curata Prunca,
Nu ne lasa uitarii.

Amandoua stranele impreuna:

Neamurile toate, lauda'ngroparii, ti-aduc Fecioara Sfanta.

Si indata cantam urmatoarele Binecuvantari.

1) Binecuvantata esti Curata, apara, pazeste si acopera pre cei ce te lauda cantandu-ti

Soborul ingeresc s-a spaimantat vazandu-te intre cei morti socotita fiind, si sufletul tau lui Dumnezeu daruindu-l; iar a treia zi cu trupul la ceruri te-ai inaltat, Stapana, Mireasa lui Dumnezeu.

2) Binecuvantata esti Fecioara, Chivot prea sfant, nadejdea celor care-ti canta tie.

Pentru ce la groapa Maicii lui Dumnezeu, impreuna tainic stati si lacrimati? Catre Apostoli din inaltime ingerii au strigat: Iata vedeti semnele de ingropare, caci Fecioara din mormant acum s-a ridicat.

3) Binecuvantata esti Fecioara, Toiagul cel odraslit si slava a celor ce-ti canta tie.

Piatra mormantului, tau Doamna, fiind ridicata de ingeri, a gonit mahnirea lui Toma ucenicul cel credincios, care dupa trei zile de la adormirea ta a venit, ca sa slaveasca si sa adevereasca sfanta mutarea ta la cer.

4) Binecuvantata esti Fecioara, Muntele cel umbrit si cinstea celor care-ti canta tie

Miruri izvorand din mormantul tau, Fecioara tuturor s-a facut izvor tamaduitor caci tu Curata te-ai aratat credinciosilor, sicriu nesecat de miruri, care daruieste tuturor tamaduiri.

5) Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh

Inchinamu-ne cu credinta Sfintei Treimi, cu ingerii strigand impreuna: Fire mai pre sus stapanitoare apara pe cei binecredinciosi din nevoi, care-ti canta si te lauda neincetat: Sfant, Sfant, Sfant, esti Doamne

Reteta Prescura

2011-07-28T06:31:00.000-07:00

Ingrediente: 1kg faina, 500ml apa calduta, 25g drojdie de bere, 1 lingurita sare, pistolnicul sau pecetea speciala pentru prescura. Preparare: Se dizolva drojdia in apa calda si se pune deoparte. Se amesteca faina cu sarea si se formeaza o groapa in mijlocul gramajoarei. Se adauga acolo drojdia dizolvata. Se framanta bine si se poate adauga faina putina pana la o cana, daca aluatul este lipicios. Presarati putina faina pe un dog sau o masa - paralel framantati aluatul (coca) pana devine neteda si compacta. Puneti aluatul intr-un lighenus, acoperiti-l si lasati-l sa creasca o jumatate de ora, intr-un mediu caldut. Formati o minge din aluat, apoi turtiti-o cu palmele si neteziti-o cu un rulou de lemn. Proportionati-l in 9 parti in forma rotunda.

Introduceti pecetea pristolicului in faina, iar apoi bateti-o usor pentru a indeparta excesul de faina. Presati pecetea pe fiecare forma in parte atat timp cat rostiti rugaciunea “Tatal nostru". Acoperiti formele cu o panza si lasati-le la crescut o ora, pana isi vor dubla dimensiunea. Preincalziti cuptorul la 350 de grade. Coaceti formele 30 de minute. Scoateti prescurile din forme si asezati-le pe un suport pentru a se raci.

Reteta coliva

2011-07-28T06:24:00.000-07:00

Ingrediente:
500 g grau decorticat sau arpacas, 375 g zahar, aproximativ 250 g nuci curatate, vanilie, coaja rasa de lamaie (optional), o cana si jumatate pesmet din paine alba sau biscuiti daca nu o pregatim in zile de post, zahar pudra, ca sa se acopere bine coliva, 1 lingurita rasa cu sare si eventual, putina cacao, bomboane, pentru ornat coliva.
Preparare :
1. Eliminam de toate corpurile straine din grau, apoi spalam in mai multe ape.
2. Punem graul intr-o oala mai mare, peste care turnam apa, ca sa acopere boabele de grau cam de un lat de palma si se fierbe cel putin o ora. Trebuie sa amestecam din cand in cand, ca sa nu se prinda.
3. Dam oala jos de pe foc si o acoperim cu un servet curat, apoi o invelim cu o patura, sau ceva gros, ca sa-si mentina caldura cat mai mult.
4. Dupa 4-5 ore, adaugam zaharul si fierbem din nou, pana se leaga. Acum trebuie sa amestecam cu o lingura curata din lemn, ca sa nu se lipeasca de fundul vasului, dand gust neplacut colivei.
5. Dupa ce s-a legat, luam vasul de pe foc si il lasam descoperit, pana ce compozitia s-a racit si o tinem acoperita in frigider pana cand dorim sa finisam coliva.
6. Inlaturam coaja care s-a format, adaugam sarea, vanilia, coaja rasa de lamaie si nucile taiate fin cu cutitul, pisate sau rasnite dupa preferinta. (Se recomanda totusi sa le taiem cu un cutit).
7. In continuare, amestecam usor toate ingredientele, pana se omogenizeaza.
8. Compozitia o aseazam pe un platou curat, ceva mai mare decat o coala de hartie si o modelam uniform pe platou, ca sa capete o forma frumoasa.
9. Deasupra cernem pesmetul, pe care il presam putin cu un carton ca sa fie mai dens si neted, apoi cernem un stat uniform de zahar pudra, gros de cel putin 1 mm (oricum sa acopere bine pesmetul), pe care il presam, ca si pe pesmet.
10. Pentru ornat, putem folosi un sablon facut din carton, care sa reprezinte o cruce, peste care cernem putina cacao. De asemenea, putem folosi diverse bomboane, ca: drajeuri, migdale trase in zahar si altele, dupa preferinta si inspiratia fiecaruia dintre noi.
11. Curatam bine marginile platoului de pesmetul si de zaharul cazut la cernut.
Coliva este bine s-o pregatim in ajunul zilei cand vrem sa o folosim.

Despre apocalipsa si semnele timpului

2011-07-13T00:43:00.000-07:00

Cu toate ca timpul venirii celei de a doua a Mantuitorului n-a fost precizat, si aceasta datorita faptului ca Domnul Iisus Hristos a atras atentia tuturor ca sa fie pregatiti, caci atunci cand nici nu se vor gandi va veni Fiul Omului, uneori si Apostolii au crezut ca venirea Fiului Omului e foarte aproape (1 Petru 4,7; 1 Ioan 2,18). Alteori insa, cand s-au ivit neintelegeri intre credinciosi pe aceasta tema, deoarece unii socoteau ca ziua Domnului a si venit, iar altii ca ea nu va veni, Apostolii au fost nevoiti sa le dea lamuriri spunandu-le ca ea se va produce intr-un timp mai indepartat, dar certitudinea ei ramane. In acest sens au procedat Sfintii Apostoli Petru si Pavel (2 Petru 3, 4; 1 Tesaloniceni 5,1; 2 Tesaloniceni 2, 1).
Totusi, din cele spuse de Mantuitorul Apostolilor Sai in legatura cu a doua Sa venire, de asemenea din cele ce se cuprind in unele Epistole pauline si in Apocalipsa, rezulta ca Parusia Domnului va fi precedata de anumite semne, din implinirea carora se va putea deduce ca nu este departe. Aceste semne sunt:

Propovaduirea Evangheliei la toate neamurile
Intre profetiile facute de Mantuitorul cu privire la sfarsitul lumii este si aceasta: "Si se va propovadui aceasta Evanghelie a imparatiei in toata lumea, spre mantuire la toate neamurile, si atunci va veni sfarsitul" (Matei 24,14). Din aceasta profetie nu rezulta ca Evanghelia va fi primita de toate popoarele, de asemenea nici faptul ca sfarsitul va veni indata ce Evanghelia va fi propovaduita la toata lumea. Asadar, esentialul este ca la toate popoarele din lumea intreaga, indiferent de multimea lor si de locul in care traiesc, sa se fi vestit Evanghelia prin propovaduitori, indiferent daca ea va fi primita sau nu.

Ivirea de prooroci mincinosi si caderea multora de la credinta, precum si inmultirea faradelegilor intre oameni
Despre aparitia proorocilor mincinosi, Mantuitorul spune: "Si multi prooroci se vor scula si vor amagi pe multi si din pricina faradelegii se va raci dragostea multora" (Matei 24,11-12). Sfantul Apostol Pavel descrie astfel timpurile grele ce vor veni in zilele de apoi: "Pentru ca oamenii vor fi iubitori de sine, nemultumitori, necuviosi, lipsiti de dragoste, neinduplecati, clevetitori, neinfranati, cruzi, neiubitori de bine, vanzatori, necuviinciosi, ingamfati, iubitori mai mult de desfatari decat de Dumnezeu, avand infatisarea credintei adevarate, dar tagaduind puterea ei" (2 Timotei 3,2-5). "Inmultirea faradelegii" se va produce, pe de o parte, datorita amagirii multor oameni de catre prooroci mincinosi, iar pe de alta, ca urmare a slabirii si decaderii de la credinta a unora.

Venirea lui Antihrist
Numele de Antihrist inseamna adversar sau dusman al lui Hristos. El se refera fie la dusmanii lui Hristos in general, fie la o persoana anume, diavolul, sau o unealta a sa, un trimis al Satanei, spre a-L combate pe Hristos, si care-i va atrage la ratacire pe multi. Puterea lui insa va inceta la venirea Domnului. Sfantul Apostol Ioan zice: "Copii, este ceasul de pe urma, si precum ati auzit ca vine antihrist, iar acum multi antihristi s'au aratat - de aici cunoastem ca este ceasul de pe urma" (1 Ioan 2, 18), iar Sfantul Apostol Pavel spune: "Sa nu va amageasca nimeni in nici un chip...; ca va veni intai lepadarea de credinta si se va arata omul pacatului, fiul pierzarii, potrivnicul... cel fara de lege, pe care Domnul Iisus il va ucide cu Duhul gurii Sale si il va nimici cu stralucirea venirii Sale. Iar venirea aceluia va fi lucrarea lui Satan insotit de tot felul de puteri si de semne si minuni mincinoase" (2 Tesaloniceni 2,3, 8-9).

Venirea pe pamant a lui Enoh si Ilie
Acestia sunt cei doi martori ai Domnului, care au fost ridicati cu trupul la cer, si care vor fi trimisi de Domnul pe pamant, pentru a-L predica oamenilor pe Hristos. In lupta cu Antihrist, ei vor fi rapusi si omorati, dar dupa trei zile si jumatate vor invia, iar peste cei ce s'au bucurat de moartea lor va cadea frica mare (Apocalipsa 11,3-11).

Multe si mari catastrofe in natura si intre oameni
Atragandu-le atentia Apostolilor sa nu se lase amagiti de invatatori si prooroci mincinosi care vor veni in numele Lui, Mantuitorul le-a spus semnele care vor trebui sa se intample mai inainte de sfarsit, cu toate ca acesta nu va veni indata (Luca 21, 9); asemenea semne vor fi: foamete, seceta, ciuma, cutremure de pamant, intunecari de soare si de luna, razboaie si vesti de razboaie (Matei 24, 4; Marcu 13,7-13; Luca 21,9-19). Astfel de fenomene au fost totdeauna, dar acuma se vor inmuiti, prin ele Dumnezeu voind sa arate ca acestea trebuie sa se intample mai inainte de a veni sfarsitul.

Convertirea poporului evreu la crestinism
Unul din semnele cele mai semnificative cu privire la a doua venire a Domnului va fi convertirea poporului evreu la crestinism. Acest eveniment important a fost profetit si in Vechiul Testament de proorocul Osea astfel: "Fiii lui Israel se vor intoarce la credinta si-L vor caula pe Domnul Dumnezeul lor si pe David, imparatul lor, iar la sfarsitul zilelor cele depe urma se vor apropia cu infricosare de Domnul si de bunatatea Lui" (Osea 3, 5). Sfantul Apostol Pavel spune si mai clar: "Pentru ca nu voiesc sa nu stiti voi, fratilor, taina aceasta ... ca impietrirea lui Israel s'a facut in parte, pana ce va intra tot numarul paganilor. Si asa tot Israelul se va mantui, precum este scris: Din Sion veni-va Izbavitorul si va indeparta nelegiuirile de la Iacov; si acesta este legamantul Meu cu ei, cand voi ridica pacatele lor" (Romani 11,25-27).

Aratarea pe cer a semnului Fiului Omului
Semnul Fiului Omului este crucea, fiindca prin ea Mantuitorul a castigat biruinta asupra mortii. Despre aratarea acestui semn, Mantuitorul a spus: "Atunci se va arata pe cer semnul Fiului Omului ... si vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului cu putere si cu slava multa" (Matei 24, 30). Fara indoiala, toate aceste semne se vor intampla inainte de a doua venire a Domnului, dar ordinea in care care vor aparea ramane necunoscuta. Implinirea lor va fi insa un indiciu ca sfarsitul lumii este aproape, deci cei ce nu s'au pocait vor avea posibilitatea sa se indrepte macar in ceasul al unsprezecelea. Tinand seama dc cele cuprinse in Scriptura Noului Testament, ne putem face o imagine despre modul in care se va petrece Parusia Domnului. La aparitia pe cer a semnului Fiului Omului (Matei 24,30) si la sunetul arhanghelului din trambita lui Dumnezeu (1 Tesaloniceni 4,16), precum si la glasul Fiului lui Dumnezeu (Ioan 5,28), Domnul Se va pogori din cer imbracat in slava si cu putere multa, inconjurat de ingerii Sai (Matei 24,30, 16,27). El va veni in acelasi trup preamarit cu care a inviat si S'a inaltat la cer (Faptele Apostolilor 1, 11). In aceeasi clipa se va produce prefacerea lumii sau schimbarea chipului lumii acesteia (2 Petru 3,12-13), invierea mortilor si schimbarea trupurilor celor vii (1 Tesaloniceni 4,16-17; 1 Corinteni 15,51). Revenit pe noul pamant, Domnul Se va aseza pe scaunul de judecata, fiind inconjurat de ingeri, de apostoli si de sfinti (Matei 19,28; Luca 22,30; 1 Corinteni 6,2).

Am mentionat mai inainte ca schimbarea chipului acestei lumi sau prefacerea ei, a doua venire a Domnului si invierea mortilor se vor petrece oarecum deodata: lumea se va preface cu iuteala de fulger, din pamantul transfigurat vor invia trupurile mortilor, iar ale celor vii se vor schimba si deodata cu acestea va avea loc Parusia. De fapt, atat cauza prefacerii lumii, cat si a invierii mortilor va fi a doua venire a Domnului, de aceea ziua in care vor avea loc toate acestea se numeste "Ziua Domnului Iisus" (1 Corinteni 5,5; 2 Corinteni 1,14). Ea insa poarta si alte numiri: ziua cea de apoi (Ioan 6,39; 11, 24; 12,48), ziua Domnului cea mare si slavita (Faptele Apostolilor 2,20), ziua cea mare (Iuda 1, 6), ziua mantuirii (2 Corinteni 6,2), ziua veacului (2 Petru 3,18), ziua Fiului Omului (Luca 17, 24), iar fiindca in aceasta zi se va face judecata universala, ea poarta numeroase numiri si in legatura cu aceasta: ziua judecatii (Matei 11,22; 2 Petru 2, 9), ziua cercetarii (I Petru 2, 12), ziua cea mare a maniei (Apocalipsa 6,17), ziua maniei si aratarii dreptei judecati a lui Dumnezeu (Romani 2,15).

Daca Sfantul Apostol Petru spune ca in ziua Domnului "stihiile lumii vor arde" (2 Petru 3,10), aceasta inseamna ca lumea innoita, transfigurata, numita de Apostol "ceruri noi si pamant nou" (2 Petru 3,13) trebuie sa fie precedata de descompunerea lumii actuale, in scopul de a se curati si innoi, asa dupa cum si oamenii trebuie sa treaca prin moarte si putrezire pentru a invia cu trupurile nestricacioase si nemuritoare. Caci precum inainte de a-l crea pe om, Dumnezeu a creat lumea in care sa vietuiasca, asa si la sfarsitul lumii va transfigura lumea prezenta, dandu-i un chip nou, potrivit cu noul chip al oamenilor

Sfintele moaste, dovezi ale nemuririi sufletului si ale invierii de obste

2011-06-14T12:44:00.000-07:00

Cind Iisus Hristos salasluieste, prin credinta, in inima noastra, El revarsa in trupul nostru omenesc, curatit si sfintit printr-o noua legatura cu Dumnezeu, puterea invierii Sale, care biruie si ne patrunde fiinta intreaga "Cati in Hristos v-ati botezat, in Hristos v-ati imbracat" (Gal.III, 27), ne invata Sfintul Apostol Pavel. Marturii in lume ale prezentei lui Hristos, care si-a inscris cu marire numele in sfintii sai, moastele sint, deopotriva, dovezi ale nemuririi sufletului si prefiguratii ale vietii vesnice. Puterea lui Hristos e incoruptibila, iar acolo unde "ocuieste puterea lui Hristos" ((II Cor. XII, 9) sau in cei "care sint ai lui Hristos Iisus" (Gal. V, 24) ea impartaseste incoruptibilitatea chiar si trupurilor "adormite". E vorba de o interventie divina care se savirseste cu scopul de a ne convinge de adevarul pastrarii sufletului intre nemurire si al invierii aduse in lume de catre Hristos. Din faptul ca nu toate trupurile sfintilor care au murit savirsesc minuni, caci nu toate se bucura de aceasta "prima inviere"(Apoc. XX, 6), putem deduce ca incoruptibilitatea nu constituie o rasplata pentru vrednicia alesilor lui Hristos, care la "a doua inviere" se vor incarca toti de slava vesnica. Este insa, mai presus de orice, un indiciu dumnezeiesc care ne aprinde si ne sustine credinta in continuarea vietii noastre spirituale de pe pamint in existenta vesnica. Sfinta Evanghelie in relatarea invierii lui Hristos, noteaza, printre altele, aceste imprejurari: ca piatra mormintului a fost ridicata de un inger, a carui coborire din cer a fost insotita de un cutremur, ca femeile mironosite au gasit mormintul gol, ca Petru si apoi Ioan, privind in mormint "au vazut giulgiurile singure zacind" (Luca XXIV, 12). Mahrama insa, care fusese pe capul Mintuitorului, se gasea si ea infasurata la o parte intr-un loc (Ioan XX, 6-7). Giulgiul si mahrame, deci sint marturii ale invierii lui Hristos (Cf. Ioan XX, 8). Noi le mai avem astazi. In concret, ca dovezi ale invierii dar, in schimbul lor, avem sfintele moaste. Asa cum giulgiu si mahrama au ramas intacte si impaturite cu rinduiala, tot la fel si osemintele sfintilor, vesminte ale sufletelor nemuritoare, in urma desfacerii tainice dintre suflet si trup, au ramas incoruptibile, fara sa fie supuse destramarii materiale. Dupa cum giulgiurile Mintuitorului vestesc invierea, tot la fel si sfintele moaste ne garanteaza invierea noastra viitoare. Natura trupului explica ea insasi mortalitatea sa, prin numeroasele acte de disolutie vizibila la care trupul se supune in viata aceasta si carora le urmeza o necontenita refacere. Sufletul insa e dinamism, e principiul personal, e unitate concreta a actelor internationale, fara sa prezinte nici un semn de descompunere sau de disolutie, oferind, prin facultatile sale, o imagine de ceea ce inseamna reunirea partilor intr-un intreg armonic, cunoscut sub denumirea de persoana. <>. Incoruptibilitatea sfintelor moaste vine astfel sa sustina credinta ca exista o legatura speciala intre sufletul sfintului si osemintele sale, pe care moartea nu o poate distruge, in sensul ca spiritul acestuia nu paraseste cu desavirsire trupul, mentinind totodata in moaste o putere dumnezeiasca, care tot prin suflet lucreaza.
Nemurirea sufletului este supravietuirea lui dupa despartirea de trup. Aceasta supravietuire consta in continuarea vietii sale proprii, spirituale, in pastrarea facultatilor superioare, precum si a sentimentului de raspundere. Giulgiurile Mintuitorului sau moastele sfintilor, care ramin intacte prin moarte, ne demostreaza, in mod analogic ca sufletul nu se descompune, in urma desfacerii de trup, dar nici nu se nimiceste. O forta simpla si spirituala cum e sufletul nostru, nu poate fi nici divizata si nici descompusa, decit printr-o actiune divina nimicitoare. Dumnezeu, insa, ne arata incoruptibilitatea sfintelor moaste, nu vrea ca sufletul sa fie nimicit, ci il mentine in existenta in care a fost creat. Sufletul e duhul pe care Dumnezeu l-a intiparit in materia trupului, cu ocazia zidirii omului (cf. Facere I, 26), avind astfel in sine, prin impartasire, trasaturile exacte ale bunatatii divine. Numai o putere infinita, egala cu aceea de la creatie, ar putea trece faptura de la existenta la neexistenta. Dumnezeu insa ne descopera condescenta Sa, incredintindu-ne ca nu vrea nimicirea sufletului omenesc.
Incoruptibilitatea sfintelor moaste este, deasemena, o descoperire a nestricaciunii pe care sfintii o cistiga prin restaurarea lor in frumusetea mintii, odata cu dobindirea unei arvuni a invierii. Motivul pentru care omul si-a pierdut nemurirea, iar trupul sau a devenit coruptibil, este pacatul, care a patruns in suflet si astfel a infectat corpul cu veninul mortii. <> (Rom. V, 12). Unde stapineste pacatul, e prezenta si moartea, caci pacatul nu este in mod simplu un rau moral, ci este revolta fapturii impotriva Creatorului ei. In aceste conditii, intorcerea la nestricaciune, nu este posibila decit prin inlaturarea pacatului. Omul nu a fost creatorul lui insusi, de aceea nu poate fi nici mintuitorul sau. In vederea dobindirii nemuririi, <>, iar izvorul puterii divine se revarsa din nou in profunzimea naturii umane.
Mentinerea osemintelor sfintilor in stare de nestricaciune este o fagaduinta si o garantie privitoare la marirea de care se vor bucura trupurile credinciosilor dupa inviere. Manifestarea acestei puteri a invierii e cunoscuta credinciosilor mai ales dupa pogorirea Sfintului Duh, cultul sfintelor moaste avind origine in Biserica primara. Cu anticipatie, insa, aceasta putere a apartinut si unei <> a Vechiului Testament si a fost data in mod proportional cu revelatia graduala a Cuvintului intrupat al lui Dumnezeu. In urma caderii in pacat, Adam este exclus din paradis, iar ingerii cu sabii de flacari sint pusi sa-I pazeasca intrarea (Facere III, 24). Faptul pazirii <> semnifica ideea ca moartea il separa pe om de Dumnezeu. Odata insa cu fagaduinta primita in protoevanghelie, in care este cuprinsa intreaga taina a lui Hristos, primii oameni primesc si incredintarea adevarului ca nemurirea le apartine cu anticipatie, intrucit Domnul <>. De aceasta putere s-a bucurat mai intii, Enoh (Facere V, 24), apoi Ilie si Elisei, pentru a fi primita de catre Lazar, pe care il inviaza Hristos. Prin moartea si invierea Sa, Mintuitorul inaugureaza o era noua, in care apar sfintele moaste ca prefiguratii ale invierii.
Am scris aceasta ca raspuns domnului Valentin M.-Focsani

Cunoasterea lui Dumnezeu in viziunea lui Clement Alexandrinul

2011-05-25T03:39:00.000-07:00

Date biografice
Clement Alexandrinul (Titus Flavius Clemens) se naste pe la 150, probabil la Atena, din parinti pagani. Nu se stie cand s-a crestinat. Dupa convertire el face calatorii de studii in Italia de Sud, in Siria, Palestina si Egipt. El cauta pretutindeni oameni invatati si profesori vestiti de la care sa se instruiasca. El vorbeste cu entuziasm despre dascalii sai, cinci la numar, dar nu pomeneste decat numele celui de pe urma: Panten. Cu putin inainte de 180, Clement vine la Alexandria, unde face cunostinta cu albina siciliana si unde ramane sa o asculte. Pe la 190, el ajunge colaboratorul lui Panten, iar dupa moartea acestuia preia conducerea scolii. Clement a fost si preot, cum reiese din propriile sale afirmatii si dintr-o scrisoare a lui Alexandru, episcop de Ierusalim. In scoala catehetica l-a avut ca elev pe Origen si pe Alexandru de Ierusalim. Sub persecutia lui Septimiu Sever, Clement pleaca in pribegie, parasindu-si scoala pe la 202-203. Adoarme in Domnul inainte de 215-216, cum reiese din scrisoarea aceluiasi episcop Alexandru catre Origen.Epifanie Scolasticulspune în secolul al VI-lea că Atena este locul de naştere al lui Clement iar acest lucru este susţinut de acurateţea cu care vorbea limba greacă clasică. Se pare că părinţii săi erau păgâni înstăriţi, cu o oarecare prestanţă pe scara socială. Calitatea educaţiei sale este evidenţiată prin faptul că el citează în mod constant din poeţii şi filozofii greci. Clement a călătorit prin Grecia, Italia, Palestina şi Egipt. El a devenit colegul lui Pantenus, liderul Şcolii Catehetice din Alexandria şi probabil cel care l-a convertit pe Clement la creştinism şi căruia, până la urmă, i-a succedat la conducerea celebrei şcoli. Cel mai cunoscut discipol al său a fost Origen (care a fost condamnat la Sinodul V Ecumenic. În timpul persecuţiilor lui Septimius Severus (202 sau 203) Clement şi Alexandru, episcop de Flaviada, au căutat refugiu în Capadocia iar după aceea în Ierusalim, de unde a dus o scrisoare în Antiohia în 211. După acestea, Clement a murit cândva în următorii cinci ani fără să se reîntoarcă în Egipt. Cel mai important impact al activităţii lui Clement l-a avut încercarea sa de a unii filozofia greacă cu creştinismul.

Filozofia si Crestinismul
Clement Alexandrinul a arătat pe larg faptul că filozofii datorează o mare parte din cunoaşterea lor scrierilor din Vechiul Testament şi îşi exprimă o convingere personală când descrie filozofia ca o acţiune directă a Logosului divin, lucrând prin aceasta la fel de bine ca şi prin lege şi ca prin revelaţia directă din Evanghelie pentru a comunica oamenilor adevărul.Clement a petrecut mult timp cu definirea pentru creştini a conceptului filozofic păgân de Logos, principiul gnozei creştine adevărate, prin care doar relaţia lui Dumnezeu cu lumea şi cu revelaţia sa este menţinută. În mod transcendental, el îl consideră pe Dumnezeu ca fiind Fiinţa care nu poate fi descrisă, care nu poate fi definită într-un mod prea abstract.Deşi dumnezeirea Sa lucrează în lume, caracteristicile esenţei divine rămân nestricăciunea, autosuficienţa şi imposibilitatea de a suferi.Astfel, Clement accentuează importanţa permanentă a filozofiei pentru deplinătatea cunoaşterii creştine, explică cu o predilecţie aparte relaţia dintre cunoaştere şi credinţă şi îi critică aspru pe cei care nu doresc să se folosesc în nici un fel de filozofie. El se pronunţă cu hotărâre împotriva sofiştilor şi împotriva hedoniştilor din şcoala lui Epicur. Deşi el se exprimă, în general, nefavorabil cu privire la filozofia stoică, respectă cu adevărat acel amestec de stoicism şi platonism care caracterizează gândirea religioasă şi etică a clasei educate din vremea lui. Acest lucru explică valorile fixate de Clement în gnoză.
Credinta si Gnoza
Pentru a fi sigur, el atacă în mod constant conceptul de gnoză aşa cum este el definit de gnostici. Credinţa este temelia întregii gnoze, şi amândouă vin de la Hristos. Pe când credinţa implică o cunoaştere cuprinzătoare a lucrurilor esenţiale, cunoaşterea îi permite credinciosului să înţeleagă adânc ceea ce crede; iar aceasta duce la credinţa perfectă, completă. Pentru a ajunge la o astfel de credinţă, "credinţa cunoaşterii," care este cu mult mai puternică decât simpla "credinţă de presupunere," sau simpla primire a unui adevăr pe baza autorităţii, este necesară filozofia. De fapt, creştinismul este filozofia adevărată iar creştinul perfect este gnosticul perfect—dar iarăşi, numai "gnostic conform canoanelor Bisericii" nu ca în secta eretică.Baza oricărei cunoaşteri a lui Dumnezeu, din punct de vedere creştin, constă în credinţă: De nu veţi crede, nu veţi înţelege! (Isaia 7,9). Mai explicit încă, Clement Alexandrinul spune: Credinţa este o cunoaştere scurtă a celor mai de seamă învăţături; cunoaşterea, însă, este dovedirea puternică şi sigură a învăţăturilor cuprinse în credinţă; prin învăţătura Domnului cunoaşterea este zidită pe credinţă; şi, cu ajutorul ştiinţei, ne duce la înţelegere şi infailibilitate (CLEMENT, Stromate, VII, X, 57, p. 511-512). Clement Alexandrinul pornind de la împărţirea aristotelică a ştiinţelor teoretice în trei – între care teologia este vârful metafizicii – teologia este numită de Clement „treapta cea mai înaltă a vieţii religioase” după treapta etică şi a contemplaţiei naturii. (Stromate F, 176) sustine ca toate disciplinele care nu fac parte din filozofie sau nu sunt de cultură generală nu sunt altceva decât o pregatire a filozofiei care, la rândul ei, este o punte de trecere spre credinta. Doar credinţa ne oferă adevărata cunoaştere, numită şi „înţelepciune” (sophìa) şi gnoză (înţeleasă ca o cunoaştere obţinută cu ajutorul credinţei, şi nicidecum un privilegiu acordat de Dumnezeu doar unor iniţiaţi, cum pretindeau gnosticii). Scrie Gilson: „După cum ştiinţele liberale sau enciclopedice, cum li se mai spune, slujesc filozofia care le e stăpână, filozofia la rândul ei are ca scop să pregătească Înţelepciunea. Într-adevăr, filozofia urmăreşte dobândirea Înţelepciunii, ştiinţă a lucrurilor dumnezeieşti şi omeneşti şi a cauzelor acestora. Înţelepciunea este deci stăpâna filozofiei, după cum filozofia este stăpâna «ştiinţelor pregătitoare»” .Cel care-l conduce pe om la filozofie şi de la filozofie la înţelepciune, este, pentru Clement, Pedagogul, Logosul sau Cuvântul divin, care luminează raţiunea umană.
Credinţa - principiu şi fundament al filozofiei
Între conţinutul filozofiei, care este raţională, şi conţinutul credinţei, care este revelată, nu există aşadar nici un contrast, ci o perfectă armonie. Desigur că nu toate ideile filozofilor pot fi acceptate, însă filozofia lui Platon şi cea a stoicilor, pot fi considerate ca fiind iluminate de Logosul Divin. Creştinul este, conform lui Clement, adevăratul gnostic. Credinţa este principiul şi fundamentul filozofiei. Aceasta din urmă are o mare importanţă pentru creştinul care vrea să aprofundeze propria credinţă prin intermediul raţiunii. Logosul, primeşte la Clement, un triplu sens: - principiu creator a lumii; - principiul oricărei forme de înţelepciune, care i-a inspirat pe profeţi şi pe filozofi; - principiu al mântuirii (Logosul întrupat);
Astfel, in lucrarea sa, Stromate, ne vorbeste despre desavarsirea crestina care consta "in cunoasterea Binelui si asemanarea cu Dumnezeu." Gnosticul reprezinta pentru el intruchiparea desăvarsirii, pentru că, prin ajutorul cunoasterii, omul se ridică la contemplarea lui Dumnezeu: "Contemplarea lui Dumnezeu se prezintă drept cea mai inalta fericire si aceasta contemplare pare sa angajeze aproape exclusiv facultatea intelectuala a omului. E o fericire-cunoastere". Cunoasterea si gnoza reprezinta desavarsirea.Dumnezeu nu poate fi inteles prin ratiune,iar conceptul său nu poate fi exprimat in cuvinte.Clement face dese referiri la autoritatile clasice.Platon, Orfeu, Solon, Empedocle ,dar si la textele Sf Scripturi si afirma că „intrebarea despre Dumnezeu este unităde dificultăti”.Iar daca uneori il numim cu expresii ca Unul, Bunătatea, Spiritul ,Esentialul,Tatăl ,Dumnezeu Creatorul pe acestea nu le intrebuintam ca nume ale lui,dar apelem la ele ca simple exprimari,ca urmare a situatiei complicate pentru a evita situatia in care Cel vesnic ar putea fi umilit. Astfel recunoasterea imposibilitătii cunoasterii Divinitatii il conduce pe Clement Alexandrinul la afirmarea revelatiei ca unică sursă de cunoastere a lui Dumnezeu.
Citand versuri din Empedocle si Solon, care vorbesc despre inaccesibilitatea lui Dumnezeu, Clement adaugă cuvantul apostolului Ioan: pe Dumnezeu nimeni nu L-a vazut vreodata, pe Fiul cel Unul Nascut, Care este in sanul Tatălui, Acela L-a facut cunoscut (Ioan. I. 18). Clement relevă că prin numele de „sân” se desemneaza caracterul invizibil si de nepatruns al lui Dumnezeu. De aici unii L-au numit adanc, inaccesibil si fară margini, ca unul ce imbratisează toate. Nimeni nu L-ar putea exprima corect in intregime. Intregul se apreciaza dupa importanta si este părintele tuturor lucrurilor. Nu trebuie vorbit despre anumite părti ale lui, caci Unicul este indivizibil si infinit, Eul nu poate fi inteles printr-o patrundere integrala, ci ca o continuitatea fara limite. Chiar daca uneori ii dam un nume, acesta nu-i propriu zis un nume, cand ii zicem fie Unul, fie Binele, fie Tată, Dumnezeu sau Domn. Spunem acestea nu ca nume ale Lui, ci din cauza greutătii ne folosim de termeni frumosi pentru ca vointa noastră sa aiba pe ce se sprijini, sa nu se ratacească. Dumnezeu nu poate fi inteles printr-o demonstratie stiintifică, caci aceasta demonstratie constă din documente anterioare si necunoscute, nu precede ceea ce este necreat. Rămane ca sa intelegem incognoscibilul prin Logosul Său Unic (Stromata V. 12, p. 81 – 82).

Cunoasterea lui Dumnezeu prin Har si Logos
Dumnezeu nu poate fi cunoscut decat prin Harul divin si Logosul care este in sânul Tatălui. La aceasta teognosie se ajunge prin doua trepte succesive, purificare prin marturisire si inaintare prin contemplare, gratie separarii primei intelecţii, adica eliminand insusirile naturale, adancimea lungimea si laţimea; ramane monada care poseda principiul, dar pe care, daca-l inlaturam, se vede monada. Deci, eliminand toate cele proprii trupurilor si apoi pe cele proprii celor zise netrupesti, ne aruncam in marimea lui Hristos, iar de acolo, prin sfintenie, inaintam spre infinit si, ajungand la gandirea Pantocratului, vom cunoaste nu ceea ce este, ci ceea ce nu este. In general, Dumnezeu nu trebuie conceput ca figura sau mişcare sau ca ceva fix, sau tron sau loc, sau dreapta sau stanga Tatălui universului, desi s-a scris despre acestea. Prima cauza nu trebuie localizata, ci asezată mai presus de loc, de timp, de nume, de intelegere. Cand Moise a zis lui Dumnezeu “arată-mi-te”, a vrut sa inteleagă ca despre Dumnezeu nu trebuie nici să se invete, nici să se vorbeasca la oameni, ci el trebuie facut cunoscut numai prin puterea lui. Cercetarea despre Dumnezeu este imateriala si invizibilă, in timp ce harul cunoaşterii despre El ne vin prin Fiul. Este o teognosie apofatica la care Clement a ajuns nu fară ajutorul religiilor de mistere, cunoscute la greci si la barbari, căci el releva, adaptându-le la creştinism, ca misteriile mici aveau la bază invăţatura si menirea de a pregati, pe cand cele mari se ocupau cu intregul univers.Misteriile mari au pus la indemana lui Clemet treapta supremă a cunoasterii divinitatii - contemplarea, adică intelegerea naturii şi a faptelor divine.

Gnoza eretică si Gnoza crestină
Pentru a lămuri pe creştini asupra caracterului ştiinţific al credinţei si a defini diferenţa uriasă dintre gnoza eretică si cea crestină, Clement prezintă in diferite carti ale Stromatelor chipul adevăratului gnostic crestin. Este imaginea completa a crestinului desăvarsit, creatorul de filocalie patristică, ce va fi dăltuit in continuare de Origen si ceilalti parinti. Clement precizează ca gnoza este de doua feluri: una comună ca putere de intelegere, prezenta la toti oamenii, in care intra nu numai puteri raţionale, ci si cele neraţionale, iar al II-lea fel de gnoză este numit special astfel, pentru ca se caracterizează prin puterea de a cunoaste si prin raţiune. In timp ce gnoza comună operează cu forţe raţionale si neraţionale, prin simţuri in vederea cunoasterii principiilor, gnoza superioară lucreaza exclusiv cu puteri rationale in vederea ajungerii la inteligibil. Clement sustine că gnosticul este un om inteligent si adânc patrunzător, dar el nu se abtine de la rău si nu face binele din teamă sau din nădejdea răsplaţii făgăduite. Gnosticul nu trimite constiinţa sa la Dumnezeu pentru o nevoie oarecare, ca un lucru sa fie si altul sa nu fie. Lui ii este suficienta cauza contemplării, cunoaşterea, gnoza. Dacă cineva ar propune gnosticului ce ar vrea sa aleaga intre cunoasterea lui Dumnezeu si mantuirea vesnică, el n-ar ezita sa aleagă cuoaşterea lui Dumnezeu, socotind ca cea aleasă are proprietatea de a ridica credinta prin dragoste, la cunoaştere. Gnosticul adevărat este un postulat ideal, variantă putin realizabilă a lui Dumnezeu.
El trebuie sa ajungă la nivelul unei gândiri continue, care echivalează cu contemplarea. Aceasta gândire – contemplare este identică cu mantuirea si ajunge să ridice credinta la nivelul stiinţei divine prin dragoste. Fapta buna este savarsită fără necesitate, fără speranţă, fără slava si fără rasplata, este un bine făcut frumos. Gnosticul iubeste pe cei ce-l urasc si instruieşte pe cei ignoranţi să cinstească toate făpturile lui Dumnezeu.
Ordinea, credinţa, dragostea şi cunoasterea lui Dumnezeu, prezentate la un moment dat de Clement nu sunt fixe, pentru ca nu numai dragostea poate inalţa credinţa la nivelul cunoaşterii, ci si fiecare dintre cele doua pot face acest lucru. Gnoza propriu-zis intelectuală, fără a-şi pierde identitatea, devine dragoste si credinta si exercita functiile acestora. Stiinta singură te face să te mândresti. Gnosticul nu are a respinge nici o virtute ca fiind inacceptabilă, deoarece este tras de Dumnezeu si este socotit vrednic să primească harul Acestuia. Gnoza superioară, ca expresie a unei gandiri continue, capată eternitate nu prin continuitatea mişcarii ca la Platon si Aristotel, ci prin dragoste, care ea insasi este infinită.

Gnosticul, imitand pe Dumnezeu pe cat este cu putinta, nu neglijeaza nimic din elementele propriei asemănari cu Dumnezeu : cumpătarea, răbdarea, viata dreaptă, facerea de bine in cuvant si faptă. Lăudaroşenia (mândria) este un rău al sufletului de care Domnul ne porunceşte să ne para rău, ca si de alte ticălosii, restabilind armonia printr-o transformare in bine gratie acestor instrumente: gura, inima si mainile. Mâinile simbolizează faptele, inima sfatul, iar gura cuvântul. Dumnezeu admite ca rugator pe cel ce se straduieşte să trateze, să vindece universul, fie rugătorul chiar de unul singur.
Tehnica apofazei
Potrivit principiului formulat de Clement Alexandrinul in apofază, Dumnezeu este perceput si cunoscut prin necunoastere sau printr-o cunoaştere supralogică nu in ceea ce El este, ci in ceea ce El nu este. Totusi, pentru a nu conduce la un fel de "agnosticism disperat", Clement observă că, desi nu este imposibil să cunoastem pe Dumnezeu prin propriile noastre puteri, există totusi resursa Harului divin, acea "virtute daruită de Dumnezeu", care ni se comunică ca un fel de noua aptitudine cognitivă, si care oferă credinciosilor contemplarea eternă sau "facultatea de a vedea fată catre fată pe Dumnezeu - Atotţiitorul".
Clement Alexandrinul realizează prima încercare savantă, a acelor vremuri, de asimilare a culturii păgâne în creştinism. El declară că ,,filosofia greacă a jucat pentru antichitate rolul Vechiului Testament de călăuză spre Hristos” – Pedagogul.
După Clement Alexandrinul numele de „ gnostic” ce caracterizează pe creştinul desăvârşit, care a ajuns la cunoaşterea perfectă a lui Dumnezeu şi s-a unit cu El, se recapitulează în numele de martir. Martirul creştin reprezintă în esenţă perfecţiunea sau plenitudinea iubirii faţă de Atotputernicul Dumnezeu şi faţă de aproapele nostru. „ Şi dacă trecem la iubire, spune Clement Alexandrinul, martir fericit şi adevărat este într-adevăr cel ce mărturiseşte desăvârşit poruncile (divine), pe Dumnezeu şi pe Hristos, pe Care iubindu-L L-a recunoscut ca frate şi s-a dăruit Lui cu totul..”
„Creştinul perfect” – viziunea gnostică
Toate proiectele sale literare, de care aminteşte în scrierile ajunse pînă la noi, au rămas simple deziderate ale unui cap şi ale unei inimi care se revărsa de prea plin. N-a putut termina decît principiile diriguitoare, anunţate în cartea sa de prolegomene, în Stromate (Covoare). Pe temeiul acestor principii, gînditorii creştini de mai tîrziu au construit întreaga teologie ştiinţifică a creştinismului, care culminează cu Sfântul IoanDamaschin şi Toma de Aquino. Şi tot în cartea sa de prolegomene, Clement ne face portretul adevăratului creştin, agnosticului, cum îl numeşte el. Multi teologi au afirmat ca nimeni n-a descris mai bine chipul creştinului perfect aşa cum 1-a descris Clement. Dealtfel, creştinul său nu era o ficţiune a imaginaţiei sale, nici produsul unui entuziasm fără control, ci un om în carne şi oase, pe care-l întîlneai pe străzile Alexandriei, iar cînd timpul o cerea, pe rug sau sub securea călăului. Zugrăvind gnosticul, Clement s-a zugrăvit pe sine.Concepţia lui Clement despre gnostic este una din cele mai interesante.Catehetul alexandrin rezervă gnosticului o treaptă superioară celei a credinţei.Simplul credincios râmîne la acceptarea doctrinei creştine : crede, este convins de ceea ce crede; credinţa îl mîntuieste şi printr-o pornire spontană, primeşte tot ce-i spune Biserica ; se supune, cum spune Clement, canoanelor bisericeşti iar întreaga lui viaţă este un act de ascultare şi de îndeplinire a poruncilor; gnosticul insă, dimpotrivă, este omul care primeşte adevărurile credinţei prin demonstrarea, clarificarea şi cunoaşterea acestor adevăruri. Gnosticul ştie adîncimea lor şi le descoperă urmele sub invelişul simbolic al cuvintelor Scripturii.Viaţa lui este o viaţă de libertate ce a trecut dincolo de treapta supunerii şi ascultării.Aşadar între gnostic şi simplul credincios nu este, după cum s-ar părea ,o deosebire de natură, ci una de grad: gnosticul cunoaşte, înţelege, ştie, aprofundează toate adevărurile de credinţă pe care le posedă şi simplul credincios, dar starea lui sufletească este superioară stării sufleteşti a simplului credincios, şi aici pe pămlnt şi dincolo, cînd legăturile cărnii vor fi dispărut.

Concluzia
Clement Alexandrinul reprezintă alături de Origen unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi timpurii ai Şcolii creştine din Alexandria. El poate fi considerat şi drept întemeietor al acestei Şcoli prin metodele sale avansate de predare şi numeroasele opere scrise. Cultivat, posedând o cunoaştere avansată atât a filosofiei, cât şi a teologiei creştine, Clement poate fi considerat un exemplu de îmbinare a celor două direcţii creatoare. Totodată, scrierile sale păstrează în multe momente un admirabil echilibru şi discernământ duhovnicesc.Viziunea sa asupra cunoaşterii lui Dumnezeu este una profund filozofică; insa nu o filozofie stearpă, nici un sofism mărunt, ci o filozofie complexă si mântuitoare, care il releva in profunzimea sa pe Însuşi izvorul inţelepciunii – Dumnezeu.

Bibliografie:

-Pr. Prof. D. Fecioru - Stromate, Clement Alexandrinul, PSB V,
Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucuresti – 1982
- Pr. Prof. D. Fecioru - Clement Alexandrinul, PSB I , Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucuresti – 1982
-Adrian Agachi - Clement Alexandrinul, propovăduitorul pedagogiei divine
- Ziarul Lumina - Patristica|Ed Nationala, Luni, 10 Mai 2010
- Lucian Grozea - Clement Alexandrinul, Gnoza si gnosticii, Editura Paideia

Istoria Luminii Sfinte de la Ierusalim

2011-05-01T10:03:00.000-07:00

De la începerea construirii Bisericii Învierii din Ierusalim de către Sfânta Împărăteasă Elena şi până astăzi, în fiecare an, dumnezeiasca Lumină se pogoară pentru a mărturisi adevărul Învierii Domnului şi dreapta-credinţă. Cu toate acestea, de peste 1500 de ani musulmanii şi evreii prezenţi la această minune nu vor să-L primească pe Hristos ca Dumnezeu, iar ereticii şi schismaticii nu vor să înţeleagă că numai Ortodoxia a păstrat neschimbată învăţătura lui Hristos – căci numai când ortodocşii slujesc se aprind lumânările din Sfântul Mormânt. Şi totuşi noi, cei ce ne numim ortodocşi, botezaţi fiind în numele lui Hristos, nu credem cu desăvârşire în viaţa veşnică la care ne cheamă Dumnezeu, alipindu-ne inimile de cele ale lumii acesteia. Însă Lumina continuă să se coboare, poate până când urâciunea pustiirii se va aşeza în locul cel sfânt, nu mult înaintea venirii Antihristului.

Sfântul Grigorie, Luminătorul Armeniei (cca 330 d. Hr.)

Mărturia care va constitui începutul călătoriei noastre a fost scrisă de către istoricul armean Kirakò Gandzakeţi (1201-1271), în lucrarea sa „Istoria Armenilor”. Această lucrare a fost scrisă pe la jumătatea secolului al XIII-lea şi descrie fapte istorice petrecute în perioada dintre secolul al IV-lea şi al XIII-lea. Printre aceste fapte este cuprinsă şi descrierea aprinderii minunată a unei candele pe care Sfântul Grigorie Luminătorul o aşezase în Mormântul lui Hristos în jurul anului 330.

Sfântul Grigorie Luminătorul într-un mozaic din secolul al XIV-lea de la Mănăstirea Pammakaristu din Constantinopol.
Sfântul Grigorie (257-331) este considerat un sfânt naţional şi ocrotitor al Armeniei, cinstit în Biserica Ortodoxă. A fost un neobosit lucrător pentru creştinarea neamului armean. În anul 302 a fost hirotonit întâiul arhiepiscop al ţării. Datorită misiunii sale evanghelice, regatul Armeniei a fost primul stat care a primit oficial Creştinismul, în anul 301.

Nu se ştie anul exact când a avut loc evenimentul care îl leagă pe Sfântul Grigorie de minunea Sfintei Lumini. Dacă luăm însă în consideraţie faptul că reconstrucţia Bisericii Învierii a început în anul 326 şi că Sfântul a adormit în 331, este vădit că evenimentul pe care îl descrie istoricul Kirakò a avut loc în perioada 326-331, adică în perioada reconstrucţiei bisericii. Căci în 326 mama Împăratului Constantin, Sfânta Elena, la vârsta de circa 78 de ani, merge în Ierusalim şi face săpături pe o mare suprafaţă de teren şi scoate la lumină stânca Golgotei, mormântul lui Hristos şi Cinstita Cruce. Sfânta Elena, la porunca fiului ei, construieşte întâia Biserică a Învierii, care cuprinde în ea Golgota şi Sfântul Mormânt. Potrivit lui Eusebie, târnosirea bisericii s-a săvârşit la 13 septembrie 336.

„Se spune că Sfântul Grigorie a aşezat o candelă în Mormântul lui Hristos şi, prin rugăciunile sale, L-a rugat pe Dumnezeu ca la Praznicul Paştilor locul să se lumineze cu o Lumină nematerială, fapt care se petrece până în zilele noastre”.

Candela care a fost pusă în Mormântul lui Hristos s-a aprins în chip minunat de la o Lumină imaterială, prin rugăciunile Sfântului către Dumnezeu. Expresia „Lumină imaterială”, în esenţă, este echivalent cu Lumina necreată.

Un al doilea extras al aceleiaşi lucrări a lui Kirakò revine la acelaşi subiect şi arată că într-un anumit an a existat o neînţelegere între armeni şi georgienii ortodocşi cu privire la data exactă a sărbătoririi Paştelui. Rezolvarea neînţelegerii a venit în cele din urmă de la însăşi Sfânta Lumină, care a aprins candela neadormită la data corectă. În al doilea extras al său, Kirakò scrie:

„Iar acum, cu privire la (data prăznuirii de) Paşti, a existat o mare ceartă şi neînţelegere între armeni şi toate celelalte popoare, mai ales cu georgienii… Împăcarea a venit de la candela ce strălucea în Sfântul Mormânt al lui Hristos care, se spune, la rugăciunea Sfântului Grigorie Luminătorul armenilor (fără nici un ajutor omenesc sau foc material) se aprinde, potrivit poruncii lui Dumnezeu, în fiecare an. Iar aceasta se petrece până astăzi”.

Aceeaşi tradiţie o păstrează şi cronograful elveţian Felix Fabri, care spune că, potrivit cu tradiţia rostită a Cetăţii Ierusalimului, Sfânta Lumină a început să se arate şi să aprindă candelele îndată ce a fost descoperit Mormântul lui Hristos.

Sfântul Theodor Savaitul (836 d. Hr.)

Evenimentul acesta este menţionat în viaţa sfântului, scrisă în Mănăstirea Sfântului Sava în jurul anului 860, la câţiva ani după moartea sfântului.

„După ce (Sfântul Theodor) a prânzit cu Patriarhii şi a petrecut împreună cu dânşii Vinerea Mare, în Sfânta Sâmbătă, după aprinderea candelelor la Sfânta Înviere cu Lumina cerească, a liturghisit împreună cu Patriarhii şi a săvârşit sărbătoarea strălucită a Sfintei şi Marii Duminici…”

Arabul Ibn al-Qass (940)

Jurisconsultul arab Ibn al-Qass s-a născut pe la sfârşitul secolului al IX-lea şi a murit în 946. A fost un desăvârşit cunoscător al legii islamice şi scriitor al multor opere teologice. Printre acestea este cuprinsă şi opera Kitab dala’il al-qibla, în care se menţionează pentru prima dată o descriere de o mare însemnătate a ceremoniei Sfintei Lumini.

„De la Paştele creştinilor, în Sâmbăta Mare, creştinii ies de la locul Mormântului şi merg în jurul stâncii care este înconjurată cu o balustradă. De acolo privesc Mormântul şi toţi împreună se roagă şi se închină înaintea lui Dumnezeu Cel preaînalt, de la rugăciunea de dimineaţă până la apusul soarelui. Emirul şi imamul templului sunt prezenţi. Sultanul încuie uşa Mormântului. Toţi stau nemişcaţi până ce zăresc o lumină, asemănătoare cu un foc alb, care iese din interiorul Mormântului. Atunci sultanul deschide uşa şi intră ţinând o lumânare, o aprinde cu acel foc şi apoi iese. Flacăra lumânării aprinse nu arde. O dă imamului care o duce şi aprinde candelele templului. Când această lumânare a trecut prin trei mâini, atunci arde şi se preschimbă în foc (obişnuit). Apoi se întocmeşte un raport care adevereşte că focul a venit în cutare ceas şi zi şi se înmânează sultanului. Dacă a apărut în acea zi, în ceasul rugăciunii, pentru ei este semn că anul nu va fi roditor, fără ca aceasta să însemne că va fi un an secetos. Dacă flacăra a apărut către amiază, aceasta înseamnă un an cu lipsă de alimente”.

Referirea lui Ibn al-Qass are o deosebită importanţă, deoarece provine de la un musulman foarte pios şi bun cunoscător al legilor. Aşa cum se menţionează în text, conducătorii musulmani ai Ierusalimului aveau controlul absolut asupra ceremoniei. Sunt prezenţi imamul templului, emirul şi sultanul (السلطان), singurul ce deţine cheile Mormântului.

Pe toată durata ceremoniei credincioşii se roagă, iar patriarhul ortodox, în afara Mormântului şi în faţa întregii mulţimi ce stă de faţă, rosteşte rugăciunea de chemare rânduită pentru venirea Sfintei Lumini. Toate se fac la arătare. Mormântul este încuiat şi gol. Şi, deodată, o Lumină albă iese din interiorul lui. Este vorba despre Lumina cea mai presus de fire care izvorăşte din Mormânt. Atunci sultanul descuie Mormântul şi intră să-şi aprindă lumânarea, iar după ce iese o dă imamului.

Musulmanii participă într-o măsură atât de mare şi cu atâta seriozitate, încât ai crede că ceremonia este a lor.

De o excepţională însemnătate este şi mărturia care spune că Lumina sfântă nu arde. Ibn al-Qass face o distincţie clară între lumina care apare în interiorul Mormântului şi flacăra pe care o iau credincioşii după câteva minute cu lumânările lor. Referirea lui are o deosebită însemnătate. El foloseşte cuvântul نور care înseamnă lumină şi cuvântul نار care înseamnă foc.

Când se arată Sfânta Lumină, ea este văzută de musulmani ca o dumnezeiască lumină albă, fără nici o legătură cu focul pământesc. Iar când această flacără dumnezeiască se dă din lumânare în lumânare, după „trei mâini”, aşa cum spune, adică după câteva secunde, Lumina cerească se transformă în pământească. نور se transformă în نار, adică din Lumină dumnezeiască în foc pământesc.

Atunci când sultanul iese cu lumânarea aprinsă din interiorul Sfântului Mormânt, flacăra lumânării lui nu arde.

Este vorba despre fenomenul cunoscut al nearderii Sfintei Lumini, care continuă să fie observat până astăzi.

În clipa când se aprinde candela neadormită dinăuntrul Sfântului Mormânt, Lumina are culoarea alb-albăstruie şi nu arde deloc. Câteva secunde mai târziu se schimbă în flacără obişnuită care, aşa cum a constatat scriitorul acestor rânduri, alături de mii de creştini, cu adevărat arde, dar nu arde cu intensitatea unei flăcări obişnuite.

Acceptarea minunii de către comunitatea musulmană din Ierusalim se face încă mai vădită din referirea că imamul aprindea cu Sfânta Lumină „candelele dinlăuntrul templului”, prin templu înţelegându-se „Cupola Stâncii”, considerată al treilea templu sfânt a lumii islamice după Mekka şi Medina.

Sfânta Lumină este dusă de către imam în cel mai sfânt loc al musulmanilor din Ierusalim! Toate acestea se întâmplau în prima jumătate a secolului al X-lea, într-o perioadă în care lumile creştine şi musulmane se aflau într-un puternic conflict. Ţinând cont de severitatea religiei musulmane, pare de necrezut că cea mai importantă minune din lumea creştină, care are legătură cu Învierea lui Hristos, este primită de însuşi musulmanii din Ierusalim şi este sărbătorită cu toată solemnitatea de către conducătorii politici şi religioşi ai Cetăţii.

Povestirea lui Ibn al-Qass ne transmite un mesaj foarte luminos care descoperă multe despre autenticitatea minunii, dar şi despre Învierea Dumnezeului-Om.
Codicele L (1101)

Codicele L este un manuscris în limba latină care descrie evenimentele Primei Cruciade. Scriitorul lucrării nu este cunoscut, dar se bănuieşte că ar fi un oarecare cruciat franc.

Scriitorul franc anonim al Codicelui L participă la slujba Sfintei Lumini şi descrie evenimentele întocmai după cum le trăieşte. Aşa cum spune el însuşi, în timpul ceremoniei, se ruga împreună cu ceilalţi închinători pentru venirea Luminii cereşti:

„În Sâmbăta Mare, în fiecare an, atunci când Sfânta Lumină coboară în chip tainic deasupra Mormântului Domnului nostru şi îşi arată dumnezeiasca putere, aprinzând candelele ce sunt agăţate acolo, este ceva obişnuit pentru aceia care se află în biserică să petreacă ziua urmărind (slujbele) şi să se roage cu smerenie lui Dumnezeu, la Cel ce, cu mila Sa, poate trimite Lumina. Întreaga biserică este atunci ticsită de o mulţime nenumărată care aşteaptă dumnezeiasca lucrare de binecuvântare”.

Şi continuă:

„Atunci, după ce a trecut ceasul al nouălea al zilei, patriarhul (Latinilor), cântând de trei ori Κύριε Ελέησον (Doamne miluieşte) cu umilinţă, a luat cheile Sfântului Mormânt şi, descuind uşa, a intrat înăuntru. După ce a văzut că Lumina pe care o aştepta nu se arată, a căzut în genunchi cu lacrimi înaintea Mormântului şi Îl ruga pe Atotputernicul Dumnezeu să asculte rugăciunile lumii şi să le trimită Sfânta Lumină ca şi în dăţile trecute. Noi, de partea noastră, propuneam să se cânte Doamne miluieşte şi repetam rugăciunile noastre către Cel Preaînalt, nădăjduind că patriarhul, atunci când va ieşi din Mormânt, ne va oferi Lumina lui Dumnezeu pe care o va găsi acolo. Dar atunci când – deşi călduroasele lui rugăciuni şi implorări s-au prelungit – a ieşit, în cele din urmă, cu faţa mâhnită din Mormânt, fără să fi primit binecuvântarea pe care o ceruse, un sentiment chinuitor de deznădejde i-a cuprins pe toţi care erau de faţă. Fulcherius şi unul dintre preoţii militari au urcat la Golgota ca să vadă dacă Lumina nu se arătase acolo, dar fără nici un rezultat”.

A doua zi dimineaţă, în Duminica Paştilor, Daimbert intră iarăşi în Sfântul Mormânt să verifice dacă nu cumva a coborât Sfânta Lumină, însă din nou rezultatul a fost negativ. Atunci, împreună cu ceilalţi clerici latini, hotărăsc să meargă pentru a face litanie la „Biserica Domnului”, adică la moscheea Cupola Stâncii, pe care cruciaţii o preschimbaseră în biserică creştină, punând o Cruce mare în vârful ei. Moscheea a fost construită exact pe locul vechiului Templu din Ierusalim, ridicat de Irod pe vremea lui Hristos, care, la rândul său, a fost construit pe locul vechiului Templu al lui Solomon.

După plecarea latinilor de la Biserica Învierii, aşa cum menţionează Codicele L, grecii şi sirienii au rămas în biserică şi, având deplină libertate, au săvârşit ceremonia rânduită.

Şi atunci, o, minune!, Sfânta Lumină a apărut în una din candelele din interiorul Mormântului. Însă nu şi-au putut aprinde lumânările, deoarece Mormântul era încuiat şi cheile le ţinea Daimbert.

Apariţia Sfintei Lumini la rugăciunea grecilor şi sirienilor a fost luată drept o dumnezeiască bunăvoinţă faţă de Biserica Ortodoxă a Răsăritului şi o dezaprobare a noului regim pe care l-au impus Cruciaţii.

„Aşadar, în timp ce latinii se rugau în Biserica Domnului, grecii şi sirienii rămaşi în Biserica Sfântului Mormânt au purces la o litanie în jurul Mormântului, înălţând rugăciunile lor la Dumnezeu. În deznădejdea lor îşi zgâriau feţele şi-şi smulgeau părul, tânguindu-se cu glas tare. În timp ce latinii se întorceau, patriarhul a fost înştiinţat că mult-aşteptata Lumină s-a arătat în una din candelele Sfântului Mormânt, iar cei care au fost mai aproape au putut distinge culoarea ei de un roşu palid. Auzind acestea, a grăbit îndată pasul şi, descuind uşa Mormântului cu cheia pe care o ţinea în mână, a văzut dorita Lumină strălucind într-o candelă”.

Thomas Indinopulos spune că: „Grecii erau cu desăvârşire smeriţi şi nu au pierdut deloc vremea să se «răzbune» prin mijlocirea celei mai renumite privelişti a Cetăţii, ceremonia Sfintei Lumini”.

Dana Munro spune că: „Deşi (latinii) nu erau prezenţi şi numai clericii greci şi sirieni erau în Sfântul Mormânt, Lumina a venit. Avem o dovadă dintr-un manuscris local care ne spune că Dumnezeu era supărat pentru că preoţii greci fuseseră lipsiţi de drepturile lor la Sfântul Mormânt şi că în mănăstiri fuseseră băgate femei. Drept consecinţă a negocierilor cu regele, grecii au fost repuşi în drepturile lor în biserică, femeile au fost izgonite din mănăstirile acelora, iar Dumnezeu, fiind îmblânzit, a trimis Sfânta Lumină. Restabilirea grecilor a fost o caracteristică a politicii lui Balduin”.

Istoricul francez Guibert (1101)

„Am auzit de la nişte oameni în vârstă care au fost acolo că papirusul sau fitilul (nu ştiu care din aceste două s-a folosit) a fost înlocuit cândva printr-o înşelăciune a păgânilor (musulmanilor) şi metalul a rămas gol. Însă prin minune venită din cer, atunci când Lumina a strălucit din metal, cel ce voise să înşele puterile cereşti a învăţat că puterile fireşti se luptă chiar şi împotriva naturii lor, când este vorba despre Dumnezeu”.

Aşadar, musulmanii au luat fitilul de la candela neadormită, cu toate acestea însă candela s-a aprins.

Coloana care se despică şi se aprinde cu Sfânta Lumină (1579)

În Sâmbăta Mare a anului 1579, potrivit cu cronicile bisericeşti ale Cetăţii Ierusalimului, stăpânitorii turci au interzis patriarhului şi creştinilor ortodocşi să intre în Biserica Învierii pentru rânduita ceremonie a Sfintei Lumini din pricina armenilor, care dăduseră bani pentru a fi lăsaţi ei să slujească acolo.

Scrierile care se referă la eveniment nu fixează anul exact, ci menţionează că în acea perioadă Patriarh al Ierusalimului era Sofronie, Patriarh al Constantinopolului era Ieremia, al Alexandriei era Silvestru, al Antiohiei era Ioachim, iar sultan al Împărăţiei Otomane era Murat al III-lea.

Dacă apelăm la dipticele oficiale ale acestor Patriarhii constatăm că cei patru Patriarhi ortodocşi într-adevăr şi-au săvârşit slujirea în a doua jumătate a secolului al XVI-lea. Şi dacă cercetăm perioada exactă a patriarhatului fiecăruia şi corespunzătoarea perioadă a împărăţiei sultanului Murat al III-lea, atunci aflăm că singurul an comun în care a coincis guvernarea celor cinci bărbaţi este anul 1579.

Curtea şi intrarea Bisericii Învierii
În Sâmbăta Mare a acelui an, potrivit izvoarelor scrise, un grup de soldaţi turci a interzis intrarea ortodocşilor în Biserica Învierii. Mulţimea credincioşilor a aşteptat în curtea bisericii toată ziua, chiar şi după apusul soarelui.

Patriarhul grec, Sofronie al IV-lea, era în primul an al patriarhatului său. Era pentru prima dată când şi-a asumat să săvârşească cea mai însemnată slujbă a anului, însă turcii l-au lipsit de acest drept legal.

Patriarhul stătea rugându-se în partea stângă a uşii bisericii, lângă o coloană. Şi, deodată, în timp ce deja se făcuse noapte, coloana s-a despicat şi Sfânta Lumină a izbucnit din interiorul ei.

Patriarhul a aprins îndată lumânarea sa şi a împărţit Sfânta Lumină credincioşilor. În câteva minute, sfânta flacără s-a întins la toţi cei ce se aflau acolo şi curtea bisericii s-a luminat. Uimiţi, paznicii turci au deschis atunci uşile bisericii şi patriarhul, împreună cu mulţimea ortodocşilor, s-a îndreptat sărbătoreşte spre Sfântul Mormânt.

Coloana din partea stângă a uşii Bisericii Învierii care s-a crăpat. Coloana s-a despicat de la bază în sus şi forma crăpăturii seamănă cu o flacără care se suie în sus.
Evenimentele acelei zile sunt scrise în toate aşa-numitele Proschinitare ale Ierusalimului, care sunt nişte îndrumătoare pentru închinătorii Sfintelor Locuri. Cel mai vechi dintre aceste Proschinitare, în care se menţionează despicarea coloanei, este cuprins într-un preţios manuscris aflat în Biblioteca din München. Este vorba despre de codicele Monacensis Graec. 346, care cuprinde „Proschinitarul Ieromonahului Anania”. Manuscrisul a fost scris de către ieromonahul cretan Acachie în 1634 şi este o copie a vechii lucrări a ieromonahului Anania, scrisă în 1608, adică la 29 de ani după minunea pe care o descrie. Aceasta înseamnă că Anania a avut posibilitatea să adune date despre minune de la oamenii care au trăit evenimentele.

„În afara Sfintei Uşi, în partea de apus, sunt trei coloane de marmură. Şi din coloana din mijloc se spune că a ieşit Sfânta Lumină în vremea de demult. Este crăpată destul de mult şi se vede până astăzi. Această minune a arătat-o Dumnezeu în felul acesta: deoarece se spune că în vremea aceea cei ce rânduiau pe patriarh nu l-au lăsat să intre înăuntru, să facă prăznuirea Învierii după obicei, în Sâmbăta Mare, seara, patriarhul cu poporul stăteau mâhniţi afară în curte, având lumânările în mâinile lor. Patriarhul stătea în tronul Sfintei Elena, aproape de o coloană. Şi atunci, se spune, a ieşit Sfânta Lumină din acea coloană, despre care am spus că este crăpată destul de mult. Şi (Lumina) a mers în susul coloanei lângă care stătea patriarhul. Atunci s-au aprins lumânările pe care le ţinea patriarhul, iar apoi a aprins şi poporul, după obicei, de la acelea pe care patriarhul le ţinea în mâini. Şi se spune că atunci când cei ce rânduiau au văzut această minune, au deschis sfânta uşă şi au intrat patriarhul şi poporul şi au săvârşit sărbătoarea după obicei.”

Sfântul Mucenic Tunom şi în spate coloana care arde, în icoana aflată la Mănăstirea Megali Panaghia din Ierusalim.
Arhimandritul Simeon scrie:

„Atunci patriarhul a stat afară în curtea bisericii, în Sfânta şi Marea Sâmbătă, cu poporul până spre seară, cu mare mâhnire rugându-se din tot sufletul Domnului. Şi patriarhul s-a suit în tronul Sfintei Elena (care era) lângă o coloană. Şi rugându-se patriarhul împreună cu poporul – o, iubirea Ta de oameni, Stăpâne! – s-a despicat o coloană şi a ieşit Sfânta Lumină afară. (Atunci) patriarhul a aprins în grabă lumânările pe care le ţinea în mâinile sale, iar de la dânsul a aprins poporul lumânările spre sfinţirea lui” (Συμεών, Προσκυνητάριον Αγίας Πόλεως Ιερουσαλήμ, Viena 1749, p. 19).

În ediţia de la Viena se menţionează un eveniment în plus, care are legătură cu un emir arab, pe nume Tunom. Acesta în vremea minunii se afla în curtea Bisericii. Când a văzut aprinderea coloanei a conştientizat autenticitatea minunii şi a mărturisit coreligionarilor săi puterea lui Iisus Hristos. După ce a discutat cu ei în contradictoriu, această mărturisire a lui a fost pricină de a fi executat şi de a i se da trupul focului spre ardere.

Astăzi el este socotit oficial drept mucenic al Ortodoxiei, pomenirea lui se săvârşeşte la 18 aprilie, iar moaştele lui se află în Mănăstirea Megali Panaghia din Ierusalim.

Mărturia Patriarhului Diodor I al Ierusalimului (1981-2000)

Patriarhul Diodor I a fost hirotonit diacon la Ierusalim în anul 1944 şi a deţinut vrednicia de patriarh între anii 1981-2000. Până la adormirea sa din septembrie 2000, a deţinut rangul de patriarh vreme de 19 ani şi a fost prezent la slujba pogorârii Sfintei Lumini 63 de ani neîntrerupţi.

„După ce se sting toate luminile, mă plec şi intru în prima încăpere a Mormântului. De acolo merg încet prin întuneric spre cealaltă încăpere a Mormântului, unde a fost aşezat Trupul lui Iisus. Acolo îngenunchez, cu sfântă frică şi rostesc rugăciunile rânduite, care ni s-au transmis de-a lungul veacurilor; după ce le citesc, aştept. Uneori se întâmplă să aştept câteva minute, dar, de obicei, minunea se săvârşeşte îndată ce citesc rugăciunile. Din miezul pietrei pe care a stat Trupul lui Hristos, o Lumină nedefinită iese înspre afară. De obicei are o culoare albastru-deschis, dar culoarea se poate schimba şi să ia multe nuanţe diferite. Nu se poate zugrăvi în cuvinte omeneşti. Lumina iese din piatră ca şi cum ar ieşi dintr-un lac. Piatra Mormântului arată ca şi cum ar fi acoperită de un nor umed, dar este Lumină. Această Lumină se comportă diferit în fiecare an. Uneori acoperă numai placa de pe Mormânt, în timp ce alteori umple de Lumină tot baldachinul, încât oamenii care stau în afara Mormântului şi privesc înăuntru văd cum toate sunt pline de Lumină.

Această Lumină nu arde. Niciodată nu mi-a ars barba în cei 16 ani de când sunt Patriarh în Ierusalim şi am primit Sfânta Lumină. Lumina are o structură diferită de cea a unei lumini obişnuite, care arde într-o candelă. Într-un anume loc, Lumina se ridică în sus şi alcătuieşte un stâlp, a cărui flacără are o natură diferită, astfel încât îmi este cu putinţă să-mi aprind lumânările de la ea. În felul acesta, după ce iau flacăra cu lumânările mele, ies şi dau Lumina mai întâi patriarhului armean, apoi celui copt [neortodocşi, n.red.]. După aceasta împart Lumina tuturor celor care se află în biserică…

Trăim multe minuni în bisericile noastre, şi minunile nu sunt ceva străin pentru noi, însă nici una din aceste minuni nu are puterea şi simbolismul avut de minunea Sfintei Lumini. Minunea este o taină dumnezeiască. Preschimbă Învierea lui Hristos în ceva atât de viu pentru noi, ca şi cum s-ar fi petrecut cu câţiva ani în urmă… Mă aflu la Ierusalim din 1939 şi am venit aici de la vârsta de 15 ani. Am urmărit slujba de pogorâre a Sfintei Lumini în toţi aceşti ani, aşa că sunt martor ocular al minunii de 61 de ori. Pentru mine nu se pune întrebarea dacă cred în minune sau nu. Ştiu că ea este adevărată”.

Extrase din lucrarea lui Haralambie Skarlakidis, “SFÂNTA LUMINĂ – Minunea din Sâmbăta Mare de la Mormântul lui Hristos”

Puterea celor 40 de Sfinte Liturghii si Parastase

2011-04-09T09:32:00.000-07:00

Din învăţăturile părintelui Cleopa

Înainte vreme, când încă nu se ştia puterea celor 40 de Liturghii, lumea făcea pentru cei răposaţi câte 20, alţii câte 30 de Liturghii. Dar s-a descoperit că sunt mai puternice 40 de Liturghii decât 30. Si cum a fost?

Un preot bătrân dintr-un sat avea peste 80 de ani. El, săracul, nu mai putea sluji. A măritat o fată a lui, iar ginerele rămăsese în locul lui la parohie. Poporul avea evlavie la preotul bătrân, dacă l-a cunoscut, pentru că pe atâţia i-a botezat şi i-a şi cununat şi pe alţii i-a şi înmormântat; îl ştiau drept părintele satului, că era de mult timp acolo. Oamenii aveau evlavie la bătrân. Se mai duceau la spovedit, la citit, să le mai spună un cuvânt, şi tânărul era bucuros că bătrânul mai poate face ceva, de-l ajută pe el.

Dar pe preotul bătrân îl dureau picioarele, căci era bolnav de reumatism. Acum la bătrâneţe reumatismul îşi arată puterea, pe măsură ce slăbeşte omul tot mai tare. Şi i se umflaseră picioarele. Acolo în satul acela era un feredeu, o baie, care avea apă sărată, ce făcea bine la reumatism, la diferite boli.

Baia aceasta era într-o grădină mare, cu o livadă frumoasă.

Şi preotul ducându-se acolo să facă baie, se ducea cu nădejdea în Dumnezeu, că aşa-i datoria preotului şi a călugărului şi a creştinului când călătoreşte, mai ales singur, să zică rugăciuni pe drum. Zicea rugăciuni de acasă până ajungea în grădină.

Când ajungea acolo în grădină, întâlnea un tânăr plângând şi văitându-se foarte tare, dar care nu vorbea. Si mergea tânărul acesta cu preotul la baie şi arăta multă dragoste să-l ajute pe preot. Preotul bătrân, cât stătea în baie zicea rugăciuni, că el ştia rugăciuni multe pe de rost.

Când ieşea din baie, tânărul acela iar venea plângând. Plângea într-una. Ştergea picioarele preotului, îl încălţa, îi dădea haina şi-l petrecea plângând. Acuma bietul preot, văzând pe tânărul acesta că plânge, îl întreabă: “Tinere, de ce plângi?” Iar el nu grăia nimic. Atunci preotul s-a gândit să-i dea bani. Dar acela plângea şi n-a vrut să primească banii. De câte ori venea preotul, găsea pe tânărul ăsta care ieşea de undeva din livadă, că era livadă deasă cu pomi, plângând tare, şi mergea cu el la baie şi îl ajuta până ieşea preotul din grădină, iar el rămânea în grădina aceea.

Atunci, ce s-a gândit preotul? A pus nişte prescuri şi o sticlă de vin curat într-un şervet frumos şi a zis: “Eu am să-i dau prescurile acestea şi o sticlă de vin, poate acestea le va primi, că tare mult bine îmi face omul acesta”.

Când a ajuns preotul, l-a întâlnit iar plângând. A mers la baie, acela iar l-a ajutat, şi când să iasă pe poartă, preotul zice:

- Ia legătura asta cu prescuri şi o sticlă de vin, să le mănânci, că le-am blagoslovit eu.

Atunci a vorbit tânărul acela:

- Oh, părinte, oh! Dacă ai şti cine sunt eu, nu mi-ai da prescuri să mănânc. Vai şi amar de mine!

Si atunci s-a speriat preotul:

- Dar cine eşti tu, fiule? De ce n-ai vorbit până acum, că de atâtea ori am venit eu în grădina asta şi tare mult m-ai ajutat?

- Oh, părinte sfinte, dacă ai sta sfinţia ta în grădina asta şi în baia asta toată viaţa, mare bine mi-ai face mie!

- Dar de ce?

- Că numai sfinţia ta când vii în grădina asta şi cât stai în baie zici rugăciuni, şi numai atât pot sta şi eu în grădina asta a mea.

Bătrânul când făcea baie se ruga şi zicea: “Doamne, pomeneşte şi iartă păcatele aceluia care a făcut baia aceasta”, fiindcă era gratuită şi avea toate cele de nevoie.

- Dar unde eşti tu?

- Eu sunt în iad!

- Dar cine eşti tu?

- Eu sunt proprietarul acestei grădini. Grădina aceasta cu pomi a fost a mea şi baia aceasta am zidit-o pe cheltuiala mea şi am lăsat-o în folosul comunei, dar am murit în floarea vârstei, cu păcate grele şi m-am dus în iad. M-am mărturisit eu, dar degeaba, că n-am avut vreme când face canon. Si iată, părinte sfinte, sunt 80 de ani de când mă muncesc în iad. Si când intri tu, părinte sfinte, în grădina asta şi te rogi, îngerul Domnului vine si mă scoate din foc. Si toţi care stau în baie, numai răutăţi fac, si nu se gândesc la Dumnezeu. Iar dumneata şi când stai în baie şi când intri în grădină, intri cu rugăciunea. Asta dreptate mi-a făcut Dumnezeu, că trimite pe îngerul Domnului şi mă ia din foc, “cât va sta preotul în baie şi în grădină, pentru rugăciunile lui, fiindcă se foloseşte şi preotul, tu să stai în grădina ta”. De aceea am spus, părinte sfinte, dacă ai sta mata în grădina asta până la sfârşitul vieţii, atâta stau eu afară din iad. Cum pleci mata, mă răpeşte îngerul Domnului si mă duce înapoi la munci.

Şi s-a speriat preotul. Şi a întrebat:

- Cum te cheamă, frate?

- Ioan mă cheamă.

- Da? Frate Ioane, şi cum pot eu să te ajut?

- O, părinte, mare putere au preoţii de la Dumnezeu! Multe suflete scot preoţii din iad.

- Dar cu ce?

- Dacă vrei, părinte sfinte, nu-mi da prescuri să mănânc, că eu sunt duh, eu mă arăt ţie aşa, dar eu nu-s cu tot cu trupul aici. Eu nu pot mânca şi bea acuma. Dacă vrei, ia prescurile şi vinul şi să faci pentru mine, părinte sfmte, 40 de Liturghii să mă scoţi din foc, că dacă mă ajuţi, mare plată ai să ai în ziua judecăţii, în ziua cea mare.

Şi cum a zis aşa, cum era cu preotul de vorbă în grădină, n-a mai văzut nimic preotul. I-au ţiuit preotului urechile, s-a speriat, a rămas în grădină şi a început a plânge: “Doamne, Doamne, cum mi-ai adus un suflet din iad ca să vorbească cu mine şi să-mi arate puterea celor 40 de Liturghii!” Până atunci se făceau 30 de Liturghii, cum am spus.

Atunci preotul a venit acasă plângând. Şi l-a văzut ginerele şi fiică-sa, şi l-a întrebat:

- Ce ai, tată, că eşti mâhnit?

Ştii, omul se cunoaşte.

- Dragul tatii, ce să am? Sunt supărat. Mă cam dor picioarele; de-acum văd că mi se apropie sfârşitul meu. Uite, măi băiete, ce vreau să fac. Eu, fiindcă am fost preot 60 de ani în comuna asta, vreau să mă duc pregătit din lumea asta. Să-mi dai voie să slujesc 40 de zile Sfânta Liturghie.

- Cine?

- Eu.

- N-ai să poţi, tată! Vezi, mata de-abia te duci.

- Cum va vrea Dumnezeu.

- El a vrut să slujească; să se ostenească el.

Şi atunci s-a minunat.

- Dacă ai să poţi, tată! Am să te mai ajut şi eu. Dar dacă poţi mata, noi te lăsăm să faci.

- Dar nu aşa cum slujiţi voi, numai duminica şi în sărbători, eu fac ca la mănăstiri.

Dar nu le-a spus taina ce a grăit acela şi ce-a văzut în grădină. Şi s-a apucat preotul, s-a. pregătit, s-a schimbat, s-a spălat, s-a mărturisit la cel tânăr, că nu poate sluji până nu se mărturiseşte. Si s-au minunat oamenii în satul acela: “Aţi auzit o veste? Preotul cel bătrân a zis că înainte de moarte vrea să facă 40 de zile slujbă”.

Si trăgeau clopotul la biserică în fiecare zi dascălul şi cântăreţul. Oamenii, când auzeau, ziceau: “Hai, măi, că slujeşte preotul bătrân! Asta-i o minune mare!” Dar se minunau toţi cât de uşor făcea slujba. Toată rânduiala, şi în fiecare zi Liturghie, că el dacă se împărtăşea cu Preacuratele Taine în fiecare zi, Sfintele îl întăreau. Sfintele Taine sunt şi pentru întărirea trupului, iar preotul slujitor se împărtăşeşte în fiecare zi, când slujeşte. Şi se minunau toţi: “Preotul cel bătrân a întinerit! Hai să-l vedeţi cum slujeşte, cum cădeşte şi la urmă ţine predică si face panahidă si toate”. Si oamenii, bucuria lor că a început preotul în fiecare zi să slujească. Aşa se slujea înainte în sat. Mergeau şi ei la biserică.

Si atunci a slujit preotul acesta bătrân vreo 20 de zile. La 20 de zile săracul a venit de la biserică foarte obosit. Si s-a dus în camera lui: “Eu mă odihnesc oleacă. Voi mânca când m-oi scula. Acum nu mi-e foame. M-am împărtăşit cu Sfintele Taine”.

Şi preotul bătrân cum era încălţat cu ciubotele, a pus capul să se odihnească. Şi nici n-a adormit bine şi vede un râu mare de foc, de n-avea margine lăţimea lui. O mare de flăcări. Şi auzea fel de fel de vaiete şi ţipete şi scrâşniri din dinţi şi răcnete de disperare şi vedea cum ard oamenii şi cum îi întorc dracii cu furci în flăcări, şi cât de mare e chinul. Si s-a speriat preotul. Când aproape de malul acelui râu de foc, iaca vede pe Ioan al lui. Jumătate era ieşit din flăcări. Şi a început a striga, bătând din palme: “Părinte, părinte, nu mă lăsa. Eu sunt Ioan din grădină! Iată cu Sfintele tale Liturghii, jumătate am ieşit din foc”. El făcuse jumătate din slujbe. “Nu mă lăsa, părinte sfinte, fă înainte şi mă scoate, că mare plată ai să ai în ziua judecăţii!”

Si preotul s-a trezit si n-a mai văzut râul de foc, şi s-a speriat. S-a sculat, şi mai tare s-a îmbărbătat. “Chiar de-oi muri, dar mai fac 20 de Liturghii”, a zis bătrânul. A întinerit. Nici nu simţea că-i bătrân. “Ia uite, domnule, ce putere la el!”

Vezi, omul când ia contact cu lumea de dincolo, cât curaj are? Si a făcut bătrânul încă 20 de slujbe; 20 de Sfinte Liturghii. Şi se minunau oamenii: “Măi, să-l întărească Dumnezeu pe părintele nostru, săracul! La 80 si atâţia de ani face zi de zi!” – cum a făcut stareţu1 meu Liturghii aici până la 82 de ani. Stareţul care m-a călugărit pe mine, Ioanichie. Aici se vede şi credinţa! Credinţa îl întăreşte pe om.

Şi a făcut încă 20 de liturghii. Si când a ajuns la 40 de zile, la ultima Liturghie, pe când era cu sfântul pocrovăţ în mână şi cu sfânta linguriţă ca să consume Sfintele, după ce s-au împărtăşit credincioşii, preotul vede deodată intrând în sfântul altar un vultur frumos, cu pene în mii şi mii de culori. Lumea plecase din biserică, pentru că se dăduse anafura. Paracliserul era prin biserică. Şi preotul a strigat:

- Măi, Vasile, ia vino repede încoace! Când a intrat paracliserul şi a văzut vulturul aşa de frumos, grozav s-a minunat. A căzut cu faţa la pământ şi a zis:

- Vai, părinte, de unde-i pasărea asta aşa de frumoasă? N-am mai văzut o aşa pasăre!

Si atunci vulturul a început a vorbi:

- Părinte sfinte, eu sunt Ioan. Iată cu Sfintele şi dumnezeieştile tale Liturghii, 40 de Liturghii, m-ai scos din munca iadului. Eu zbor si mă duc la raiul desfătării. Şi să-ţi dea ţie Dumnezeu plată în ziua cea mare a judecăţii, că ai scos un suflet din muncile iadului. Să ştii aceasta, că prin mâinile preoţilor şi prin Sfânta Liturghie multe mii şi mii de suflete în fiecare zi ies din iad, cum am ieşit şi eu. Deci mare este puterea Sfintei Liturghii, dar de acum înainte să nu mai faci 30 de Liturghii, ci 40 de Liturghii.

Şi zicând aceasta, nu l-a mai văzut. Si apoi preotul le-a spus:

- Iată azi am terminat 40 de Liturghii. De acum să vă spun taina de ce am slujit.

Şi le-a spus la ai lui si au scris, că avem în prolog scris. “Scrieţi istoria asta, că am văzut-o cu ochii şi am auzit-o cu urechile. Iată cum s-a întâmplat cu mine … “. Le-a spus de când mergea la baie. Si n-a mai făcut preotul baie la picioare pe urmă, l-a întărit Sfântul Duh. Si a mai trăit preotul trei ani de zile şi după trei ani s-a dus la Domnul.

Şi s-a făcut întâmplarea aceasta în Constantinopol, pe timpul împăratului grecesc Heraclie, împărat foarte credincios, acela ce a scos Sfânta Cruce de la Ierusalim, care a fost robită de perşi. Şi v-am spus aceasta ca să cunoaşteţi puterea celor 40 de Liturghii.

*

Dar să vă mai spun o istorioară. Până la anul 1054 Franţa era ortodoxă, şi Italia; toate ţările din lume eram o singură Biserică. Atunci catolicii s-au despărţit de noi. Marea schismă papală când s-au rupt de Biserica noastră pentru anumite reforme pe care le-au făcut.

Franţa fiind ortodoxă, un preot din Franţa avea un frate militar. Si au avut francezii război cu mauritanii. Mauritanii erau unde este Africa Franceză azi, dincolo de Gibraltar imediat, către Liberia. împărăţia maurilor de pe vremuri. Si s-a dus armata franceză să se bată cu maurii dincolo de Gibraltar, în Africa.

Fratele preotului acesta din Franţa a mers şi el, era militar într-un regiment. Atunci nu erau tunuri ca acuma şi mitraliere şi avioane şi bombe atomice, atunci se băteau cu săbiile, ca pe vremea lui Ştefan cel Mare, cu suliţa, cu arcul, cum era.

Si trecând armata franceză în Mauritania să se lupte, a fost mare război între armatele europene şi cele din Africa. Şi i-au bătut francezii pe mauri, dar au luat maurii mulţi prizonieri francezi, pe care i-au dus în ţara lor, printre care au luat şi pe fratele acestui preot. Preotul era din Marsilia, portul Franţei, care este port la Oceanul Atlantic. Preotul n-a ştiut că fratele său a căzut prizonier, dar a văzut că n-a mai venit şi a întrebat pe ceilalţi soldaţi, când s-a terminat războiul:

- Măi, dar pe fratele meu nu l-aţi văzut?

- Părinte, cred că a murit, că a fost mare măcel. Stăteau trupurile pe jos cum stau butucii, aşa luptă a fost, şi cred că a murit şi el, săracul.

Preotul, ca frate al lui, a început să-i facă 40 de Liturghii. Fratele preotului nu era mort, dar era prizonier şi-l ţineau în lanţuri într-o temniţă, şi erau mai mulţi legaţi acolo.

Preotul făcând Liturghia aici, când era pe la ora 10 din zi, toate lanţurile cădeau de pe fratele preotului, şi rămânea dezlegat. Şi ziceau ceilalţi:

- Ce este cu tine? De ce cad lanţurile de pe tine? Faci farmece?

Acela a zis:

- Eu nu ştiu farmece.

- Ei, nu ştii farmece!

Toate lanţurile se rupeau şi cădeau jos în fiecare zi la ora zece, aceia îl legau cu alte lanţuri. A doua zi şi acelea, praf jos. Puneau altele. Praf.

- Măi, mare fermecător!

- Eu sunt creştin. Cred în Hristos. Eu farmece nu ştiu, dar eu cred altceva. Fratele meu este preot în ţara mea, în Franţa, şi eu cred că el face Liturghii acuma şi scoate părticele pentru mine, crezând că am murit. Şi, că dacă aş fi în iad, şi acolo aş fi dezlegat, nu numai de la voi. Si eu asta cred că se întâmplă, că numai asta închipuie. Dar nici eu nu ştiu de ce.

- Şi cât timp are să se întâmple aşa cu tine?

- Ştiu că la noi se fac 40 de Liturghii. Şi o să vedeţi că până la 40 de zile cad lanţurile de pe mine.

- Dar atunci ce-o să se întâmple?

- Nici eu nu ştiu ce-o să se întâmple, dar ştiu că o să scap din mâinile voastre.

- Cum? Nu scapi tu din mâna noastră!

- Eu cred că Dumnezeu mă scotea şi din iad, dacă aş fi fost în iad, pentru cele 40 de Liturghii, cu atât mai mult o să mă scoată din mâna voastră de aici.

- Ai să vezi că te punem noi sub pază atunci!

Şi au numărat aceia şi n-au mai pus lanţuri pe el.

- Degeaba le punem, că la 40 de zile pică toate.

La 40 de zile erau atenţi cu toţii. Au pus santinele duble la porţi şi au pus lanţuri pe el şi pază. „Păziţi-l, măi, că auzi că acesta la 40 de zile pleacă de aici!”

Şi cum erau ei în pază deodată au văzut că s-a desfăcut acoperişul temniţei în două şi o mână l-a luat de perii capului şi nu l-au mai văzut. Şi unde l-a dus? L-a pus pe prispa casei, la Marsilia, într-o clipă de vreme.

Şi atunci aceia s-au întrebat:

- Ce s-a întâmplat, măi?

- A venit Hristos al lui, căci am văzut o mână. (Ei nu ştiau că era îngerul Domnului). L-a luat dintre noi. Toţi am căzut tremurând. Nu putea nimeni să se ţină pe picioare.

- Şi pe unde?

- Prin acoperişul temniţei, şi temniţa s-a închis apoi.

Acela a spus:

- Vedeţi voi cât de mare-i credinţa creştină? Vezi ce putere are Hristos al lor? Iaca, măi cât l-aţi păzit voi şi l-a luat când a vrut!

Şi preotul când l-a văzut i-a zis:

- Măi, frate, măi, ai venit? Mie mi s-a spus că ai murit. Chiar astăzi am terminat 40 de Liturghii pentru tine şi am scos ultima părticică pentru sufletul tău.

Şi atunci cel scăpat i-a zis:

- Bine ai făcut, frate, că dacă eram în iad, mă scoteai şi de acolo. Dacă am fost pe pământ m-ai scos din temniţă. Să-ţi dea Dumnezeu ţie plată, dar uite cum a fost cu mine.

Şi i-a spus istoria cu lanţurile şi s-a scris şi asta. Aceasta despre puterea celor 40 de Liturghii.

*

S-a mai întâmplat încă şi o altă minune în legătură cu cele 40 de Liturghii. Un stareţ bătrân, ieromonah, avea un ucenic. Dar ucenicul acela nu prea asculta de el. Şi de multe ori îi spunea bătrânul: “Ascultă, fiule, ai să te munceşti veşnic”. Şi s-a întâmplat că a murit ucenicul cel neascultător şi l-a văzut bătrânul în iad. Si i-a spus: “Părinte, te rog, fă pentru mine 40 de Liturghii, fiindcă am fost neascultător si rău si te-am amărât. Şi după ce a făcut bătrânul 40 de Liturghii, a venit ucenicul cu un veşmânt îmbrăcat ca soarele şi i-a zis: “Cu sfintele tale rugăciuni, prin mijlocirea pe care ai făcut-o pentru mine, m-am uşurat şi m-am mântuit”.

*

Pomenirea morţilor o făceau creştinii demult, la Liturghia Sfântului Iacov: întâia Liturghie care se întocmise încă din vremea celui dintâi episcop al Ierusalimului. În timpul ei se rânduise slujbă specială pentru morţi. Dar mai târziu, rânduindu-se alte slujbe pentru morţi, s-a văzut cât de mare folos aduc cele 40 de panahizi (parastase) pentru răposaţi. S-au descoperit multe taine. Acum să vă mai spun o istorioară despre puterea celor 40 de panahizi.

Pe timpul împăratului Nichifor Focas, pe la anul 963, când s-a făcut Marea Lavră a Sfântului Anastasie în Muntele Athos, acest împărat creştin a avut război cu perşii. Totdeauna imperiul Bizantin cu perşii au avut război, pentru că sunt în graniţă.

Şi a fost mare luptă. Două împărăţii puternice. Şi atunci perşii, deşi nu i-au biruit pe greci, au luat mulţime de prizonieri şi au făcut cele mai grele munci cu ei. Ca să-i piardă, i-au pus să facă un tunel. Pe atunci nu erau trenuri, dar în tuneluri făceau depozite. Au pus să sape într-un munte să facă tunel, ca să ţină ei acolo multe. La tunel au pus mai mulţi prizonieri, că dacă va cădea tunelul peste ei, acolo să le fie mormântul. Că atunci nu era meşteşug să lege bine tunelul, aşa cum se leagă acum.

Bieţii greci credincioşi lucrau săracii, că aveau santinele lângă dânşii. Si când au ajuns la o distanţă oarecare sub tunel, lucrând, într-o bună zi, vrrrum! A căzut tunelul peste ei. Au murit toţi. Dar prin iconomia lui Dumnezeu, tocmai în fundul tunelului, două pietre mari au căzut vârf la vârf şi dedesubt a rămas un loc liber. Şi acolo în coliba aceea puteau să trăiască mai mulţi, că era larg, dar numai un om a rămas. El când a văzut că pietrele se reazemă, a intrat dedesubt şi nu l-a omorât. Dar ce folos? A rămas în întuneric beznă, că era în pântecele muntelui, întuneric şi rece. Şi se gândea el: “Au să ne mai scoată pe noi păgânii ăştia?” Că dacă ar fi fost vorba de cineva de-ai lor, s-ar fi silit să-i scoată, dar aşa, nu s-a mai gândit nimeni la asta, ci i-a lăsat morţi acolo pe toţi.

Şi se gândea el: “Ei, am rămas cu mila lui Dumnezeu, dar tot voi muri aici de foame, de frig şi de urât”. Şi a început să se roage straşnic.

Când s-a terminat războiul, venind curând după înfrângere la satul lor unul din tovarăşii lui de arme, femeia l-a întrebat:

- Pe bărbatul meu nu l-ai văzut?

El zise:

- Bărbatul tău a fost prins de perşi împreună cu alţii şi am auzit că i-au pus să sape un tunel şi a căzut tunelul peste ei şi au murit toţi. Atunci a murit şi al dumitale.

Femeia credincioasă ştia rânduiala care se făcea cu parastasele (ştiţi în Postul Mare, că duce colive la biserică). Ce s-a gândit ea? “Să-i port eu parastasele, dacă a murit, şi pe urmă îi voi face eu şi praznic la 40 de zile!” Dar ce s-a întâmplat? Dumnezeu voia să descopere puterea celor 40 de parastase (panahizi).

Atunci în vechime, Sfânta Liturghie se slujea la sate aşa cum se slujeşte la noi în mănăstire, adică zilnic. Dar în vremea aceea, veneau toţi creştinii la biserică, cum se spune în Faptele Apostolilor, că „erau pururea zăbovind în biserică şi întru frângerea pâinii”.

Şi ce a făcut biata femeie? De când a auzit că a murit, a început să ducă la biserică o prescură, un sfert de vin şi câteva lumânărele, să-i poarte parastasele. Aşa era tradiţia. Preotul scotea la Liturghie şi o părticică pentru robul lui Dumnezeu care murise, după cum i-a spus femeia.

El săracul, până a ajuns vestea la femeie, până nu ştiu ce, el a postit acolo vreo săptămână, mai mult; era gata-gata să moară de foame. Era ultima suflare acolo în întunericul acela, dar se ruga: “Doamne, vreau să mă rog Ţie, dacă Tu ai rânduit ca eu să trăiesc sub aceste pietre, Tu poţi să mă scoţi si de aici, sau dacă nu, mor, şi să mor rugându-mă, că n-am altă nădejde”. Se ruga săracul cu toată inima, că era singur în acel întuneric şi beznă de munte şi ştia că va muri.

Rugându-se el, deodată numai vede că a intrat un tânăr, dar nu ştia pe unde, şi avea în mână o sticluţă de vin, nişte lumânări aprinse şi o prescură.

El era aproape leşinat. Stătea cu pântecele la pământ, că nu mai putea să se scoale. Era mort de foame.

- Scoală, frate, şi ia şi mănâncă prescura asta şi bea vinul ăsta, că numai bine ai şi lumină! Că i-a adus toate lumânările aprinse.

Şi el s-a speriat când a văzut pe tânărul acela.

- Doamne, Tu eşti Mântuitorul Hristos?

- Nu. Eu sunt îngerul, păzitorul vieţii tale, şi acestea ţi le-a trimis soţia ta astăzi la biserică şi Dumnezeu mi-a poruncit, fiindcă eşti în viată, să ţi le aduc, că dacă erai mort, pentru acestea aveai să primeşti lumina cea veşnică; dar fiindcă eşti în viaţă Dumnezeu m-a trimis, fiindcă ai trup aici, să te întăreşti cu hrana aceasta.

El însă nu îndrăznea să se atingă de ea. Şi acela a spus:

- Uite, te rog, ia şi te întăreşte, că dacă nu, mori.

El a prins curaj şi a început să mănânce prescura, după aceea a băut câte oleacă de vin, iar mânca oleacă de prescură, şi aşa, încet-încet, a mâncat prescura, a băut vinul si numai bine a avut si lumânări. Şi atunci a spus îngerul:

- Eu îţi voi aduce în fiecare zi, dacă soţia ta va duce la biserică această jertfă. Iar dacă nu, nu.

Şi se gândea el în mintea lui: “Femeia îmi face parastasele. Dar ce are să se întâmple mai târziu? Ştiu că până la 40 de zile are să-mi aducă acestea aici îngerul Domnului. Dar după 40 de zile ce are să se întâmple cu mine?”

Şi nu l-a mai văzut. Şi acuma el aştepta. A doua zi pe la vremea aceea, vine iarăşi îngerul, şi-i aduce iarăşi aşa. I-a adus 20 de zile.

La 20 de zile, soţia lui, grăbită săraca acasă, că avea şi copii, s-a dus să ducă vaca la cireadă. Şi ducând vaca dimineaţa, cireada plecase din sat, şi ea s-a dus tocmai pe câmp unde era. A pus deoparte tot ce să ducă, dar întârziind şi-a zis: “Las’ că oi duce mâine, că azi nu mai am timp”. Şi în ziua aceea, nu i-a adus lui îngerul prescura, vinul şi lumânările.

Şi el a început a plânge, zicând: “Vai de mine, mi se pare că soţia mea numai 20 de panahizi mi-a făcut. Azi n-a mai venit îngerul Domnului să-mi aducă prescura, vinul şi lumânările. De acum voi muri iar de foame!”

Dar ea, biata femeie, dacă n-a adus în ziua aceea coliva, a dus a doua zi două, ca să fie colivele 40. Şi a doua zi a venit îngerul Domnului şi i-a adus mai multe lumânări, două sticle cu vin şi două prescuri. Şi i-a zis:

- Soţia ta, a fost ieri cu vaca la cireadă, şi n-a avut timp să aducă panahida, dar azi a dus la biserică două şi eu ţi le-am adus pe amândouă. Şi s-a bucurat el tare, când a văzut că femeia are de gând să-i facă 40 de panahizi. Şi a făcut rugăciunea şi a mâncat. Şi nu l-a mai văzut pe înger, că s-a dus.

Şi se gândea el: “Doamne, Dumnezeule, dacă atâta milă şi îndurare ai făcut cu mine aicea sub pământ, încât sub muntele acesta îmi porţi de grijă, cu ce să-ţi răsplătesc eu? Ce pot eu, om păcătos, să fac pentru tine, spre a-Ţi mulţumi?” Şi acum se gândea el: “Hai că soţia săraca până la 40 de zile o să-mi aducă aşa, dar la 40 de zile ce are să fie cu mine? Am să mor!” Aşa se gândea el, că nu ştia ce are să se întâmple la 40 de zile.

Şi se plângea din adâncul inimii şi mulţumea lui Dumnezeu pentru mila Lui cea negrăită, că-i poartă de grijă, să nu moară aşa de repede, ci să mai trăiască. Şi zice: “Tu, Doamne, Care mi-ai purtat de grijă şi ai dat în gând soţiei mele să-mi poarte 40 de panahizi, ajută-mi cu mila Ta şi mă scoate de aici, că Tu le poţi pe toate. Iar dacă voi muri la 40 de zile, să-mi fie iertate păcatele mele”.

Deci femeia a continuat aşa, şi în fiecare zi îngerul i-a adus jertfa pe care o ducea soţia lui la biserică. Iar în ziua a 40-a, stând el la rugăciune, a venit îngerul Domnului ca fulgerul, a spintecat muntele în două, l-a luat de părul capului şi l-a pus acasă pe prispă, tocmai în Grecia, în satul de unde era el.

Şi când s-a trezit, a văzut şi a cunoscut satul, dar n-a ştiut cât de repede a fost dus. Când a venit el, soţia era dusă la biserică. Şi când a venit ea acasă, vede un militar pe prispă. “Vai de mine, cine este acela?” De la poartă i-au slăbit picioarele de emoţie, de frică. “Vai de mine, acesta-i bărbatul meu. Eu azi am isprăvit cu cele 40 de panahizi şi tocmai acum a venit şi el”.

Şi când a văzut-o şi el, a început a plânge. Ea zicea:

- Vai de mine, omule, de unde vii tu? Eu am auzit că eşti mort şi ţi-am făcut 40 de panahizi.

Iar el a zis:

- Cu adevărat, mare milă ţi-ai făcut cu mine! Vino în casă.

Şi s-au adunat toţi vecinii şi ziceau:

- A venit vecinul de care se zicea că e mort.

Şi-l întrebau:

- Cum ai venit? Cum ai scăpat de la pieire, că se auzea că ai fost robit şi că a căzut muntele pe voi?

- Toate sunt adevărate, a zis el. Când ne-a prins, îndată ne-a pus să săpăm un tunel şi tunelul a căzut peste noi şi ne-a acoperit acolo şi au murit toţi. Şi le-a spus ce s-a întâmplat cu el, cum au căzut două pietre, la adăpostul cărora a putut sta, cum în fiecare zi îngerul Domnului i-a adus o prescură, o sticluţă de vin şi câteva lumânări. Şi a întrebat-o pe soţie:

- Aşa-i că la 20 de zile ai uitat să duci prescura la biserică? Ea zise:

- N-am uitat, ci n-am avut timp.

- Dar a doua zi ai dus două.

- Da, două.

- Două am primit şi eu acolo şi toate lumânările.

Şi s-au minunat toţi foarte.

- Cum, cine le aducea sub munte?

- Un tânăr îmbrăcat în alb, foarte frumos. Venea, intra prin munte cum ai intra prin nor, nu-l împiedica nimic.

Aşa sunt îngerii. Dacă Dumnezeu îl trimite în iad, el nu este împiedicat de nimic. Tot aşa în rai.

Când s-a auzit de minunea celor 40 de panahizi, l-a chemat preotul pe acel ostaş la episcopul locului, să spună din nou tot ce s-a întâmplat. Şi i-a povestit acela toate de la capăt, şi i-a scris istoria aceasta ca să ştie toţi puterea parastaselor care se fac pentru morţi, fiind răsplătite de Dumnezeu pentru rugăciunea Bisericii în veacul viitor. Că dacă omul acela ar fi fost în iad, îngerul nu-i aducea pâine şi vin, că acolo nu poate omul să mănânce, ci îi aducea puterea rugăciunii care era făcută pentru sufletul lui. Dar fiindcă el era încă în trup, i-a arătat că tot ce-i aducea femeia la biserică, a folosit trupului şi sufletului lui.

Iată cum s-a descoperit puterea celor 40 de panahizi şi lumea a început şi mai cu dinadinsul să facă parastase pentru morţi.

*

La Liturghie, pune şi unul sau doi săraci, sau o văduvă pe care nu are cine o pomeni şi a murit săraca. Este mare pomană. Asta se cheamă milostenie duhovnicească. Este mai mare decât aceea când îi dai o haină sau o mâncare omului, că-l ajuţi dincolo, în veşnicie.

Pomeneşte, Doamne, pe toţi cei adormiţi din neamurile noastre.

Amin.

Editie îngrijită de Preot Nicolae STATE-BURLUŞI, Râmnicu Vâlcea – 2005, Tipografia Episcopală Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, Str. Carol I, nr. 47, telefon: 0250/734400
Editura Buna-Vestire, Rm. Vâlcea Str. Daniil Ionescu, nr. 3., telefon 0250/746550, 0744.549067

Spovedania - Cuvant pentru meditatie

2011-03-23T14:00:00.000-07:00

S-a apropiat timpul de spovedanie si dupa aceea clipa cea mai dulce a împartasirii cu Trupul si Sângele lui Hristos! Domnul sa te binecuvinteze sa le împlinesti pe amândoua cum se cuvine. Atât nevointele postului si rugaciunii, cât si tot ceea ce ai mai pregatit tu, duc catre acest scop; aici ele sunt marcate cu semnul dumnezeiesc.

Atunci, de ce spui ca te temi sa mergi la spovedanie?

Multi oameni au o asemenea teama, dar de ce si tu? Da-mi voie sa-ti lamuresc problema. Duhovnicul este pur si simplu martorul, Dumnezeu îti primeste marturisirea. El porunceste duhovnicului sa dea iertare celui care se marturiseste.

Dumnezeu este Cel Care este milostiv. El doar asteapta ca omul sa-si spovedeasca pacatele si, îndata ce o face, îl si iarta. Cum sa te temi de un asemenea Domn?

Aceasta neîncredere vine din faptul ca nu îti este clar ce trebuie sa spui la spovedanie. Dar atunci când faci totul asa cum ti s-a recomandat, totul va fi limpede, si nu va fi nimic de care sa te temi.

Neîncrederea vine si din faptul ca ne spovedim rareori. Daca ne-am spovedi mai des, nu ne-ar mai fi asa de frica. Dumnezeu sa te ajute de acum înainte sa vii la Cina Domnului mai des, si, prin urmare, sa mergi la spovedanie mai des.

Iata ce ar trebui sa faci între timp.

Scrie pe hârtie tot ce consideri ca trebuie sa spui la spovedanie, si atunci când mergi la preot, spune-i totul cu ajutorul însemnarilor tale.

O adevarata marturisire trebuie sa fie într-adevar a ta proprie; adica, omul care se spovedeste trebuie el însusi sa spuna tot ce a gresit fara sa astepte sa-l întrebe preotul. Asa trebuie sa ajunga spovedania pentru noi; rareori se desfasoara asa cum s-a intentionat.

Duhovnicul, din necesitate, pune mai multe întrebari care nu se potrivesc celui care se spovedeste, dar nu pune întrebari care sa i se potriveasca. Astfel, aceste lucruri ramân nespovedite.

Tu însati trebuie sa spui tot ceea ce îti apasa constiinta. Poti sa-ti amintesti totul fara sa-ti notezi; dar trebuie sa te asiguri ca spui totul. Dumnezeu sa te binecuvinteze sa te spovedesti cu duh de cainta si cu hotarârea ferma de a fi silitoare de acum încolo, fara nici o frica. Astfel de frica nu este necesara si stânjeneste lucrurile.

A trebuit sa las la o parte scrisoarea pentru putin timp si mi s-a întrerupt sirul gândurilor.

Când apare frica înainte de spovedanie, alung-o. Frica smerita fata de Dumnezeu este foarte importanta, dar frica copilaroasa pe care o ai este vatamatoare. Nu are nici o legatura cu problema: este ceva adus de vrajmas.

Mergi la Dumnezeu linistita, dar cu o inima plina de cainta; mergi asa cum a mers fiul risipitor din pilda la tatal sau. Tatal fiului întors nu l-a mustrat, nici nu l-a certat; mai degraba el l-a întâmpinat, îmbratisându-l si sarutându-l. Acelasi lucru te asteapta si pe tine.

Bratele Domnului sunt deja întinse spre tine. Tot ce-ti ramâne de facut este sa alergi spre ele. Fa-o cu iubire smerita.

Lucrul principal în pocainta este mâhnirea inimii, pentru ca ai gresit în fata lui Dumnezeu si hotarârea ferma de a fi silitoare în toate pe viitor. Ti-ai exprimat deja hotarârea de a împlini lucrarea bine-placuta lui Dumnezeu pentru Domnul, si Domnul, care vede totul, a primit aceasta, desigur. Dar te chinuie inima ca nu te poti îndrepta? Lucreaza putin ca sa stârnesti aceasta mâhnire.

Indiferent cât de putine pacate ai si cât de neînsemnate sunt, ele tot pacate se numesc si nu sunt placute lui Dumnezeu. Cât de rusinati ne simtim în fata altor oameni de vreun cuvânt sau fapta usuratica, negândita! Nu vorbim despre lucruri usuratice referitor la Dumnezeu, ci de pacate, învata din aceasta sa fii plina de pocainta în toate si sa plângi în fata lui Dumnezeu. Rodul acestei pocainte va fi ca o fortareata împotriva neajunsurilor.

Planuiai sa examinezi totul din nou, în amanunt, si sa faci îndreptari. Poate ca nu ai reusit sa faci totul, sau sa faci totul atât de complet cum ai planuit; sa nu te tulbure asta.

Cel mai important lucru pentru Dumnezeu este intentia si hotarârea ta de a fi staruitoare întru totul înaintea Lui. Pentru aceasta exista iertare de pacate si curatirea prin milostivire. Mergi la Dumnezeu cu intentia hotarâta de a fi silitoare, cu intentia de a avea discernamânt în locul tuturor acestor lipsuri si de a sti cum sa alegi. Du-I lui Dumnezeu intentia ferma de împlinire nestramutata a tot ceea ce constiinta ta considera ca este necesar pentru tine acum si orice altceva ce descopera aceasta mai târziu; nu te împotmoli în lucruri marginale.

Este cel mai bine sa mergi la spovedanie în seara dinaintea împartasaniei pentru ca sa-ti petreci noaptea si dimineata numai cu gândul de a-L primi pe Domnul, în timpul acestei perioade dinaintea împartasaniei, citeste omilii din cartea pe care ti-am dat-o. Stai si gândeste-te la Domnul, rugându-te în inima ta astfel: “Doamne, dupa cum vrei asa rânduieste cele dinlauntru ale mele si nu ma lipsi pe mine de împartasirea cu Sfintele Tale Taine”.

Roaga-te cu rugaciuni scurte ca aceasta si fa metanii. Daca lasi spovedania pâna dimineata, gândurile tale nu vor fi concentrate seara; în schimb, se vor vadi tulburate.

Când mergi sa te împartasesti cu Sfintele Taine, mergi cu simplitate în inima, cu credinta deplina ca vei primi pe Domnul întru tine si cu smerenie adânca fata de aceasta. Lasa în seama lui Dumnezeu Insusi starea de spirit care va fi dupa aceasta.

Multi au anumite asteptari de la Sfânta Impartasanie înainte de vreme, si atunci, fara sa vada ceea ce au dorit, se simt tulburati, si însasi credinta lor în puterea Tainei este zdruncinata. Slabiciunea nu se afla în Taina, ci în dorinta usuratica.

Nu-ti promit nimic. Lasa totul în seama lui Dumnezeu, cerându-I o singura milostivire – sa te întareasca în tot felul de fapte bune ca sa fii placuta înaintea Lui.

Cel mai adesea, rodul împartasirii are un gust de pace dulce în inima; uneori aduce luminarea gândului si darul evlaviei catre Domnul, alteori aproape nimic nu se vede, dar dupa aceea în problemele omului se observa o mare putere si hotarâre în sârguinta lui. Voi mai spune apoi ca nu vedem roade clare din Sfânta Impartasanie pentru ca luam Impartasania rareori. Fa-ti o regula din a lua Impartasania cât de des posibil si vei vedea roadele mângâietoare ale acestei Taine.

Ma rog tot timpul si voi continua sa ma rog ca Dumnezeu sa te ajute sa te apropii de cele doua Taine într-o totala înnoire a duhului tau. Doresc binele sufletului tau în toate lucrurile. Dumnezeu sa te ajute!

“Viata duhovniceasca si cum o putem dobândi”
Sfântul Teofan Zavorâtul

Sfântul Grigorie Palama - repere

2011-03-17T23:03:00.000-07:00

Sfântul Grigorie Palama (Γρηγόριος Παλαμάς),Arhiepiscopul Tesalonicului, s-a născut în anul 1296 în Constantinopol.
Tatăl Sfântului Grigore a devenit un important demnitar la curtea lui Andronicus al II-lea Paleologul (1282-1328), dar a murit la scurt timp, Andronicus devenind tutorele copilului Grigore rămas orfan. Înzestrat cu abilităţi intelectuale şi ambiţie, Grigore a stăpânit toate subiectele de studiu care făceau parte la vremea aceea din cursul complet de educaţie superioară medievală. Împăratul spera ca tânărul să se îndrepte spre munca în cadrul guvernului, dar Grigore, abia împlinind 20 de ani, s-a retras în Muntele Athos în anul 1316 (după unele surse 1318) devenind novice la Mănăstirea Vatoped, sub îndrumarea monahicească a Părintelui Nicodim de la Vatoped (prăznuit în 11 iulie). Acolo a fost tuns şi a pornit pe calea sfinţeniei. Un an mai târziu, Sfântul Evanghelist Ioan Teologul i-a apărut în vis şi i-a promis că-l va proteja pe calea sa duhovnicească. Mama şi surorile lui Grigore au devenit şi ele călugăriţe.

După săvârşirea Părintelui Nicodim, Sf. Grigore a stat opt ani sub îndrumarea duhovnicească a Părintelui Nichifor iar după moartea Părintelui Nichifor, Grigore s-a tranferat la Lavra Sf. Atanasie Athanitul (prăznuit în 5 iulie). Aici a slujit la trapeză şi apoi a devenit cântăreţ în biserică. După trei ani s-a mutat la schitul Glossia, nevoindu-se mai abitir pentru a atinge perfecţiunea spirituală. De la stareţul mănăstirii a învăţat meşteşugul rugăciunii neîncetate pe care o practică monahii, începînd cu marii pustnici ai deşertului din sec. al IV-lea, Evagrie Ponticul şi Sf. Macarie al Egiptului (prăznuit în 19 ianuarie).

Mai târziu, în sec. al XI-lea, Sf. Simeon Noul Teolog (prăznuit în 12 martie) a dat indicaţii amănunţite despre activitatea mentală pentru cei care practicau rugăciunea exterioară, iar sfinţii din Athos au pus-o în aplicare. Practicarea rugăciunii minţii sau a inimii pentru care este nevoie de solitudine şi linişte se numeşte "isihasm" (de la grecescul "hesychia" care înseamnă calm şi linişte), iar practicanţii se numesc isihaşti.

În timpul şederii sale în Glossia viitorul ierarh Gregore a fost complet absorbit de spiritul isihast acesta devenind noul său mod de viaţă. În anul 1326, datorită ameninţării invaziei turce, el împreună cu ceilalţi fraţi ai schitului s-au retras în Tesalonic, unde a fost hirotonit ca preot.

Sf. Grigore a combinat îndatoririle sale preoţeşti cu viaţa de pustnic. Cinci zile pe săptămână le petrecea în linişte şi rugăciune iar sâmbăta şi duminica venea în mijlocul oamenilor, slujind sfintele slujbe şi predicînd, smulgînd oamenilor sentimente de iubire dar şi multe lacrimi prin cuvintele sale. Uneori participa la întrunirile duhovniceşti ale tinerilor educaţi conduse de viitorul patriarh Isidor. După reîntoarcerea din Constantinopol, Sf. Grigore a găsit un loc potrivit în care să vieţuiască în solitudine, lângă Tesalonic, la Bereia. Aici a adunat în jurul lui în timp scurt mai mulţi călugări, pe care i-a îndrumat timp de cinci ani.

În anii 1330 au avut loc importante evenimente în viaţa Bisericii de Răsărit, în urma cărora Sf. Grigore a fost plasat printre cei mai importanţi apologeţi universali ai ortodoxiei, fiind foarte renumit ca profesor al isihasmului.

Prin 1330 învăţatul călugăr Varlaam sosea în Constantinopol din Calabria, Italia. Acesta a fost autorul unor tratate de logică şi astronomie, fiind renumit pentru calităţile sale oratorice ieşite din comun. Varlaam a primit o catedră la universitatea din capitală şi a început să adâncească studiul scrierilor Sf. Dionisie Areopagitul (prăznuit în 3 octombrie), a cărui teologie "apofatică" ("negativă", în contrast cu "katafatică" sau "pozitivă") era în mod egal apreciată atât în Bisericile de Răsărit cât şi în cele de Apus.

La scurt timp, Varlaam a călătorit la Muntele Athos, unde s-a familiarizat cu viaţa spirituală a isihaştilor. Susţinînd imposibilitatea cunoaşterii esenţei lui Dumnezeu, el a declarat că rugăciunea minţii era o eroare eretică. În călătoriile sale la Constantinopol şi Tesalonic, călugărul Varlaam a intrat în dispute cu călugării, încercînd să demonstreze natura materială creată a luminii din timpul Schimbării la faţă a Mântuitorului de pe Muntele Tabor. Acesta ridiculiza învăţăturile călugărilor despre metodele rugăciunii şi despre lumina necreată văzută de isihaşti.

Sf. Grigore, la rugămintea călugărilor athoniţi, a răspuns prin admonestări verbale la început, dar văzînd că nu au nici un rezultat, a început să aştearnă pe hârtie argumentele sale teologice. Astfel a apărut "Triade în apărarea sfinţilor isihaşti" (1338). Prin 1340 sfinţii din Muntele Athos au compilat, cu ajutorul sfântului, un răspuns general împotriva atacurilor lui Varlaam , grupat sub titlul "Tomul Aghiorit". La Sinodul din Constantinopol din 1341 ţinut la Biserica Sf. Sofia, Sf. Grigore a polemizat cu Varlaam, axîndu-se pe ideea naturii luminii de pe Muntele Taborului. În 27 mai 1341 Sinodul a fost de acord cu punctul de vedere al Sf. Grigore, şi anume că, Dumnezeu, de neatins prin esenţa Sa, ni se descoperă prin energiile Sale direcţionate spre lume şi percepute de noi, cum a fost lumina de pe Muntele Taborului, dar acestea nu sunt nici materiale şi nici create. Ipotezele lui Varlaam au fost condamnate ca erezii, acesta fiind anatemizat şi izgonit în Calabria.

Dar disputele dintre Palamiţi şi Varlaamiţi erau departe de a se fi încheiat. Acestora din urmă li s-au alăturat discipolul lui Varlaam, călugărul bulgar Akyndinos, precum şi Patriarhul Ioan XIV Kalekas (1341-1347); împăratul Andronicus III Paleologul (1328-1341) înclina şi el spre punctul lor de vedere. Akyndinos, al cărui nume însemna "cel care nu face rău," de fapt a cauzat un mare rău prin învăţăturile sale eretice. Akyndinos a scris o serie de mici tratate în care îi denunţa Sf. Grigore şi pe călugării athoniţi drept provocatori de tulburări în cadrul Bisericii. La rândul său, sfântul a scris un răspuns detaliat în care demonta erorile lui Akyndinos. Însă patriarhul îl susţinea pe Akyndinos şi l-a numit pe Sf. Grigore vinovat de toate tulburările din cadrul Bisericii. În 1344 l-a închis în temniţă timp de patru ani. În 1347, când Ioan al XIV-lea a fost înlocuit de Isidor (1347-1349), Sf. Grigore a fost eliberat şi numit Arhiepiscop al Tesalonicului.

În 1351 Sinodul din Vlaherne a apărat cu solemnitate caracterul ortodox al învăţăturilor sale, însă poporul nu l-a acceptat uşor pe Sf. Grigore, astfel încât el a trebuit să se mute dintr-un loc în altul. Într-una din călătoriile sale la Constantinopol pe un vapor bizantin, a căzut în mâinile turcilor. Chiar în captivitate, Sf. Grigore a predicat atât prizonierilor creştini cât şi răpitorilor săi musulmani. Hagarenii au fost uimiţi de înţelepciunea cuvântului său, dar musulmanii nu au putut suporta acestea şi l-au bătut, ba chiar l-ar fi omorât cu plăcere dacă n-ar fi nădăjduit într-o răscumpărare mare. La un an, Sf. Grigore a fost răscumpărat şi s-a întors la Tesalonic.

Sf. Grigore a făcut multe minuni în cei trei ani dinaintea morţii sale, vindecînd mulţi bolnavi. În ajunul morţii sale, Sf. Ioan Hrisostom i-a apărut într-o viziune, adresîndu-i cuvintele: "Spre înălţimi! Spre înălţimi!" Sf. Grigore Palama a adormit întru Domnul în 14 noiembrie 1359. În 1368 a fost canonizat la Sinodul din Constantinopol sub Patriarhul Filotei (1354-1355, 1364-1376), care a scris viaţa sfântului şi slujbele adresate acestuia.

Darul deosebirii şi precizării teologice a făcut din păstorul Tesalonicului imaginea şi modelul teologului adevărat. Vederea luminii nezidite, experienţa nemijlocită a harului dumnezeiesc, intrarea în vistieria realităţilor celor mai presus de fire, unirea personală cu Dumnezeul Cel în Treime sunt fapte care grăiesc de la sine despre mărturia pe care Sfântul Grigorie Palama în special şi isihasmul în general o dau lumii. Mărturia aceasta a fost roditoare atât pentru secolul al XIV-lea, dar poate fi cu atât mai roditoare pentru fiecare perioadă în care omul, creatură asemenea Creatorului, se apropie cu dorire de cele mai presus de stricăciune. Sfântul Grigorie Palama este „chip al înfrânării“ care a glăsuit cum nu se poate mai bine cuvintele Apostolului Pavel: „Ce parte are cel necredincios cu cel credincios? Căci voi sunteţi templu al lui Dumnezeu precum Dumnezeu a zis: Voi locui în ei şi voi umbla şi Eu voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu“ (II Cor. 6, 15). Unirea cu Mântuitorul în taină, prin rugăciunea minţii, îi dăruieşte sfântului atât darul de a se umple el însuşi de lumina cea dumnezeiască, dar şi posibilitatea de a-i lumina pe alţii. Trecerea, încă din această viaţă, dincolo de hotarele stricăciunii, zădărnicirea învăţăturii celei rele, înfăţişarea dogmelor celor drepte ale Ortodoxiei vor face ca întreaga Biserică să îl prăznuiască în a doua duminică a Postului Mare.

Vederea luminii nezidite şi participarea la aceasta i-au dăruit Sfântului Grigorie tot mai mult îndrăzneala de a deveni „gură a ortodocşilor şi trâmbiţă cu dumnezeiesc glas a învăţăturilor celor sfinte“. Ar fi foarte potrivit să considerăm nu doar activitatea sa omiletică, care s-a concentrat mai mult în perioada cât a fost ierarh, ci întreaga sa viaţă drept una destinată propovăduirii celei adevărate: toată viaţa sfântului a fost o predică vie, o mărturie nestinsă a experienţei, dincolo de consideraţiile pe care le-ar putea face cineva sprijinindu-se pe împărţiri arbitrare care iau în calcul metode şi artificii retorice, dincolo de modele de predică sau exegeză mai mult sau mai puţin calculate. Ce predică poate fi mai adevărată decât cea care răsună de cuvintele harului: teologhisirea că fiinţa lui Dumnezeu este de neîmpărtăşit, dar lucrarea Lui se împărtăşeşte, zugrăvirea în cuvinte a slavei şi frumuseţii şi strălucirii luminii nezidite cu care sfântul însuşi s-a hrănit, lumina Taborului, bucuria Duhului, strălucirea nematerialnică...

Prăznuirea Sfântului în a doua duminică a Postului Mare trebuie să fie mărturie a celor spuse mai sus, si-i cantam : "Pe păstorul Tesalonicului cel preavrednic şi pe luminătorul Bisericii cel prealuminat să-l lăudăm în cântări dumnezeieşti; căci s-a arătat lăcaş al luminii celei neapuse şi dăruieşte luminare şi har îmbelşugat tuturor celor ce strigă: Bucură-te, părinte Grigorie!"

Despre Manastirea Ciolanu si Schimonahul Grigorie

2011-03-09T06:36:00.000-08:00

Manastirea Ciolanu

Manastirea Ciolanu este localizata la aproximativ 25 de kilometri de Monteoru, pe drumul local direct prin Vernesti, si la aproximativ 45 de kilometri daca se ocoleste pe soseaua principala prin Buzau. Ca reper pe harti se poate lua localitatea Magura, manastirea fiind plasata in imediata vecinatate (peste drum) a Taberei de Sculptura de la Magura.

Aceasta manastire este singura dintre asezarile monahale aflate in judetului Buzau atestata documentar inca din secolul al XVI-lea. Are doua biserici, situate la o distanta de 100 de metri intre ele. Aici exista si un muzeu unde pot fi admirate icoane, unele pictate de Gheorghe Tattarescu prin anul 1886, obiecte de cult si vesminte religioase.

Dupa traditie, manastirea ar fi fost ctitorita de Doamna Neaga la anul 1590, desi alte izvoare indica drept ctitori, la anul 1568, pe boierii Dumitru Ciolanu din Transilvania, Radu si Dragomir Sorescu din Vernesti.

Cladirea bisericii din vale dateaza din 1828, fiind cladita de episcopul Chesarie al Buzaului. Biserica din deal este mai veche si mult mai interesanta. Intrarea sobra, impozanta, casutele care formeaza incinta manastirii, biserica mare si cimitirul in miniatura si linistea formeaza un tot unitar.

Numele acesta de Ciolanu vine, cel mai probabil, de la oasele unor sihastri care au fost descoperite in aceasta poiana. Se pare ca aici si-au gasit refugiul cativa calugari scapati din Bizantul care fusese ocupat de turci, in secolul al XV-lea.

Unele surse o indică drept ctitor pe Doamna Neaga, soţia domnitorului Mihnea Turcitul, la 1590, pe baza unei inscripţii din 1857. Alte surse indică pe boierii Dumitru Ciolanu din Transilvania, Radu şi Dragomir Sorescu din Verneşti, la 1568, pe baza documentelor legate de biserica veche, una de dimensiuni modeste, considerată puţin probabil a fi o ctitorie domnească. Biserica din vale datează din 1828, clădită fiind de episcopul Chesarie al Buzăului. Mănăstirea a fost reconstruită în 1862 după ce, în 1855, a fost distrusă de un incendiu.
Mai sigur insa ,biserica veche, cu hramul Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, a fost ridicata de Doamna Neaga, sotia lui Mihnea Turcitul, in anul 1589. Era in timpul unei invazii, si Doamna Neaga, impreuna cu cei 5 copii ai sai, s-a refugiat in vatra de sihastrie ce functiona aici.

Unul dintre copii a murit si, dupa toate probabilitatile, ale lui sunt oscioarele ce-au fost gasite, dupa multa vreme, ingropate in dreapta bisericii. Initial, biserica era fara turle si fara pronaos. Timpul s-a scurs peste rugile si truda monahilor din dealul Ciolanului.

In secolul al XVII-lea, dupa obiceiul epocii, manastirea a fost inchinata, vremelnicul beneficiar al actiunii fiind lavra Rusicon, din Grecia. Evident, pustiirea si-a facut simtita prezenta, la scurt timp dupa aceea, stiut fiind ca proasta administrare a grecilor a surpat multe dintre ctitoriile romanilor.

Culmea, un strain avea sa redea Manastirii Ciolanu stralucirea spirituala pierduta. Sfantul Vasile de la Poiana Marului, “de neam din Malo-Rusia”, a adus aici, in anul 1763, un numar de 12 monahi moldoveni si munteni. De ce tocmai 12? Pentru ca marele staret, reorganizatorul vietii calugaresti de la noi - impreuna cu Paisie de la Neamt - considera ca numarul 12 este ideal pentru a inchega o obste monahala puternica, unita.

Anul 1766 este pastrat in arhivele manastirii ca reperul cronologic ultim al Evului Mediu, atunci cand manastirea beneficiaza de un tardiv hrisov domnesc. Dupa aceasta, Ciolanu dispare aproape un secol din scriptele istoriei scrise, obstea presupunandu-se a fi risipita.

Anul 1825 este important pentru Ciolanu, caci Episcopul Chesarie al Buzaului incepe ridicarea marii biserici, cu hramul Sfintii Apostoli Petru si Pavel. De atunci, din prima jumatate a secolului al XIX-lea si pana la Decretul 200 din anul 1959, obstea de aici a numarat intre 80 si 100 de vietuitori.

Printre acestia, renumiti pentru talantii lor au fost: Varlaam Protosinghelul, marele compozitor de muzica psaltica, mort in anul 1849 si ingropat in cimitirul manastirii; Gherontie Schimonahul, mutat la Domnul in anul 1952, cel ce a cules nenumarate manuscrise cu texte patristice, a tradus texte filocalice - inaintea parintelui Staniloae - printre care “Introducerile” Sfantului Vasile de la Poiana Marului; apoi parintele Dometie Manolache, buzoian de loc, cel care prin ravna lui a reinviat Manastirea Ramet din Ardeal.

Parintele Dometie - un posibil sfant contemporan - a venit cu cateva maici de la Ramet la Manastirea Ratesti - aproape de Ciolanu - unde functiona o scoala de maici, pentru deprinderea corecta, profunda, a vietuirii monahale.

Aceasta enumerare succinta trebuie sa-l includa si pe arhim. Neofit Smarandoiu, cel care a pastorit manastirea timp de aproape 30 de ani (1967-1997) si care a construit multe corpuri de chilii, a organizat muzeul etc.

La Manastirea Ciolanu sunt adapostite si multe dintre icoanele realizate de Tattarescu, nepot al lui Nicolae Teodorescu Pitarul, cel ce a zugravit biserica mare si care a condus scoala de pictura de la Buzau, pe la jumatatea secolului XIX.

Apoi, singura icoana bizantina a manastirii, pictata la Athos, ce il infatiseaza pe Sfantul Gheorghe, sau o copie - din 1925 - a icoanei Maicii Domnului cu Pruncul de la Dalhauti.

Tot aici gasim un semn de pretuire din partea Patriarhului de Constantinopole, Ioachim al IV-lea, datat in anul 1909; acest Patriarh a fost cel care, la anul 1885, a temeinicit autocefalia Bisericii Ortodoxe din Vechiul Regat.

Din Grecia, in jurul anului 1830, au fost aduse la Ciolanu moastele mai multor sfinti, care se afla intr-o racla, in biserica mare. Astfel, manastirea se bucura de ocrotirea Sfintilor Gheorghe, Mercurie, Pantelimon, Haralambie, Trifon, Eftimie, Ignatie, Acachie, Neofit si Parascheva.
Unul din traitorii de seama ai Manastirii Ciolanu a fost Schimonahul Grigorie Bica (+1945).
Părintele Grigorie Bica a fost un călugăr adanc nevoitor din Mănăstirea Ciolanu. Era de loc din Transilvania. Deci, urmând lui Hristos, s-a făcut schimonah în Mănăstirea Ciolanu şi a avut toată viaţa două ascultări - eclesiarh la biserică şi grădinar. Şi atât a sporit în rugăciune, în post şi în smerenie, că toţi se foloseau de nevoinţa lui. La grădină avea doi ucenici pe care îi creştea în frică de Dumnezeu. Uneori le spunea:

- Fraţilor, să lucraţi la grădină cu dragoste şi fără cârtire, că din truda voastră se hrăneşte în dar atâta lume.

Vara, bătrânul zăbovea la udat grădina până târziu, iar când venea la masă, bucătarul îi spunea:
- Nu mai este mâncare, părinte Grigorie. Pentru ce întârzii şi nu vii la timp, când sună masa? Dar bătrânul nu se supăra, ci îşi cerea iertare şi se întorcea liniştit la grădină.

La biserică era nelipsit în fiecare noapte. Venea cel dintâi, se aşeza în strană şi zicea rugăciunea lui Iisus. Odată l-a întrebat un călugăr:
- Cum mai poţi veni la biserică, părinte Grigorie, că eşti obosit de la grădină? Iar bătrânul i-a răspuns:
- Biserica este o corabie ce înoată pe mare. Dacă lipsesc de la biserică, corabia merge înainte şi eu rămân departe de Hristos. De aceea vin regulat la biserică.

Altădată a spus unui ucenic:
- Toată viaţa mă lupt cu trupul - cu calul acesta nărăvaş - şi fac tot ce pot, cu ajutorul lui Dumnezeu, să nu mă doboare.

Un frate i-a zis:
- Părinte Grigorie, dă-mi un cuvânt de folos. Iar bătrânul i-a răspuns:
- Dintre toate patimile, cel mai mult îl luptă pe călugăr trândăvia şi iubirea de sine, din care se nasc celelalte toate. Că îl îndeamnă vrăjmaşul să-şi cruţe trupul, să mănânce bine, să nu vină la biserică, să nu mai facă metanii şi să doarmă mult. Iar dacă biruieşte călugărul iubirea de sine, uşor biruieşte toate patimile.

Sfârşitul părintelui Grigorie a fost tot aşa de minunat, precum i-a fost şi viaţa. într-o noapte, pe când se ruga, i s-a arătat un tânăr frumos, călare pe cal, şi i-a spus:
- Pregăteşte-te, că peste trei zile vin să te iau. Voi veni când va lovi în toacă.
- Dar tu cine eşti? l-a întrebat.
- Eu sunt Mucenicul Gheorghe, patronul acestei biserici, şi am venit să-ţi spun.

Atunci părintele Grigorie şi-a cerut iertare de la toţi, s-a mărturisit, a primit Preacuratele Taine, iar a treia zi dimineaţă, pe când toca la biserică, şi-a dat duhul în mâinile Domnului. Osemintele lui, galbene şi binecuvântate, se păstrează în gropniţa mănăstirii.

Sfantul Munte Athos - scurt istoric

2011-03-06T06:57:00.000-08:00

Sfantul Munte este o peninsula cu lungimea de 60 km o latime ce variaza intre 8-12 km , ria totala fiind de 360 Km patrati. Muntele Athos, sau Athon, după niste vechi traditiuni întunecate ar veni de la Athos, un supranume ce da zeului Joe (Jupiter) care avea un templu pe unul din vârfurile Muntelui.

Printre celelalte temple de pe Athos, pe unul din vârfurile cele mai înalte, era zidit templul zeului Apolon, care întrecea pe toate ca mărime, înăltime si artă.

In zilele senine, Idolul se vedea dela Constantinopol si era adorat cu însufletire. In timpurile vechi Athosul era tot atât de renumit ca si Olimpul, faimosul munte, pe înăltimea căruia sălăsluiau zeii mitologiei antice.

De la poalele Athosului si până la cele ale Olimpului se întinde ca o pânză albastră, frumoasa mare Egee, semănată ca o multime de insule, a căror legende sunt cunoscute de toate popoarele. Athonul însusi, nu de putine ori a slujit de sălas zeilor din Olimp.

O legendă spune, că vreme îndelungată a petrecut aici si Junona.

Muntele Athos, pe atunci era locuit de păgâni. Deasupra lui se aflau 5 cetăti: Dion, Olofiscus, Acroaton, Zissus si Cleone. Locuitorii acestor cetăti ca si cei de prin insulele din apropiere, au adus multe jertfe sângeroase zeitătilor de pe munte, si în special lui Apolon cel de pe vârful Athonului.

Lumea dornică să cunoască viitorul venea de prin toate părtile, spre a-l consulta si toti primeau de la dânsul răspunsuri potrivite, dar fireste mincinoase, ca toate răspunsurile oracolelor păgâne.

După poemele lui Homer, pe lângă Atbon, ar fi trecut flota viteazului între viteji, Achile, fiul lui Pele, regele Tesaliei, când împreună cu Agamenon, si înteleptul Ulise, au pornit război împotriva Troiei,� faimoasa cetate ale cărei ruine se văd si astăzi, pe coastele Asiei Mici. Crestinarea Athosului. Păgânii care locuiau Sf. Munte, după o veche traditiune bisericească au primit crestinismul din vremile cele dintâi ale erei crestine, în niste conditiuni cu totul exceptionale,

Se stie că, după înăltarea Mântuitorului la cer si pogorârea Sf. Duh asupra celor 12 Apostoli, printre care erau si sfintele femei mironosite, în frunte cu Sf. Fecioară Maria, urmând poruncii Mântuitorului: �Mergând învătati toate neamurile... si propovăduiti evanghelia la toată zidirea", Sf. apostoli au tras la sorti, care încotro să meargă la propovăduire.

In chipul acesta, s-au orânduit toti, fiecare în câte o parte a lumii. Cât despre Maica Domnului, singur Dumnezeu, după a Sa pronie, i-a rânduit mai înainte soarta, trimitând pe arhanghelul Gavriil, care i-a vestit, ca să meargă la muntele Athos, unde sunt cele mai multe Temple păgâne.

Aceasta s-a îndeplinit întocmai, în următoarele împrejurări: In insula Cipru, fusese rânduit episcop, Lazăr, cel înviat a 4-a zi din morti; hirotonit de către apostolul Varnava, ucenicul Sf. Ap. Pavel.

După un timp, oarecare, Lazăr a fost cuprins de un dor nespus, de a mai vedea, odată înainte de a-si da obstescul sfârsit pe prea Sf. Fecioară; dar stiind bine, că el nu se mai putea duce la Ierusalim, din cauza jidovilor, carel urmăreau, ca să-l ucidă, a scris o epistolă Maicii Domnului, prin care o ruga, cu multă stăruintă si cu adâncă smerenie, ca să vină ea la Cipru, spre a-I împărtăsi blagoslovirea Fiului si Dumnezeului.

Maica Domnului, primind scrisoarea aceasta duioasă, a răspuns Sf. Lazăr, că-i va îndeplini dorinta, numai să-i trimită o corabie în portul Iaffa, ca să o ia. Primind acest răspuns, Sf. Lazăr s-a umplut de o bucurie nespusă si a trimis îndată corabia la port. Maica Domnului o astepta. S-a suit în corabie, însotită fiind de apostolul Ioan feciorelnicul -în grija căruia o lăsase Mântuitorul - si de alti doi apostoli si s-au îndreptat cu corabia, spre insula Cipru.

Vântul însă fiind împotrivă, - după dnmnezeiasca rânduială de sus - se pomeneste după câtăva vreme de călătorie, la limanul lui Climent, din muntele Athos, în dreptul Mânăstirii Ivirilor de azi.

Când s-a apropiat corabia de tărm, s-a întâmplat o minune! Toti idolii din munte au căzut cu fetele la pământ, sfărâmându-se în mii de bucăti; iar idolul Apolon, cel din vârful Athonului răcnind groaznic, fără orânduială, ca niciodată, a strigat; Iesiti noroadelor bărbati si femei, tineri si bătrâni si alergati în grabă, la limanul lui Climent, ca să întâmpinati pe Maica Marelui Impărat si adevăratului Dumnezeu, Iisus Hristos! Si zicând aceste cuvinte, îndată idolul a căzut de pe vârful muntelui, împreună cu diavolul care locuia într-nsul, sfărâmând coama întreagă a muntelui si prăbusindu-se în adâncurile mării.

Norodul, auzind aceasta, s-a înspăimântat foarte si adunându-se la un loc cu mic cu mare s-au pogorât în grabă la limanul lui Climent, unde au întâmpinat pe prea Sf. Născătoare de Dumnezeu si Sf. apostoli care era cu dânsa. Fiind ea pe bordul corabiei, i-au adus cuviincioasa cinstire si căzând i s-au închinat, zicând; �O prea sfântă stăpână, Maică pururea fecioară! Spune-ne luminat cum ai născut pe cel neîncăput?

Cum ai hrănit cu lapte din sânul Tău pe cel ca hrăneste toată făptuirea si cum ai tinut în Sf. Tale brate pe cel ce tine în brate toată zidirea? " Atunci Maica Domnului, cea cu dar dăruită, deschizând gura a dezvăluit norodului aceluia înselat de idoli toate tainele Fiului Său, învătându-i să creadă si să se boteze în numele Lui.

Si asa a crezut tot norodul si s-a botezat de la mic la mare, aducând multumire Maicii Prea Curate.

Maica Domnului le-a mai spus următoarele cuvinte: �O fii luminati, ascultati. Acest loc a fost sortit mie de către Fiul si Dumnezeul meu. Voi însă, nu veti mai rămâne mult aici, pentru că pe muntele acesta voi trimite bărbati din toată lumea, ca să vietuiască în curătie, după chipul îngerilor.

După aceasta, maica cea prea curată s-a suit în corabie, împreună cu cei doi ucenici care o însoteau, si dând ultimele povete norodului, binecuvântându-l, a plecat spre insula Cipru.

Sf. Lazăr, după multă asteptare, zărind corabia apropiindu-se, mult s-a înveselit, vărsând lacrimi de bucurie. Si sosind corabia, Maica Domnului a povestit Sf. Lazăr cum a fost rânduită să meargă la muntele Athos, unde a adus pe tot norodul la credinta cea adevărată.

Sf. Lazăr s-a bucurat mult, si luând blagostovenia cea mult dorită, corabia cu Maica Domnului s-a îndepărtat de la tărm, pornind spre Iaffa si apoi spre Ierusalim. Nu se stie sigur când au venit primii monahi pe muntele Athos. Se bănuieste însă că ar fi venit chiar din timpul Sf. Apostol si Evanghelist Ioan (101 după Hr.), care însotise pe Sf. Fecioară în călătoria Sa spre Athos.

Această versiune voieste să ne spună că, chiar din timpurile vechi ale erei crestine, au debarcat aici sihastri din Asia mică, poate si din Efes, patria Sf. Evanghelist Ioan, unde viata singuratică, contemplativă, începuse a se manifesta de timpuriu.

Desigur însă, că viata călugărească de aici a luat fiintă mai întâi sub forma de sihăstrii si de schituri. Pe vremea împăratului Teodosie I (+395) si a sotiei sale Pulheria, existau câteva Mânăstiri, care însă au fost pustiite de barbarii năvălitori. Către sfârsitul secolului al VIII-lea, venind de la Roma, Petru Athonitul, din porunca Maicii Domnului, care i s-a aratat în vis, a găsit muntele pustiu. De aceea a trebuit să-si caute adăpost într-o pesteră întunecoasă, plină de târâtoare otrăvitoare, pe care numai cu rugăciunea le-a alungat. Hrana sa, la început, a fost din ierburi care cresteau în preajma pesterii, iar mai în urmă s-a învrednicit de hrană cerească pe care i-o aducea îngerul Slavei, o dată la patruzeci de zile.

In a doua jumătate a sec. IX (867) vine si se asează la Athos, pustnicul Ioan Colibasul vestit prin sfintenia vietii sale. Pilda lui fu urmată de altii, asa că în scurt timp înăltimile muntelui au fost populate cu sihastrii si monahii, râvnitori după viata îngerească, post si rugăciune de zi si de noapte, în linistea profundă a muntelui.

Vasile Macedon, împăratul bizantului (867-886) ascultând rugămintea sihastrului Ioan Colibasul, îi dărui lui si urmasilor săi acest munte, care de acum înainte începe a se numi Sf. MUNTE. Privilegiul acesta al lui Vasile Macedon, îl întări si împăratul Leon Inteleptul. Pe lângă sihastrii, mai veniră apoi si chinovitii, care începură să zidească mânăstiri.

Ca organizator al Sf. munte este considerat Atanasie din Trapezunda, care împreună cu alti râvnitori de viată monahicească, întemeie marea mânăstire Lavra, pe la anul 963.

Pentru viata sa, plină de evlavie si cuviosie, Atanasie, ca si Petru Athonitul, este trecut în rândul Sfintilor.

Prin secolul. al X-lea, viata monahală ajunge la mare cinste. Patriarhi, arhierei, preoti, diaconi se retrag la mânăstirile Aghiorite si intră în rândurile monahilor. Lor le urmează împărati, printi si boieri, care, convinsi de nimicnicia vietii acesteia, se retrag din lumea desfătărilor, trăind în singurătatea muntelui sfânt, si ducând cu dânsii averi si odoare scumpe.

Faima despre sfintenia vietii în Sf. Munte, s-a răspândit în toată lumea. Principii tutoror popoarelor ortodoxe: Iberi, Rusi, Sârbi, Bulgari si mai ales Românii, dăruiesc averi considerabile pentru zidirea si împodobirea mânăstirilor din Sf. Munte.

0 chestie care merită să fie cercetată este si interzicerea intrării femeilor, sau femelelor în genere, în Sf. Munte. După o veche traditie, păstrată prin viu grai, se povesteste că, Plagudia, sotia împâratului Teodosie cel mare trecând cu corabia de la Roma spre Constantinopol, s-a abătut si pe la muntele Athos spre a vedea mânăstirea Vatoped zidită de către sotul său.

Primită în port de către monahii a mers până în tinda Bisericii, unde este până astăzi Icoana Maicii Domnului numită vie. Aici auzi o voce tunătoare: �Opreste-te si întoarce-te înapoi căci eu sunt împărăteasa muntelui acestuia. Pentru ce ai venit să tulburi linistea supusilor mei ? Să stiti că de azi înainte, nici o femeie nu va mai călca pământul sfânt al acestui munte".

Auzind aceste cuvinte, împărăteasa Plagudia căzută cu fata la pământ, pocăindu-se de îndrăzneala ce a avut, dărui mânăstirii odoare scumpe după care a plecat la Constantinopol.

De atunci si până azi, nici o femeie n-a mai intrat în republica monahilor a Sf. munte Athos.

Prin sec, XI-lea, Athosul îsi pierde caracterul de asezământ împărătesc, curat Bizantin. Atunci Rusii întemeiază aici mânănstirea lor Sf. Pantelimon, numită Rusicu, cu slujbă rusească de pe cărti Slavonesti, pomenite încă pe la 1143.

In curând se înfiintează si mânăstirea Sârbească Chilandarul, o frumoasă mânăstire bulgărească si un frumos schit românesc: Prodromul.

In timpul imperiului Latin, întemeiat de cruciati în anul 1204, monahii Sf. munte Athos au înscris cea mai glorioasă pagină a istoriei lor, luptând si mărturisind, în ciuda tuturor prigoanelor catolice, credinta drept măritoare de răsărit. Martiriul, mucenicia si moartea, nu i-au putut clinti de pe temeliile credintei ortodoxe.

De atunci si până azi, Sf. munte Athos a fost cheagul ortodoxiei de pretutindeni si centrul prin excelentă al monahismului ortodox.

Părintele Petroniu Tănase a plecat la Domnul

2011-02-24T05:09:00.000-08:00

Fostul egumen al Schitului Românesc Prodromu de la Muntele Athos a plecat la Domnul, astăzi, în jurul orei 16:00. Monahii obştii româneşti îşi vor lua rămas bun de la părintele, mâine, când va fi înmormântat după tradiţia monahală athonită.

Părintele Petroniu Tănase s-a născut în 1914 în comuna Farcaşa, în judetul Neamţ. S-a călugărit de tânăr, la Mănăstirea Neamţ, iar mai târziu a intrat la Antim din Bucureşti. A urmat cursurile Facultăţii de Teologie, dar a făcut şi studii în matematică şi filosofie. Dorul după o viaţă îmbunătăţită l-a îndreptat spre Muntele Athos, la schitul unde a vieţuit din 1978 încoace, dar acolo, părintele Petroniu a avut şi rolul de a revigora administrativ şi spiritual obştea ocrotită de Sfântul Ioan Botezătorul.
O delegatie a Patriarhiei Romane condusa de parintele arhimandrit Timotei Aioanei, mare ecleziarh al Catedralei Patriarhale si exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucurestilor, a ajuns in aceasta dimineata la Schitului romanesc Prodromu din Muntele Athos, informeaza Radio TRINITAS. Ei vor participa in 24 februarie, la slujba de inmormantare a parintelui protosinghel Petroniu Tanase, care a trecut pe 22 februarie, la cele vesnice, la varsta de 94 de ani. In prezent, la capataiul celui de-al XIV-lea staret al asezamantului romanesc de la Sfantul Munte au loc necontenit slujbe de pomenire, dupa cum a informat parintele arhimandrit Timotei Aioanei: In aceasta dimineata, dupa savarsirea Sfintei Liturghii, a fost oficiata Panihida in traditia athonita. Permanent la capataiul sau au fost lecturati psalmi dupa obiceiul monahal, iar in aceasta seara dupa oficierea slujbei Vecerniei va fi savarsit din nou Trisaghionul. De dimineata, incepand cu orele 02:00 in Biserica cea Mare a Schitului Prodromu vor fi oficiate Utrenia, Ceasurile si Sfanta Liturghie in sobor de preoti si diaconi. Slujba inmormantarii a fost hotarata pentru azi, la orele 14:30. Sunt asteptati la Schitul Prodromu numerosi ieromonahi si preoti romani si de alte nationalitati din Sfantul Munte, din Romania si Grecia . Parintele Petroniu va fi inhumat in cimitirul schitului Prodromu. A a fost o personalitate marcanta a ortodoxiei romanesti, iar din 1978, Patriarhia Romana l-a trimis la Muntele Athos pentru a revigora monahismul din Schitul romanesc Prodromu.
Dumnezeu sa-l odihneasca!

Spovedania-pr.Ilarion Argatu

2011-02-13T06:42:00.000-08:00

Am primit in preotie
Cam ce are mai de seama
Si-am luat la rand ca-n vie
,
Ca sa iau tot bine-n seama.

Slujba am luat-o-ntai,
Si-am privit-o in tacere,
Si mi-am zis ca mai intai,
Slujba are predicare.

Dar uitasem predicarea
Ce poporul adunase.
Si-am vazut ca fiecare
Prin cuvant se inaltase.

De aceea mi-am tot zis
Predica sa fie-ntai,
Si hotarat eu am promis
Sa-mi fie lucru-n capatai.

Si vazandu-mi de-al meu drum
In iubire ma tineam,
Nici tu ceata, nici tu fum,
Cu lumina, luminam.

Si veni o vreme noua,
Alta cale sa incep,
Spovedania ca pe roua,
Bob cu bob incep sa-ntreb.

De pacatul ce-l facuse
Il intreb cu de-amanuntul.
Si mirat se tot temuse,
Si cu greu rostea cuvantul.

Dar rabdarea am avut
Ca sa stau pe rand cu toti,
Si atunci am priceput
Ca cei vii erau ca mortii.

Si ajunse cu mirare
La pacatele uitate,
Si veneau in frica mare
Sa le spuna-n rand pe toate.

Chiar la trup de-mpartasit
Un pacat ce-l mai facuse,
Omul l-a marturisit
Si lumina il ajunse.

Dupa care cu dreptate
Am socotit ca mai intai,
In Taina Preotiei inalte
Spovedania-I capatai.

Ea descuie ce nu poate
Nici o cheie sa descuie
Si dezleaga spre cetate
Sufletul curat il suie.

Numai ea mereu dureaza,
Locu-ntai ei se cuvine,
Ca pe om il lumineaza,
Il adapa si-i da paine.

Numai ea curat tot face
Trup si suflet de-orice tina,
Si printr-insa sfanta pace
Ne sloboade de-orice vina.

Numai ea mentine turma
Tot curata si pazita
Si vrajmasu-i pierde urma
Si nu poate fi gasita.

Numai ea descuie Raiul,
Ca talharului de pe cruce
Si zdrobeste chinul, vaiul
Prin Iisus cel bland si dulce.

I.P.S. Bartolomeu a plecat la Domnul

2011-02-01T04:39:00.000-08:00

Cu mare tristete am aflat trecerea la cele vesnice a Inalt Prea Sfintitului Mitropolit Bartolomeu al Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului in seara aceasta (luni - n.r.). Consideram ca este o mare pierdere pentru Biserica noastra si pentru spiritualitatea romaneasca, deoarece Inalt Prea Sfintitul Mitropolit Bartolomeu a fost un aparator al credintei ortodoxe si un locomotor al spiritualitatii romanesti. A imbinat credinta si cultura intr-o armonie roditoare. A aratat experienta vietii in tara si strainatate. Avea un spirit misionar foarte accentuat si un dinamism deosebit. In mod cuprinzator a gasit intotdeauna, cu toate ca varsta era inaintata, metode noi de pastoratie si se adapta la evolutia societatii in asa fel incat Biserica sa fie recunoscuta si respectata prin hotararile ei, dar mai ales prin activitatea ei si ma refer aici in primul rand la folosirea mijloacelor moderne de comunicare in masa pentru a raspandi cuvantul lui Dumnezeu. Desigur, noi consideram ca in Imparatia Cerurilor va fi in compania sfintilor autori ai Sfintei Scripturi, ai Sfintilor Prooroci, ai Sfintilor Apostoli pentru ca a lucrat cu multa osteneala la traducerea si diortosirea Sfintei Scripturi.
S-a nascut la 18 martie 1921 in judetul Valcea, iar intre 1933 si 1941 a facut seminarului Teologic Central din Bucuresti.

A fost insa arestat pentru ca a participat la inmormantarea unui legionar. In „Memoriile" sale aparute recent marturisea ca nu a apucat sa fie legionar, dar a fost in Fratiile de Cruce si asta i-a patat dosarul.

In '42, la 21 de ani, Vasile Anania se calugareste la Manastirea Antim din Bucuresti si ia numele de Bartolomeu. In acelasi an este condamnat la 6 luni de inchisoare pentru ca ar fi detinut in podul Manastirii Cernica materiale legionare si arme.

Tanarul calugar scapa de temnita si studiaza in paralel Conservatorul si Medicina la Cluj, dar este exmatriculat doi ani mai tarziu pentru ca a condus greva anticomunista a studentilor.

Este doar inceputul unor ani cumpliti. In '58 primeste 25 de ani de munca silnica pentru "uneltire contra ordinii sociale".

Trece prin anchete grele la Jilava si Aiud. "Viata noastra era vecina cu infernul"- va scrie mai tirziu. La Aiud, fara hartie si creion, a compus in minte piese de teatru si poezii.

Isi va reaminti la eliberare peste zece mii de versuri.

In 1964 Bartolomeu Anania este eliberat, o data cu toti ceilalti detinuti politici, iar Biserica il trimite in America, unde timp de 10 ani indeplineste diferite functii.

Intors acasa alege sa se retraga la manastirea Varatec pentru ca, imediat dupa Revolutie, sa faca parte din Grupul de Reflectie pentru Innoirea Bisericii.

In 2006, devine Mitropolit al Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului, iar dupa moartea Patriarhului Teoctist a fost unul dintre contracandidatii in alegeri al mitropolitului Daniel al Moldovei.

Bartolomeu Anania nu a fost doar o proeminenta figura a Bisericii, ci si un scriitor de mare forta. A semna cu pseudonimul Valeriu Anania proza, dramaturgie, eseuri, poezii.

Scriitor valoros, preot luminat, cu opinii ferme si curajoase, traditionalist in randul bisericii ortodoxe - Inalt Prea Sfintitul Anania va ramane pentru noi toti un promotor al iubirii crestine si al iertarii dusmanilor.

Testamentul lui Anania

"Este un testament scris din suflet care contine indicatii despre cum sa-i fie dusa mai departe mostenirea spirtituala, respectiv continuarea publicarii operelor sale si de asemenea continuarea activitatii fundatiilor Bartolomeu Anania", a spus Preasfintitul Irineu Bistriteanu.

Mitropolitul Clujului, IPS Bartolomeu, care se afla internat intr-o rezerva speciala a Sectiei de Terapie Intensiva din cadrul Clinicii de Chirurgie nr. I din Cluj-Napoca, a murit luni.

"Cu regret si durere in suflet, dar cu nadejdea in mila si mangaierea care vin de la Dumnezeu, Consiliul Eparhial al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului si Clujului anunța ca in ziua de 31 ianuarie 2011, la orele 19.25, Parintele nostru, Arhiepiscopul si Mitropolitul Bartolomeu Anania, si-a inceput calatoria spre Imparatia Cerurilor", se spune intr-un comunicat dat de Consiliul Eparhial.

"Trupul celui care a fost timp de 18 ani Arhiepiscop al Vadului, Feleacului si Clujului si Mitropolit al Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului va fi depus in Catedrala Mitropolitana din Cluj-Napoca, unde toti cei care doresc ii vor putea aduce un ultim omagiu"

Fragment din 'Memoriile' Mitropolitului Bartolomeu

'Noviciatul meu a fost scurt, de numai vreo patru luni. Stareţul mă făcuse rasofor şi hotărâse să devin călugăr la 2 februarie (1942), în ziua Întâmpinării Domnului. (…) Ceremonia tunderii în monahism e una din cele mai impresionante ale ritului răsăritean, dar dacă eşti obiectul ei ţi se înfăţişează ca o ceaţă de tămâie cântătoare care te poartă, aerian, spre nişte lumini ghicite prin abur. Am văzut multe de-a lungul anilor, şi cred că aşa trebuie să fi fost şi a mea. Nu ştiu cum voi fi arătat în cămaşa lungă, albă, desculţ, cu capul plecat, acoperit sub mantia neagră a părintelui Firmilian, naşul meu de călugărie. Îmi aduc aminte că-mi tremura spinarea, mergând încet de la intrarea bisericii spre altar, precedat de călugării care purtau făclii aprinse şi cântau 'Braţele pământeşti sârguieşte a le deschide mie…'; părintele Firmilian îmi simţea tremurul şi mă strângea pe după umeri. (…) O clipă mi-a trecut prin minte să fug de sub mantie şi s-o iau la goană. Dar m-am lăsat purtat aşa, poate de însăşi varga Domnului, care de multe ori după aceea avea să mă culeagă din răzleţiri şi să mă readucă-n turmă. M-am răstignit, am făgăduit, am primit un nume care nu era al meu.' (Valeriu Anania, 'Memorii', Editura Polirom, Iaşi, 2008, p. 37)

Acum, când s-a mutat la Domnul şi ne lasă trişti, ne exprimăm compasiunea noastră tuturor celor ce l-au iubit şi, în acelaşi timp, ne ridicăm gândul către Tatăl cel Ceresc şi-L rugăm să-i facă parte de odihnă în loc luminat, în loc de verdeaţă, unde nu este nici întristare, nici suspinare, ci viaţă lină, fără de sfârşit. De fapt, când l-am văzut ultima dată, vineri, se vedea că este în această stare de linişte, care era premergătoare marii treceri în eternitate.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Intampinarea Domnului nostru Iisus Hristos - PROLOAGE

2011-02-01T01:25:00.000-08:00

Luna februarie in 2 zile: Intampinarea Domnului nostru Iisus Hristos, cand L-a primit pe El Dreptul Simeon in bratele sale.
Astazi, la 40 de zile de la mantuitoarea Intrupare, adica de la Nasterea Domnului Iisus Hristos din Fecioara Maria, cinstim ziua ducerii Pruncului dumnezeiesc la templul din Ierusalim, de catre Preasfanta lui Maica si de catre Dreptul Iosif, ascultand de porunca Legii vechi si implinind aceasta porunca.

Dar tot astazi, cinstim si ziua cand batranul Simeon, miscat de Duhul Sfant, a venit, si el, la templu, unde i s-a implinit, inainte de moarte, asteptarea de a-L vedea cu ochii pe Mesia, precum i se fagaduise. Iar in pruncul cel adus la templu el a vazut, cu ochi proorocesc, noua putere de mantuire, pe care Dumnezeu a daruit-o lumii, puterea de mantuire fara margini a credintei in Hristos, putere mai tare decat toata Legii vechi. Bucuros de aceasta descoperire, batranul Simeon a venit in intampinarea pruncului Iisus, L-a binecuvantat si luandu-L in brate, plin de recunostinta, si-a cantat minunata lui cantare de preamarire, care ne arata ce a vazut el despre pruncul Iisus.

Pentru el, Hristos este puterea cea mare de mantuire a lui Dumnezeu in lume, Hristos este lumina tuturor popoarelor, Hristos este slava lui Israel cel vechi si a lui Israel cel nou.

Astfel, astazi, prin glasul batranului Simeon, se intalnesc, in templu, Legea veche a slovei, cu Legea cea noua a Duhului Sfant. Si Mantuitorul implineste porunca Legii vechi, in numele nostru al tuturor, ca sa ne faca pe toti liberi fata de Legea veche, dar totodata ne cheama si sa primim Legea cea noua, putere de mantuire a credintei in El, mai tare decat Legea veche, puterea de mantuire a tuturor popoarelor lumii. Aceasta veste buna este darul cel mai de pret al intampinarii Domnului de astazi, de catre Dreptul Simeon, la templu.

E ca si cand fiecare din noi ar lua pe pruncul Iisus si ar zice, ca si Simeon: "Ochii mei Stapane, au vazut mantuirea Ta, pe care ai gatit-o pentru toate neamurile". Iar rugaciunea lui Simeon: "Acum slobozeste pe robul Tau, Stapane", nu vrea sa spuna numai ca acela care a primit pe Iisus poate muri in pace, ci ea insemneaza ca si cel care a primit pe Iisus si puterea Lui de mantuire, are cu sine puterea de a trai si viata de aici, impacat cu Dumnezeu, departe de robia pacatului si liber de tirania celui rau.

Bucurosi si indatorati de aceasta tainica veste buna, sa rostim, deci si noi, cu batranul Simeon, cantarea lui de recunostinta, astazi: "Acum slobozeste pe robul Tau, Stapane, dupa cuvantul Tau, in pace, ca vazura ochii mei mantuirea Ta, pe care ai gatit-o inaintea fetii tuturor popoarelor; lumina spre descoperirea neamurilor si slava poporului Tau Israel" (Luca 2, 29-32).Amin.

Intru aceasta zi, invatatura la Intampinarea Domnului.

Astazi, cu adevarat fratilor, Datatorul Legii implineste Legea si, ca un prunc, este adus la templul pamantescului Ierusalim. Astazi si dreptul Simeon, indemnat de Duhul Sfant, spre intampinarea Domnului se sarguieste. Ca ii era lui fagaduit, de la Duhul Sfant, sa nu vada moartea, pana ce, mai inainte nu va vedea pe Hristosul Domnului in trup. Astazi, mainile cele prea-batrane ale lui Simeon primesc pe Facatorul si Dumnezeul tuturor. Astazi, umplandu-se de bucurie, batranul cel drept isi cere slobozenie cu milostivire, zicand: "Acum slobozeste, pe robul Tau, Stapane, dupa cuvantul Tau in pace, ca vazura ochii mei mantuirea Ta, care ai gatit-o inaintea fetii tuturor popoarelor". Tot acum, mai propovaduieste si despre patimirea ce avea sa o aiba Maica lui Dumnezeu, la vremea rastignirii Domnului, zicand: "Inca si prin sufletul tau va trece sabia", adica cand Il va vedea pe El rastignit, sufletul sau, cu durere cumplita si in mare intristare, ca si cu o sabie va fi strapuns. Astazi, Ana proorocita marturiseste si multumeste lui Dumnezeu si lauda Ii aduce Lui, vazandu-L imbracat in trup omenesc, spre mantuirea a toata lumea, si zice: "Acesta plangerea noastra o va preface in bucurie. Acesta va deschide iarasi, la toti credinciosii, usile Raiului, cele de demult inchise, prin neascultarea stramosului Adam. Acesta va strica blestemul, pe care ni l-a dobandit stramoasa noastra Eva". Drept aceea, nici nu se departa ea de templu, slujind lui Dumnezeu ziua si noaptea, cu post si rugaciune.

Deci, si noi fratilor, acestei vaduve sa-i urmam, ca Biserica este casa lui Dumnezeu. Biserica este scaparea crestinilor si locul de rugaciune, primita de Dumnezeu. Biserica este scaparea crestinilor si locul de rugaciune, primita de Dumnezeu. Biserica este curatitoarea sufletului si a trupului, la Biserica, tot cel ce vine cu credinta, se mantuieste. Intr-insa, se inalta cantare de rugaciune catre Dumnezeu, pentru toata lumea. Intr-insa, sta inainte Sfanta Masa a lui Dumnezeu, cu duhovniceasca si negraita mancare, adica Trupul si Sangele Mieluselului lui Dumnezeu Care S-a junghiat de bunavoie pentru toata lumea si Si-a prefacut trupul Sau intru duhovniceasca mancare si a zis: "Cel ce mananca trupul Meu si bea sangele Meu, cu credinta, intru Mine petrece si Eu intru dansul". Drept aceea, fratilor, sa cunoastem de cine ne apropiem si ce primim. Ca, dupa pace intre noi, apoi, asa, cu frica si cu cutremur, sa ne apropiem de Sfantul trup si sange al Domnului. Iar, dupa aceea, curati sa petrecem, pastrand sfintenia aceea in trupurile noastre, iar nu sa ne pornim la betie si la alte spurcaciuni, ci, ca niste robi ai lui Hristos si partasi ai tainelor Lui, pace sa avem intre noi si dragoste nefatarnica.

Iubitori de saraci si primitori de straini sa fim si pazitori ai Cuvantului lui Dumnezeu, iar nu numai ascultatori. Sa ne silim a ne apropia de Dumnezeu prin viata curata, ca sa-l auzim zicandu-ne: "Veniti, binecuvantatii Parintelui Meu, de mosteniti Imparatia cea gatita voua de la intemeierea lumii. Ca pentru voi strain am fost si din cer pe pamant m-am pogorat, ca pe voi cei instrainati de la Mine, iarasi sa va imopac cu Parintele Meu si Dumnezeul vostru. Ca pentru voi, strain si insetat am fost, ca sa dau desfatarea hranei Raiului, celor ce au dat milostenie. Si, pentru o stricacioasa haina si imbracaminte ca aceasta, intru cele nestricacioase sa va imbrac pe voi si nununa Imparatiei sa v-o dau". Drept aceea, fratilor, cu tot sufletul si cu dreapta credinta sa slavim pe Preasfanta Treime, Care in trei ipostasuri straluceste cu nedespartire, in Tatal si in Fiul si in Sfantul Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Intru aceasta zi, cuvant al Sfantului Grigorie, papa al Romei, despre iesirea din trup a sufletului.

Vreau sa va spun voua o mica povesire, pe care inimile voastre, cu frica, sa o asculte. Parintele meu avea trei surori si, toate trei, curate au fost. Deci numele lor era: Tarsila, Emiliana si Gordiana. Si intr-o zi, aprinzandu-se cu un gand spre Dumnezeu, toate s-au imbracat in chipul monahicesc si intr-o chilie de obste vietuiau, intr-o manastire de calugarite petreceau dupa buna oranduiala. Insa, Tarsila si Emiliana, cu un gand doreau viata vesnica, alegandu-si adevarata viata calugareasca cu post si rugaciune, iar Gordiana, cu incetul, a inceput a se departa de viata monahiceasca si, cu iubire, a se lipi de lumea aceasta, petrecand cu fetele cele din lume si fata ei a inceput a se rumeni de mancare si de bautura. Insa Tarsila si Emiliana, in fiecare zi, se ingrijeau sa o intoarca pe ea la Dumnezeu, dar n-au putut, incat, mai pe urma, Gordiana s-a si maritat.

Iar intr-o noapte Tarsila, matusa mea, rugandu-se lui Dumnezeu cu dese rugaciuni si lacrimi, i s-a aratat ei unchiul meu Felix, episcopul Bisericii din Roma, zicandu-i: "Vino, ca intr-acest locas al luminii te voi primi pe tine!" Atunci, boala frigurilor a apucat-o pe ea si i se apropia moartea. Iar cand surorile toate sedeau de fata, imprejurul patului ei, fiind si maica mea acolo, Tarsilia degraba uitandu-se in sus, a vazut pe Iisus, venind, si a inceput a striga la cele ce stateau de fata: "Iata, ca Iisus vine". Pe care vazandu-L, sfantul ei suflet s-a despartit de trup, si s-a umplut casa aceea de buna mireasma. Iar cand au spalat-o, au vazut ca pe mainile si pe genunchii ei, din pricina metaniilor, i se scorojise carnea si era ca pielea de camila. Si s-a aratat dupa aceea, surorii sale Emiliana, zicandu-i: "Vino ca fara de tine am praznuit Nasterea Domnului, iar Sfanta dumnezeiasca Aratare (Boboteaza), iata, cu tine impreuna o voi face". Deci, i-a zis Emiliana: "Dar cui voi lasa pe sora noastra Gordiana?" Si i-a raspuns ei Tarsila: "Gordiana, iata, cu mirenii este numarata". Deci, mai inainte de ziua Botezului Domnului, s-a mutat la vesnica viata.

Iata, ca ati auzit viata tuturora, cum toate trei surorile, mai inainte, cu fierbinteala inimii catre Dumnezeu au vietuit, dar, apoi, nu au petrecut in aceeasi nevointa. Si s-a implinit cu dansele cuvantul Domnului: "Multi sunt chemati, dar putini alesi". Pentru ca cele doua au mostenit viata vesnica, iar cea de a treia, mai rau decat mirenii pacatosi, in munca s-a sfarsit. Si am grait povestirea aceasta ca sa ne infricosam de legamantul facut in fata lui Dumnezeu si de dragostea Lui sa ne lipim cu toata inima, prin viata smerita, si ca niste fii ai lui Dumnezeu sa fim, ca mila lui Dumnezeu peste noi sa ne odihneasca; Caruia este slava in veci. Amin.

LEGALIZAREA PROSTITUŢIEI – O PROPUNERE INACCEPTABILĂ

2011-02-01T01:18:00.000-08:00

Mai multe organizații din societatea civilă au depus la comisiile de specialitate ale Senatului României un memoriu prin care solicită respingerea propunerii legislative privind exercitarea activităţilor cu caracter sexual autorizate. Iniţiatorul propunerii, dl. deputat Vasile-Silviu Prigoană, urmărește prin aceasta oficializarea prostituției în România.

Memoriul este însoțit de 8 anexe totalizând peste 100 de pagini de studii și alte documente ale căror concluzii sunt că legiferarea prostituției este o gravă eroare, care nu doar că nu reduce fenomenul prostituției ilegale, al traficului de femei şi al degradării acesteia la nivelul de “obiect sexual”, ci dimpotrivă, le amplifică exponențial, totodată legitimându-le.

“Prostituţia constituie în întreaga lume un factor de imoralitate care conduce la degradarea fiinţei umane, la eşecul civilizaţiei”, se arată în memoriul semnat, printre alții, de Alianța Familiilor din România, Federația Pro-vita Ortodoxă, Asociația Femeilor din România, Asociația pentru Apărarea Familiei și Copilului, Asociația Familiilor Catolice și Caritas București.

Întreaga propagandă în favoarea legalizării prostituţiei se sprijină pe argumente false, consideră semnatarii memoriului. Motivele invocate ascund, de fapt, importante interese de ordin financiar sau de altă natură (trafic de influenţă, corupţie, etc.) ale unor structuri de tip mafiot. “Legiferarea instituţiei bordelului constituie una dintre cele mai perfide şi eficace strategii pentru a submina existenţa unui stat, a intereselor sale fundamentale pe care v-aţi angajat în faţa cetăţenilor să le apăraţi. Votarea unei asemenea legi nu poate fi văzută decât ca mărturie a degradării morale sau ca un act de înaltă iresponsabilitate politică, de corupţie sau de trădare a intereselor unei naţiuni.”

Din experienţa altor ţări unde prostituţia a fost sau este încă legiferată, o altă problemă asociată este creşterea infracţionalităţii, în zona “de lucru”, cu până la 1000%, ceea ce demonstrează că bordelul constituie un adevărat focar de infecţie pentru organismul social. De asemenea, s-a constatat că legiferarea prostituţiei aduce ca venituri, prin impozitare, mai puţin decât se cheltuieşte pentru reducerea efectelor acestui flagel, chiar în forma sa “instituţionalizată”. Din aceste motive, în ultimii ani chiar în state liberale se manifestă o precupare pentru restrângerea (Olanda) sau chiar scoaterea în afara legii (Suedia şi Norvegia) a unor astfel de activităţi.

Solicitând respingerea propunerii legislative, organizaţiile semnatare pun, retoric, întrebarea: Am putea oare să acceptăm ca surorile sau fiicele noastre să practice vreodată meseria de prostituată?

Dacă întrebarea jigneşte, atunci trebuie să recunoaştem că, validând prostituţia ca “meserie”, nu facem decât un act de nedreptate, considerând femeile care practică prostiţutia ca fiinţe de rangul al doilea, ce aparţin unei lumi subumane, vrednice de dispreţ, de exploatat şi de folosit ca marfă sau instrument de satisfacere a plăcerii bărbaţilor. Statul, ca şi oamenii care validează prostituţia ca “meserie”, nu sunt produsul unei civilizaţii a dreptului şi a echitabilităţii, ci doar garanţi ai ipocriziei, ai violenţei, ai încălcarii demnităţii umane şi a celor mai elementare drepturi.

Citiţi memoriul şi anexele şi rămâneţi la curent cu evoluţia acestei acţiuni la http://provitabucuresti.ro/Lobby-legislatie/legalizarea-prostitutiei-prigoana.html

Pentru detalii suplimentare, contactaţi-ne la: tel. 0728 673 673, fax 031 815 27 80, provitabucuresti@yahoo.com, www.provitabucuresti.ro

Acatistul Sfintilor Trei Ierarhi Vasile, Grigorie si Ioan ( 30 IANUARIE )

2011-01-10T09:42:00.000-08:00

Rugaciunile incepatoare :

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin.

Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !

Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru numele Tau.

Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-Se numele Tau, vie imparatia Ta, fie voia Ta, precum in cer si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta, da ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau.

Pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, ale Sfintilor Parintilor nostri si ale tuturor Sfintilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.

Condacele si Icoasele

Condacul 1 :

Pe aparatorii si luminatorii Bisericii crestinesti, pe invatatorii cei mari si infranatorii zazaniilor diavolesti, pe surpatorii eresurilor, pe stalpii cei neclintiti ai Bisericii, podoabele cele mai alese ale ierarhilor si intocmai cu apostolii, si ai lumii invatatori, pe marele Vasile cel cu dumnezeiasca minte; pe Grigorie, cel cu dulce glas; si pe Ioan luminatorul a toata lumea, sa-i laudam credinciosii din toata inima si sa le cantam : bucura-te, treime de arhierei mult-laudata !

Icosul 1 :

Cine este destoinic a-si deschide buzele si a-si misca limba, spre a o lauda, cum se cuvine pe aceasta treime de arhierei ? Insa, desi nu vom putea face aceasta, totusi nu putem tacea si ii aducem aceste laude :

Bucurati-va, alesii Sfintei Treimi, flori mirositoare ale gradini celei nestricacioase;
Bucurati-va, ingeri pamantesti si oameni ceresti;
Bucurati-va, marilor arhierei cei luminati la minte de Sfanta Treime;
Bucurati-va, ca ati covarsit firea omeneasca cu darurile cele multe;
Bucurati-va, stilpi neclintiti ai Biserici;
Bucurati-va, credincioase slugi ale Sfintei Treimi;
Bucurati-va, margaritare stralucite ale Bisericil lui Hristos;
Bucurati-va, cei mai destoinici luminatori ai pamantenilor;
Bucurati-va, aparatorii dreptei credinte in Hristos;
Bucurati-va, surpatorii eresurilor si indreptatorii adevaratelor invataturi;
Bucurati-va, carmuitorii Biserici si pomi luminati roditori ai fructelor celor mai alese;
Bucurati-va, treime de arhierei mult-laudata !

Condacul 2 :

Pe acesti trei mari ierarhi ai Bisericii lui Dumnezeu cel slavit in Sfanta Treime, se cuvine sa-i cinstim ca pe unii ce au primit de la Dumnezeu mari daruri si alesi talanti : pe Vasile, cel ce a rusinat paganatatea imparatului Iulian apostatul; cel ce a mustrat pe imparatul Valent arianul, cel ce a infricosat pe eparhul ce nedreptatise la judecata pe o vaduva saraca, si a botezat pe evreul Ioasaf cu toata casa lui; pe Grigorie, mare ritor si vrednic patriarh al Bisericii Constantinopolului, cel ce a intrecut cu intelepciunea pe toti cei mai invatati din timpul acela; si pe Ioan Gura de Aur, cel ce cu invataturile sale a covarsit pe cei mai luminati si mai alesi graitori ai lumii. Se cuvine sa-i laudam si sa zicem lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul 2 :

Multa nevointa avand Sfinte Ierarhe Vasile pentru credinta dreptslavitorilor crestini, ai mustrat cu indrazneala pe imparatul Valent, pentru ca a imbratisat invatatura eretica a lui Arie, luand multe biserici ale dreptslavitorior si prefacandu-le in biserici ariene. Tu, sfinte, n-ai putut suferi purtarea acestui imparat, iar noi, pentru taria credintei tale si indrazneala ce ai avut, te intampinam cu aceste cuvinte de lauda :

Bucura-te, Ierarhe Vasile, aparatorule si intaritorule al invataturii Sfintei Treimi;
Bucura-te, inalt si luminat cugetator al teologiei;
Bucura-te, albina, care ai adunat din invataturile timpului aceluia toata mierea invataturilor dreptmaritoare;
Bucura-te, furnica muncitoare, care necontenit ai adunat la sanul Bisericii hrana invataturilor dumnezeiesti;
Bucura-te, izvor de apa limpede, racoritoare si datatoare de viata a explicarii Evangheliei lui Hristos;
Bucura-te, caci cu acele ape ai adapat poporul dreptcredincios;
Bucura-te, paharul curatiei cel plin de curata bautura;
Bucura-te, gura intelepciunii ce spulbera hulele ereticior;
Bucura-te, podoaba Biserici lui Hristos;
Bucura-te, mustratorule al imparatilor Iulian si Valent;
Bucura-te, mare ierarhe al lui Hristos, Vasile !

Condacul 3 :

Patria ta, Sfinte Ierarhe Vasile, a fost Pontul, nascut din parinti tematori de Dumnezeu, Vasile si Emilia. Crescut in invataturi adevarat crestinesti, ai strabatut tot felul de intelepciune, dobandind de la Dumnezeu vrednicia arhiereasca, pentru care ai multumit in tot timpul lui Dumnezeu, cantandu-I laude : Aliluia !

Icosul 3 :

Pastorind Biserica ei poporul crestinesc totdeauna cu vrednicie si cu dreptate ai fost la Soborul al doilea, ce s-a tinut in Constantinopol, mare aparator al dreptei credinte. Taind si sfasiind cu sabia duhului toate invataturile eretice, ai dovedit ca in adevar esti un stalp neclintit al Bisericii lui Hristos si un mare ierarh vrednic de numele de cuvantator al lui Dumnezeu, cel slavit in Sfanta Treime : Tatal si Fiul si Sfantul Duh-Dumnezeu; pentru care toti te cinstim cu aceste laude :

Bucura-te, Parinte Ierarhe Grigorie, mintea cea prea laudata a dreptei credinte;
Bucura-te, lumina stralucitoare care luminezi cu invataturile tale toata lumea crestineasca;
Bucura-te, lumina stralucitoare care luminezi lumea cu limba ta cea bine-graitoare si care ingradesti cu mutenie limbile celor barfitori;
Bucura-te, plugarule ce ari cu plugul guri tale inimile, spre a da roade bune lui Hristos;
Bucura-te, aratatorule al adevaratului Dumnezeu, Cel laudat in Sfanta Treime; Bucura-te, caci cu prastia dumnezeiestilor tale cuvinte ai spulberat neghina eresurilor;
Bucura-te, bunule pastor, care ai pascut oile cele cuvantatoare in livada credintei Sfintei Treimi;
Bucura-te, organ dulce glasuitor si alauta bine alcatuita;
Bucura-te, fluier cuvantator si vioara dulce rasunatoare;
Bucura-te, stea prealuminoasa, ce luminezi toata lumea cu invataturile dogmelor crestinesti;
Bucura-te, indulcitorul inimilor credinciosilor;
Bucura-te, mare ierarhe si teologule Grigorie !

Condacul 4 :

Intelepciune de sus avand, Sfinte Ierarhe Grigorie, te-ai suit pe scaunul cel mai inalt al patriarhilor marii cetati a imparatului Constantin, de unde ai pascut oile cele cuvantatoare intru cuviinta si dreptate. Luminat si impodobit fiind cu tot mestesugul cuvantarii de Dumnezeu, ai intrecut pe toti ritorii de atunci si ai laudat in toata viata ta pe Dumnezeu, cantandu-I : Aliluia !

Icosul 4 :

Ca un inger sau arhanghel stai inaintea Sfintei Treimi, Parinte Ioane Gura de Aur, ca cel ce din pruncie ai cunoscut mai bine decat multi batrani pe singurul adevaratul Dumnezeu si te-ai indeletnicit cu adevaratele si sfintele invataturi crestinesti, ajungand a cunoaste toata filozofia si toate stiintele celor mai invatati dascali ai vremii aceleia. Pentru ca ai laudat si ai preaslavit in tot timpul vietii tale pe Bunul Dumnezeu, noi iti aducem aceste laude :

Bucura-te, ca te-ai nascut din parinti binecredinciosi, Secund Stratilatul si Antuza, vrednica ta mama;
Bucura-te, ca din frageda varsta ai fost dat la invatatura stiintelor avand dascali pe Libanie si Andragatie;
Bucura-te, ca in putina vreme pe toti semenii tai i-ai ajuns si i-ai intrecut cu invataturile;
Bucura-te, cel ce ai primit Sfantul Botez cu mare bucurie, aducand la dreapta credinta si pe multi altii;
Bucura-te, ca pe Antimie filozoful l-ai dovedit in invataturi spre uimirea tuturor;
Bucura-te, ca si el indata a cerut Sfantul Botez;
Bucura-te, ca episcopul Atenei, auzand ca tu ai faptuit intoarcerea lui Antimie, mult s-a bucurat;
Bucura-te, ca poporul crestinilor a laudat pe Dumnezeu pentru faptele tale cele bune;
Bucura-te, ca de patriarhul Antiohiei, Meletie, ai fost ridicat la rangul preotiei;
Bucura-te, ca si hirotonia de diacon si de preot le-ai primit cu multa smerenie;
Bucura-te, cel care cu sortii episcopilor si cu vointa imparatului Arcadie ai fost chemat la scaunul cel mai inalt al Patriarhiei Constantinopolului, dupa moartea patriarhului Nectarie;
Bucura-te, mare ierarhe Ioane Gura de Aur !

Condacul 5 :

Dupa moartea parintilor tai, sfinte, toata averea ramasa tie impartind-o la saraci, robilor dandu-le libertate si rudele lasand, ai slujit Domnului ziua si noaptea. Ca monah in manastire, ca cleric, diacon, preot, arhiereu si patriarh ostenindu-te mult, ai scris carti despre preotie, despre bunatate si blandete, despre smerenie si milostenie, despre pace, adevar si dreptate, toate pline de dovezi, intarindu-le cu insati viata cea aspra ce ai dus; pentru aceea noi, minunandu-ne de rabdarea si de umilinta ta, indraznim a te lauda si a canta cu tine lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul 5 :

Ca niste albine zburatoare ati umblat in gradina Scripturilor credintei, voi trei mari ierarhi ai lui Hristos, adunand miere din tot felul de flori, pe care ati pus-o inaintea tuturor credinciosior spre indulcire, povatuindu-i la pocainta, descoperindu-le si explicandu-le dogma Sfintei Treimi, cea unita in fiinta dar despartita in Ipostasuri. Pentru aceasta noi crestinii va rugam sa primiti aceste cantari de laude :

Bucurati-va, marilor arhierei, despartiti cu trupurile, dar uniti cu duhul;
Bucurati-va, raze stralucitoare ale lui Hristos soarele dreptatii, Cel ce a luminat toata lumea cu invataturile Sale;
Bucurati-va, parinti vrednici ai Biserici crestinesti, ce ati fost la un obicei cu apostolii;
Bucurati-va, rauri cu ape racoritoare, ce ati adapat tarinile sufletelor crestinilor cele insetate de adevaratele invataturi;
Bucurati-va, trei ierarhi laudati de toti cei ce cred intr-un Dumnezeu slavit in Sfanta Treime;
Bucurati-va, organe bine-glasuitoare ale Bisericii lui Hristos Dumnezeului nostru;
Bucurati-va, slugi alese, care ati inmultit talantii cei dati voua de Donmul Hristos spre pastrare;
Bucurati-va, ca usile ceresti voua vi s-au deschis;
Bucurati-va, doctori iscusiti alesi de Dumnezeu spre a vindeca bolile sufletesti ale crestinilor celor slabi in credinta;
Bucurati-va, luminatorii lumii, cei impodobiti de Dumnezeu cu vrednicia arhiereasca;
Bucurati-va, albine adunatoare de tot felul de invataturi, din gradina Sfintei Scripturi;
Bucurati-va, treime de arhierei mult-laudata !

Condacul 6 :

Propovaduitori si stalpi intaritori ai Bisericii lui Hristos si ai poporului crestinesc ati fost Sfintior Trei Ierarhi. Invatand si povatuind pe toti crestinii adevarata credinta, infruntand pe cei ce cautau sa semene neghine eretice in ogoarele inimilor dreptslavitorilor crestini, ati lovit cu prastia cuvintelor voastre in toate invataturile cele potrivnice, inaltand fruntea dreptei credinte si cantand lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul 6 :

Prin curatia vietii tale cea asemenea ingerilor te-ai ridicat la dumnezeiesti inaltimi si strabatand cetele heruvimilor, ai descoperit dogmele Treimii, pe care, ca pe cel mai pretios odor, le-ai lasat Bisericii ca pe o comoara scumpa si nejefuita, Vasile. Pentru aceasta te rugam sa primesti de la noi nevrednicii laudele acestea :

Bucura-te, lauda cea stralucita a arhiereilor;
Bucura-te, dumnezeiescule invatator al dogmelor;
Bucura-te, urmatorul cel credincios al apostolior;
Bucura-te, stalpul cel prealuminat al Bisericii;
Bucura-te, al Treimii ager si osardnic aparator;
Bucura-te, aratatorule luminat al celor ceresti;
Bucura-te, ocarmuitorul corabiei celei duhovnicesti;
Bucura-te, indreptatorul celor chemati la vrednicia preoteasca;
Bucura-te, luminatorule ceresc al celor imbracati cu darul arhieriei;
Bucura-te, preainteleptule povatuitor al pustniciei;
Bucura-te, cel ce trezesti pe cei pacatosi la pocainta;
Bucura-te, mangaietorul celor ce adorm in dreapta credinta;
Bucura-te, mare Ierarhe Vasile !

Condacul 7 :

Prin Vasile cel Mare, trambita cea dulce glasuitoare, care a cantat in Biserica arhiepiscopala a Cezareii din Capadocia, laudele cuvenite lui Hristos Dumnezeului nostru, invatand pe toti dogmele Sfintei Treimi si lasand Biserici bogatii alese si scumpe, din care si noi impartasindu-ne, aducem lui Dumnezeu laude si cantari : Aliluia !

Icosul 7 :

Deschizand cu dumnezeiasca cuviinta Scripturile, ai scos din ele invataturi temeinice, Sfinte Grigorie, indulcind cu ele inimile credinciosilor cu adevarat, mai mult decit mierea si ai invatat pe toti crestinii a se inchina Treimii intru o unime si unimi in Treime. Pentru aceasta si noi te cinstim cu aceste laude :

Bucura-te, ierarhe Grigorie, inaltimea dumnezeiestilor daruri ale lui Hristos, Dumnezeului nostru;
Bucura-te, cald propovaduitor al dumnezeiescului dor;
Bucura-te, izvorul cuvantarii de Dumnezeu si raul cel limpede al intelepciunii;
Bucura-te, fluier pastoresc, ce ai biruit trambitele ritorior;
Bucura-te, cercetatorul adancului, care ai dobandit frumusetile vorbelor;
Bucura-te, privighetorule al darului si gura cea inalta a duhului;
Bucura-te, pazitorul turmei celei cuvantatoare a lui Hristos;
Bucura-te, smulgatorul neghinelor eretice si vanatorul lupilor imbracati in piei de oaie;
Bucura-te, semanatorul cel minunat al dogmelor;
Bucura-te, izgonitorul celor defaimatori de Dumnezeu;
Bucura-te, ca chipul Mantuitorului Hristos l-ai avut in toata viata ta, inaintea ta;
Bucura-te, mare ierarhe si teologule Grigorie !

Condacul 8 :

De Dumnezeu graitorule, Sfinte Ierarhe Grigorie, pe limbile cele veninoase si vatamatoare ale ereticilor pornite impotriva lui Dumnezeu le-ai ars cu duhul cuvintarilor gurii tale, graind slava lui Dumnezeu; si cu scrisorile tale, insemnand fiinta cea prea puternica a Sfintei Treimi celei nevazute, ai taiat din radacina eresurile cele spinoase, luminat descoperind invataturile cele drept-slavitoare si cantand lui Dumnezeu laude : Aliluia !

Icosul 8 :

Femeia eparhului Antiohiei impreuna cu sotul ei erau orbiti de invataturi eretice si cazand ea intr-o boala grea si neputindu-se vindeca de nimeni, auzand de tine, Sfinte Ioane, ca faci semne multe si minunate, a rugat pe barbatul sau sa o aduca la tine. Acela aducand-o, a lasat-o la usa bisericii, neindraznind ca eretic a o aduce inauntru, rugandu-se episcopului si tie, Sfinte Ioane, pentru a le da ajutorul vostru cel puternic. Deci iesind, le-ai spus sa lepede eresul si sa primeasca adevarata credinta; iar ei fagaduind, ai poruncit tu, sfinte, sa aduca apa, rugand apoi pe episcop sa toarne acea apa in chipul cruci peste ea si indata dupa turnare, s-a vindecat femeia ca si cum n-ar fi fost bolnava. La aceasta minune atat ei, cat si toti cei ce erau de fata, au preaslavit pe Dumnezeu. Ereticii lepadandu-se de invataturile lor cele ratacite si intorcandu-se la adevarata credinta, s-au numarat intre dreptmaritori crestini; iar noi iti aducem laudele acestea :

Bucura-te, Ioane Gura de Aur, tablita scumpa cu aur ferecata;
Bucura-te, organ dulce rasunator, de Dumnezeu insuflat;
Bucura-te, gura cea aleasa impodobita cu cuvinte de aur;
Bucura-te, imbogatitorul Bisericii cu scrieri minunate si preascumpe;
Bucura-te, pierzatorul eresurilor elinesti si evreiesti;
Bucura-te, ca femeia aceea auzandu-te inalt vorbind a fost luminata de Dumnezeu si te-a numit " Gura de Aur ";
Bucura-te, ca putul invataturilor tale adancit fiind, ai dat crestinilor funii minunate, ca sa ajunga la apele invataturilor tale;
Bucura-te, ca de toate Bisericile esti numit " Gura de Aur ";
Bucura-te, tamaduitorul femeii eparhului;
Bucura-te, ca te-ai asemanat Botezatorului Ioan cu numele si cu viata ta aspra;
Bucura-te, ca si tu, Sfinte Ioane, ca si Ioan Botezatorul, ai predicat popoarelor pocainta;
Bucura-te, ca si tu, ca si Ilie Tezviteanul, cu credinta, cu rugaciunile si cu postul te-ai indeletnicit in toata viata ta de 63 de ani;
Bucura-te, mare ierarhe Ioane Gura de Aur !

Condacul 9 :

In vremea preotiei tale, sfinte mare ierarhe Ioane, predicand in biserica si inalt ritorisind, celor neinvatati erau neintelese unele din cuvintele tale. Atunci o femeie din popor, care asculta cu mare evlavie invataturile duhovnicesti, a ridicat glas in popor si a zis : " Invatatorule duhovnicesc, sau mai bine Gura de Aur, adanca este apa putului sfintelor tale invataturi, dar funia mintii noastre fiind scurta, sa ajunga la apa nu poate "; si de atunci tot poporul ti-a dat numirea de " Gura de aur "; deci si noi minunandu-ne de darurile cu care Dumnezeu te-a impodobit, te laudam pe tine si lui Dumnezeu cantam : Aliluia !

Icosul 9 :

Imparatul Valent sprijinind pe arieni multe biserici ortodoxe le-a dat acelora, spre mahnirea adevaratilor crestini si pe tine, Sfinte Vasile, mult te-au amarat cu prigonirile, caci acest imparat, cand a venit in Cezareea si tu l-ai intampinat cu paine si sare, el a poruncit de ti-a dat fan din hrana cailor lui. Si tu, Sfinte Grigorie, fiind nascut din oameni de bun neam si drepti, Grigorie si Nona, ai dobandit o crestere adevarat crestineasca si ai razbatut, ca nimeni altul, tot mestesugul si stiinta invataturilor, facandu-te talcuitor si dascal lumii, cinstind cu cuvinte de lauda pe marele Vasile, pe tatal tau Grigorie, pe fratele tau Chesarie si pe sora ta Gorgonia, la inmormantarile lor. Iar tu, Parinte Ioane Gura de Aur, ai dat sfaturi dumnezeiesti poporului incredintat tie spre pastorie, dandu-te pe tine singur pida de nevointa, de cumpatare si de rabdare, mancand deseori putina zeama de orz si dormind putin, nu stand pe pat, ci deseori sezand pe scaun. Fiind ales si chemat la scaunul patriarhal din Constantinopol, ai mustrat pe Eudomia imparateasa, pentru ca a rapit o vie a unei vaduve sarace, ce se numea Calitropia, care striga cerandu-si dreptul ei. Si tu sfinte ai sfatuit pe imparateasa sa nu fie lucrul strain luat cu sila; de care sfaturi ea netinand seama, a fost asemanata de tine cu Izabela, sotia imparatului Ahav, si ti-ai atras minia ei, exilandu-te; dar ai fost adus iar pe scaun si a doua oara ai fost exilat prin mijlocirea unor episcopi invidiosi care se purtau mai mult silniceste decat crestineste. Deci noi, minunandu-ne de viata voastra sfanta, si de faptele voastre, ne sarguim a va aduce laude bine meritate :

Bucura-te, Ierarhe Vasile, sprijinitorul si aparatorul binecredinciosilor crestini;
Bucura-te, curajosule mustrator al imparatului Valent, partinitorul arienilor;
Bucura-te, cel ce ai suferit mania imparatului pentru painea neagra cu care l-ai intimpinat, pentru ca cu acelea se hranea poporul;
Bucura-te, vrednicule ierarhe, mare indreptator al Bisericii lui Hristos;
Bucura-te, Grigorie, care cu agera ta minte ai razbatut toate stiintele si adancurile filozofiei;
Bucura-te, ca tu, sfinte, toate dogmele le-ai lamurit invatand pe toti crestinii adevarata teologie;
Bucura-te, cel ce ai fost dascal de dreapta invatatura tuturor crestinilor;
Bucura-te, cel ce ai laudat pe marele Vasile, la moartea caruia ai plans cu lacrimi de adevarata fratie;
Bucura-te, Ioane Gura de Aur, mustratorul celor rapitori ai lucrului saracului asuprit si amarat;
Bucura-te, cel ce ai fost surghiunit de imparateasa Eudoxia pentru asemanarea ei cu Izabela, sotia lui Ahav;
Bucura-te, ca ai suferit si pornirea cea rautacioasa a unor episcopi nerecunoscatori;
Bucura-te, Ioane cel aspru prigonit si dus in exil tocmai in Armenia, unde ai fost chemat la ceruri de Domnul Hristos;
Bucura-te, mangaietorule al episcopului Chiriac, cel asemenea exilat;
Bucura-te, treime de arhierei mult-laudata !

Condacul 10 :

Mari invatatori si deobste izbavitori oamenilor si indreptatori ai obiceiurilor v-ati aratat sfintilor, intelepti si impodobiti de Dumnezeu : Vasile cel Mare, cel ce aratat ai cuvantat cu intelepciune tare si neschimbata, ingrozind pe eparhul si mustrand pe imparatul Valent; Grigorie Teologul, cel ce ai fost desfatarea limbii, dulceata auzului, mangaierea inimii si ingereasca paine de suflete hranitoare; si Ioane Gura de Aur, raul darurilor celor duhovnicesti, umplut pana la varsare, organ aurit al predicilor, al pocaintei, milosteniei, smereniei, umilintei, al privegherilor, al iubirii de aproapele si aparatorul celor asupriti si nedreptatiti. Noi, impreuna cu voi, dorim a canta lui Dumnezeu laude : Aliluia !

Icosul 10 :

Darul lui Dumnezeu ti-a descoperit, Sfinte Vasile, faptele bune ale prezbiterului Anastasie, la care ai mers cu clerul arhiepiscopalei tale biserici, spre a cunoaste viata acestui vrednic preot, care vietuind intr-un sat, cu femeia sa Teognia, petreceau viata lor intru curatie, socotita fiind ea, ca o tarina neroditoare; iar Anastasie a fost luminat de Dumnezeu si stiind cu duhul ca ierarhul sau Vasile voieste sa-l cerceteze, a zis sotiei sale : " Eu ma voi duce la camp, sa lucrez pamantul, iar tu sora mea, in ceasul al noualea aprinzand luminari, vei iesi intru intimpinarea Sfantului Vasile, arhiepiscopul nostru ". Deci facand Teognia asa, cum zisese Anastasie, a intampinat pe Sfantul Vasile, care cunoscand cu duhul ca Anastasie este in casa, l-a chemat; si el iesind intru intimpinarea Sfantului si sarutandu-i picioarele i-a zis : " De unde mie aceasta, ca a venit arhiereul Domnului la mine ?". Iar Sfantul Vasile i-a zis : " Bine ca te-am aflat, sa mergem in biserica si sa facem dumnezeiasca slujba ". Mergand toti in biserica a poruncit Sfantul Vasile lui Anastasie sa slujeasea Sfanta Liturghie, zicandu-i : " Cu toate lucrurile tale cele bune, sa ai si ascultare ". Si cand slujea Anastasie, Sfantul Vasile si ceilalti care erau vrednici, au vazut, in vremea inaltarii sfintelor si infricosatoarelor Taine, pe Preasfantul Duh in chip de foc pogorandu-Se si pe Anastasie inconjurandu-l. De aceste fapte minunate noi mirandu-ne te intimpinam, Sfinte Vasile, cu aceste frumoase laude :

Bucura-te, Ierarhe Vasile cel luminat la minte de Dumnezeu;
Bucura-te, cunoscatorul vietii si al faptelor bune ale prezbiterului Anastasie;
Bucura-te, ca dupa sfanta slujba ai binevoit a fi ospatat in casa vrednicului preot;
Bucura-te, cel ce ai stiut cu duhul ca Teognia nu-i este lui sotie, ci sora si asa i-ai zis sa o numeasca;
Bucura-te, sfinte, care ai cercetat intr-un bordei, din casa lui Anastasie, pe un bolnav stricat de lepra, pe care il ingrijeau preotul si sora lui;
Bucura-te, milostive, ca si tu ai voit sa slujesti o noapte pe acel om bolnav, ce era deseori manios si ocarator, spre a te face partas la plata dunmezeiasca;
Bucura-te, ca toata noaptea ai petrecut-o cu acel bolnav in bordei, stand in rugaciune, iar a doua zi pe bolnav l-ai scos din bordei intreg si sanatos;
Bucura-te, ca Sfantul Efrem Sirul, rugandu-se lui Dunmezeu, a avut o vedenie minunata : un stalp de foc, al carui cap ajungea la cer si un glas din cer i-a zis : " Efreme, Efreme, in ce chip vezi pe acest stalp de foc, in acest fel este Vasile ";
Bucura-te ca sfantul acesta Efrem, dupa vedenia aceasta, s-a dus la Cezarea Capadociei in ziua Aratarii Domnului, cu un talmaci fiindca el nu cunostea greceste si te-a vazut pe tine, Sfinte Vasile, mergand la biserica cu multa evlavie;
Bucura-te, ca tu sfinte, cunoscand cu duhul ca Efrem Sirul este in biserica, ai poruncit arhidiaconului tau sa se duca sa-l cheme la tine in sfantul altar;
Bucura-te, ca acela se apara prin talmaci ca nu ar fi el cel chemat, ci un altul poate; insa tu sfinte ai zis arhidiaconului " mergi si spune strainului monah : Doamne Efrem, vino si intra in sfantul altar, ca te cheama arhiepiscopul "; si apoi l-ai hirotonit diacon zicandu-i sa spuna ecteniile in limba greceasca, ceea ce Efrem a indeplinit;
Bucura-te, mare ierarhe Vasile !

Condacul 11 :

Buna mireasma lui Hristos facandu-te, Sfinte Ierarhe Vasile, toata lumea ai umplut de mirosul cel placut al Sfintei Evanghelii; si imbracand vesmantul luminat al arhieriei, ai slujit cu toata vrednicia Biserica lui Hristos Dumnezeul nostru; iar noi minunandu-ne de viata ta cea ingereasca, cantam impreuna cu tine lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul 11 :

Pastorind Biserica patriarhala a Constantinopolului timp de 12 ani pana la soborul al doilea, te-ai retras la mosia ta Arianz, unde ai petrecut o viata de sfintenie, pana la varsta de optzeci de ani, cand Domnul te-a chemat din viata aceasta pamanteasca la imparatia cea cereasca si acolo te bucuri de ostenelile tale si de luptele ce ai avut pentru buna intarire a Bisericii lui Hristos, avand multumirea ca la retragerea ta de pe scunul patriarhal, ai lasat numai o biserica eretica in Constantinopol, iar pe cele ce mai inainte fusesera date arienilor, le-ai readus la starea de mai inainte a dreptcredinciosilor. Deci noi, cinstind pomenirea ta, te laudam cu aceste cantari de lauda :

Bucura-te, Ierarhe Grigorie, mintea cea luminata de Dumnezeu;
Bucura-te, chimval rasunator in toata lumea, a cuvintelor tale teologhicesti;
Bucura-te, curatitorul si starpitorul neghinelor eretice;
Bucura-te, plugarule, care ai arat pamanturile sufletesti ale crestinilor;
Bucura-te, semanatorule al graului dumnezeiesc, care hraneste si satura omenirea crestina;
Bucura-te, adapatorul celor insetati de apa cea vie a Sfintei Evanghelii;
Bucura-te, alauta darului cea de Dumnezeu vestitoare;
Bucura-te, intaritorul cel adevarat al dogmelor parintilor celor dreptcredinciosi;
Bucura-te, carmaci bine priceput al corabiei Bisericii crestinesti;
Bucura-te, rau plin de apele darului;
Bucura-te, noule David, cel ce ai cantat laude alese lui Dumnezeu, Cel slavit in Sfanta Treime;
Bucura-te, mare ierarhe si teologule Grigorie !

Condacul 12 :

Nou Samuel te-ai aratat, Sfinte Grigorie Teologule, cu curatia vietii tale si cu marea ta intelepciune; impodobit fiind si cu darul oratoriei, ai fost ca un nou David cantand cu fluierul cel pastoresc al cuvantarii de Dumnezeu, incat s-a putut spune despre tine ca, daca s-ar fi aflat vreo icoana si vreun chip impodobit, acela ai fi tu, Sfinte Grigorie; pentru care si noi eintam lui Dumnezeu impreuna cu tine : Aliluia !

Icosul 12 :

Dupa atatea veacuri trecute gandindu-ne si noi, Sfinte Ioane, la izgonirea ta de pe tronul patriarhal al Constantinopolului si citind cele scrise de tine episcopului Chiriac cel asemenea izgonit, ne miram de mintea ta cea luminata si de cuvintele de mangaiere scrise de tine acelui episcop, care pot sluji tuturor crestinilor la cazuri de necazuri si suparari. Tu, Sfinte Ioane Gura de Aur, ai scris episcopului Chiriac acestea : " Vino sa-ti scot rana mahnirii si sa-ti risipesc negura cugetului. Furtuna ce a venit asupra Bisericii este amara si grea, iar corabierii, neputand face nimic pentru incetarea furtunii, stau incremeniti, plang, se tanguiesc, se roaga si asteapta sau pieirea lor in valurile marii, sau incetarea furtunii. Nu te mahni, frate Chiriac, ca eu cand am fost izgonit din Constantinopol, nu ma ingrijeam de nimic, ca ziceam intru mine : de este voia imparatesei sa ma izgoneasca, izgoneasca-ma. De va vrea sa ma fierastruiasca, am pilda pe profetul Isaia. De va vrea sa ma arunce in mare, imi voi aduce aminte de profetul Iona. De ii este voia sa ma bage in groapa, am pe Daniil bagat in groapa leilor. De va vrea sa ma ucida cu pietre, am pe Stefan intiaul mucenic, ce a patimit aceasta. De va vrea sa-mi ia capul, am pe Ioan Botezatorul. De va vrea sa-mi ia averea, de o am, s-o ia, caci gol am iesit din pantecele mamei mele, gol ma voi si duce din viata. De as fi placut oamenilor, nu as fi sluga lui Hristos; iar proorocul David ma inarmeaza : Grait-am marturiile Tale inaintea imparatilor si nu m-am rusinat ". Iar noi citind aceste cuvinte ne minunam si-ti aducem aceste laude :

Bucura-te, minte inalta de Dumnezeu insuflata;
Bucura-te, organ de aur ce ai cuvantat mai frumos decat toti inteleptii lumii;
Bucura-te, ca in timpul surghiunului tau multe suferinte si amaruri ai avut;
Bucura-te, ca de la Comane, unde ai fost ingropat, dupa 33 de ani, moastele tale au fost aduse la Constantinopol;
Bucura-te, ca nu ai voit a te lasa ridicat pana cand imparatul Teodosie nu ti-a trimis epistola sa;
Bucura-te, ca aducandu-ti-se moastele tale la Constantinopol au fost intampinate de imparatul si de toti sfetnicii cei mai insemnati ai imparatiei;
Bucura-te, ca moastele tale au fost duse in biserica Sfantului Apostol Toma;
Bucura-te, ca de acolo au fost asezate in biserica Sfintei Irina unde au fost puse pe tronul patriarhal;
Bucura-te, ca de la biserica Sfintei Irina moastele tale fiind puse cu racla intr-o careta imparateasca, au fost duse la biserica Sfintilor Apostoli;
Bscura-te, ca in acea biserica patriarhala moastele tale au fost ingropate in sfantul altar;
Bucura-te, ca un bolnav suferind de neputinta a incheieturilor, atingandu-se de racla moastelor tale s-a izbavit cu totul de boala;
Bucura-te, mare ierarhe Ioane Gura de Aur !

Condacul 13 :

( acest condac se zice de trei ori )

Viata voastra cea sfanta, slujbele cele impodobite, cuvantarile voastre cele mai alese si mai scumpe decat toate avutiile lumii, scrierile voastre, ce sunt ca niste tezaure de cel mai mare pret, v-au facut sa fiti pentru toata lumea crestina cei mai vrednici de toata cinstirea si venerarea noastra, fiind luati de cei mai vrednici pastori ai Bisericii ca pilde de viata curata si sfanta, de mari si neintrecuti luminatori si aparatori ai dreptei credinte, ai vietii celei nemateriale, ai suferintelor si asupririlor la care ati fost supusi de oameni cu cugete rele ce nu va puteau privi bine din cauza pornirii inimii lor celor lacome si invidioase; dar voi, sfintilor, pe toate le-ati suferit cu credinta in Dumnezeu, cu intelepciune, cu rabdare, cu postul, cu rugaciunile si cu viata voastra cea nemateriala, pentru care noi, minunandu-ne de taria sufletelor voastre, indraznim a va aduce laude, cantand cu voi lui Dumnezeu : Aliluia !

Viata voastra cea sfanta, slujbele cele impodobite, cuvantarile voastre cele mai alese si mai scumpe decat toate avutiile lumii, scrierile voastre, ce sunt ca niste tezaure de cel mai mare pret, v-au facut sa fiti pentru toata lumea crestina cei mai vrednici de toata cinstirea si venerarea noastra, fiind luati de cei mai vrednici pastori ai Bisericii ca pilde de viata curata si sfanta, de mari si neintrecuti luminatori si aparatori ai dreptei credinte, ai vietii celei nemateriale, ai suferintelor si asupririlor la care ati fost supusi de oameni cu cugete rele ce nu va puteau privi bine din cauza pornirii inimii lor celor lacome si invidioase; dar voi, sfintilor, pe toate le-ati suferit cu credinta in Dumnezeu, cu intelepciune, cu rabdare, cu postul, cu rugaciunile si cu viata voastra cea nemateriala, pentru care noi, minunandu-ne de taria sufletelor voastre, indraznim a va aduce laude, cantand cu voi lui Dumnezeu : Aliluia !

Viata voastra cea sfanta, slujbele cele impodobite, cuvantarile voastre cele mai alese si mai scumpe decat toate avutiile lumii, scrierile voastre, ce sunt ca niste tezaure de cel mai mare pret, v-au facut sa fiti pentru toata lumea crestina cei mai vrednici de toata cinstirea si venerarea noastra, fiind luati de cei mai vrednici pastori ai Bisericii ca pilde de viata curata si sfanta, de mari si neintrecuti luminatori si aparatori ai dreptei credinte, ai vietii celei nemateriale, ai suferintelor si asupririlor la care ati fost supusi de oameni cu cugete rele ce nu va puteau privi bine din cauza pornirii inimii lor celor lacome si invidioase; dar voi, sfintilor, pe toate le-ati suferit cu credinta in Dumnezeu, cu intelepciune, cu rabdare, cu postul, cu rugaciunile si cu viata voastra cea nemateriala, pentru care noi, minunandu-ne de taria sufletelor voastre, indraznim a va aduce laude, cantand cu voi lui Dumnezeu : Aliluia !

Apoi se zice iarasi Icosul intai

Cine este destoinic a-si deschide buzele si a-si misca limba, spre a o lauda, cum se cuvine pe aceasta treime de arhierei ? Insa, desi nu vom putea face aceasta, totusi nu putem tacea si ii aducem aceste laude :

Bucurati-va, alesii Sfintei Treimi, flori mirositoare ale gradini celei nestricacioase;
Bucurati-va, ingeri pamantesti si oameni ceresti;
Bucurati-va, marilor arhierei cei luminati la minte de Sfanta Treime;
Bucurati-va, ca ati covarsit firea omeneasca cu darurile cele multe;
Bucurati-va, stilpi neclintiti ai Biserici;
Bucurati-va, credincioase slugi ale Sfintei Treimi;
Bucurati-va, margaritare stralucite ale Bisericil lui Hristos;
Bucurati-va, cei mai destoinici luminatori ai pamantenilor;
Bucurati-va, aparatorii dreptei credinte in Hristos;
Bucurati-va, surpatorii eresurilor si indreptatorii adevaratelor invataturi;
Bucurati-va, carmuitorii Biserici si pomi luminati roditori ai fructelor celor mai alese;
Bucurati-va, treime de arhierei mult-laudata !

si Condacul intai

Pe aparatorii si luminatorii Bisericii crestinesti, pe invatatorii cei mari si infranatorii zazaniilor diavolesti, pe surpatorii eresurilor, pe stalpii cei neclintiti ai Bisericii, podoabele cele mai alese ale ierarhilor si intocmai cu apostolii, si ai lumii invatatori, pe marele Vasile cel cu dumnezeiasca minte; pe Grigorie, cel cu dulce glas; si pe Ioan luminatorul a toata lumea, sa-i laudam credinciosii din toata inima si sa le cantam : bucura-te, treime de arhierei mult-laudata !

Nasterea Mantuitorului - Ion Creanga

2010-12-24T10:10:00.001-08:00

Nasterea Mantuitorului

În Betleem colo-n oras
Dormeau visând locuitorii
Iar lânga turma, pe imas
Stateau de paza, treji, pastorii.

Si-n miez de noapte dulce cânt
Din cer cu stele-a rasunat
Se rumenise cerul sfânt
Pastorii s-au cutremurat.

Din slavi un înger coborî:
„Fiti veseli!”- îngerul Ie-a spus
„Plecati, si-n staul veti gasi
Pe Craiul stelelor de sus!”

Pastorii veseli, în oras
Spre staul cu pasi iuti pornira
Si-un prunc atât de dragalas
Acolo-n paie ei gasira.

Nici leagan moale, nici vreun pat
Doar fân mirositor pe jos,
Pe fân, în iesle sta culcat
Micutul prunc: Iisus Christos.

El, Fiul domnului si Crai
Al stelelor de farmec pline
De-atunci cu drag, la voi, din Rai
Cu fiecare iarna vine!…

Craciun fericit tuturor!!! Dumnezeu sa va daruiasca sanatate, fericire si multa liniste sufleteasca!

Despre Bradul de Craciun

2010-12-08T02:26:00.000-08:00

Iata ca a sosit si in acest an, cu ajutorul lui Dumnezeu, perioada in care cu totii incepem sa ne impodobim bradul de Craciun.Insa putini dintre noi stim care este istoria acestui frumos obicei si semnificatia lui trecuta prin negurile veacurilor.Pomul de Crăciun, aşa cum îl cunoaştem noi astăzi, decorat cu globuri în care se reflectă lumina scânteietoare a lumânărilor sau a instalaţiilor electrice, nu a fost dintotdeauna împodobit astfel. Deşi, în Europa, originea sa precreştină nu mai este contestată de nimeni, părerile rămân totuşi împărţite: unii văd în brad o reprezentare a “Arborelui Lumii” (din vechiul cult al arborilor), alţii îl consideră o referire directă la “Arborele Paradisului”, împodobit cu mere de un roşu aprins, care amintesc de păcatul comis de primii oameni, înainte de alungarea lor din Rai.
Pănă în secolul al XV-lea crenguţele verzi cu care erau împodobite casele cu ocazia Crăciunului, ca şi darurile pe care şi le făceau oamenii unii altora erau considerate tradiţii păgâne. Dar nu peste multă vreme, în locul acestora va fi folosit un arbore întreg. Conform documentelor, în 1605, la Strasbourg a fost înălţat primul pom de Crăciun într-o piaţă publică. Nu avea încă lumânări şi era împodobit cu mere roşii. În 1611, la Breslau, ducesa Dorothea împodobeşte primul brad de Crăciun aşa cum îl ştim astăzi.Se spune ca fiecare om are un copac frate. Sadirea unui copac in gradina, in parc sau in orice alt loc aduce noroc. Confesandu-te copacului, dobandesti o forta fizica sporita si tarie sufleteasa. Copacii, ca si florile, au anumite semnificatii : Bradul ... suferinta... vechi obicei : Într-un obicei tradiţional, copilul primea, la naştere, un brăduţ adus din pădure, care se sădea în curte. Din acel moment, acest brad devenea protectorul micuţului şi îl va apăra de toate cele rele în cursul vieţii. Mai târziu, adolescentul şi adultul veneau frecvent lângă bradul-frate care prelua, asupra sa, boala, depresia psihică şi chiar nenorocirile celui care îi cerea ajutorul. În aceste întâlniri, bradul îşi încărca „fratele“ cu energie şi îi îndepărta orice necaz sau şoc psiho-emoţional. La moartea unui tânăr încă necăsătorit se mai păstrează şi astăzi ritualul împodobirii unui brad (eventual chiar bradul-frate dăruit la naştere), care se pune pe mormântul celui decedat, pentru a trece împreună în lumea de apoi. În cazul când murea un localnic, plecat departe de casă, se obişnuia o procesiune specială de înmormântare, în care sicriul ce se îngropa avea, în interior, un brad în locul celui dispărut.
Bradul veşnic verde de Crăciun este un simbol al vieţii oferite de Domnul Hristos, "Darul suprem al lui Dumnezeu pentru omenire", spune Papa Ioan Paul al II-lea. Romania este prima tara ortodoxa care ofera bradul de Craciun Sfantului Parinte. Fostul presedinte al Romaniei dl. Ion Iliescu declara, inaintea plecarii spre Vatican, ca oferirea bradului constituie un moment important pentru relatiile dintre Biserica Ortodoxa si cea Catolica, precum si pentru relatiile politice dintre Romania si Vatican.

La multi ani Romania !!! La multi ani romani !!!

2010-11-30T22:55:00.000-08:00

1 decembrie a fost adoptata ca zi nationala a Romaniei in 1990, reprezentând sarbatorirea marii adunari de la Alba Iulia unde s-a votat unirea Transilvaniei cu România si care simbolizeaza unirea tuturor românilor intr-un singur stat national.

Anul 1918 reprezinta în istoria poporului român anul triumfului idealului national, anul încununarii victorioase a lungului sir de lupte si sacrificii umane si materiale pentru faurirea statului national unitar. Acest proces istoric, desfasurat pe întreg spatiul de locuire românesc, a înregistrat puternice seisme în 1784, 1821, 1848-1849, ca si evenimente cardinale cum ar fi unirea Moldovei si Munteniei în 1859, proclamarea independentei absolute a tarii de sub dominatia otomana, consfintita pe câmpul de lupta de armata româna în razboiul din 1877-1878, precum si adunarile reprezentative, democratic alese ale românilor din teritoriile aflate sub stapânirea straina de la Chisinau, Cernauti si Alba Iulia din 1918.

ZIUA NATIONALA A ROMANIEI - Unirea Basarabiei

Cei dintâi care au pus în aplicare dreptul la autodeterminare au fost românii dintre Prut si Nistru. Primul pas a fost facut la 21 noiembrie/4 decembrie 1917 când Sfatul Tarii a proclamat "Republica Democratica Moldoveneasca" - urmat de cel din 24 ianuarie/6 februarie 1918 când s-a adoptat declaratia de independenta. Încununarea acestor actiuni s-a împlinit la 27 martie/9 aprilie 1918, când Sfatul Tarii de la Chisinau, ales prin vot universal, direct, egal si secret a decis cu majoritate de voturi unirea cu România a Republicii Democratice Moldovenesti (Basarabia) "în hotarele sale dintre Prut, Nistru, Dunare si Marea Neagra si vechile granite cu Austria, rupta acum o suta si mai bine de ani din trupul vechii Moldave".

ZIUA NATIONALA A ROMANIEI - Unirea Moldovei

Respectând aceasta hotarâre Comitetul Executiv al Consiliului National din Bucovina, mandatat de Constituanta sa fie unica structura cu drept " de a hotarî sau a trata asupra poporului român din Bucovina", a convocat un Congres general al Bucovinei pentru 15/28 noiembrie 1918 în Palatul mitropolitan din Cernauti. Au fost alesi ca delegati oficiali: 74 români, 7 germani, 6 polonezi si 13 ruteni de peste Prut, la care s-au adaugat 5 deputati de drept. Pe lânga reprezentantii oficiali, o mare multime de oameni s-a adunat în jurul cladirii din dorinta de a fi partasa la maretul eveniment. Presedintele Congresului, Iancu Flondor, a dat citire motiunii în care se afirma ca Bucovina este parte organica a Moldovei în care se gaseau "gropnitele domnesti" si a fost smulsa samavolnic din trupul Moldovei, ca românii bucovineni au îndurat multe opresiuni din partea "cârmuirii habsburgice, dar n-au pierdut nadejdea ca ceasul mântuirii, asteptat cu atâta dor si suferinta, a sosit". Acum când "ceasul acesta mare a sunat" si când toate neamurile din monarhia austro-ungara si-au câstigat "dreptul de libera hotarâre de sine", cel dintâi gând al lor se îndrepta spre România. Pe temeiul acestor adevaruri, "Congresul general al Bucovinei, întrupând suprema putere a tarii si fiind investiti cu puterea legiuitoare, în numele suveranitatii nationale, hotarâm: Unirea neconditionata si pe vecie a Bucovinei în vechile ei hotare pâna la Ceremus, Colacin si Nistru cu Regatul României".

În zilele când românii din Bucovina îsi rosteau hotarârea de Unire cu România, în Transilvania se pregatea ultimul act al marii epopei nationale. Multimile se îndreptau spre Alba Iulia în conditii cât se poate de prielnice: aparatul de stat austro-ungar fusese înlocuit de administratia româneasca.

ZIUA NATIONALA A ROMANIEI - Unirea Transilvaniei

La 1 Decembrie 1918, în inima Transilvaniei, la Alba Iulia, votul Marii Adunarii Nationale pentru unirea Transilvaniei, Banatului, Crisanei si Maramuresului cu România, aclamat de o impresionanta adunare populara, încununa celelalte acte de unire de la Chisinau (27 martie/9 aprilie 1918) si Cernauti (15/28 noiembrie 1918) prin care Basarabia si Bucovina reveneau în hotarele României.

ZIUA NATIONALA A ROMANIEI, 1 DECEMBRIE

România întregita cuprindea în hotarele sale istorice o suprafata de 295049 kmp fata de 137000 kmp înainte de 1918 si o populatie de 18.057.028 locuitori (în 1930) fata de aproximativ 7.250.000 locuitori în 1913. Românii reprezentau 71,9% din totalul populatiei, maghiarii 7,9% germanii 4,4%, evreii 4% etc. Constitutia din 1923 stipula în primele doua articole: "Regatul României este un stat national unitar si indivizibil", iar "teritoriul României este inalienabil".

La mulţi ani, Românie! La mulţi ani, prieteni! La mulţi ani, români de pretutindeni!

Viata Sfantului Apostol Andrei

2010-11-29T06:19:00.000-08:00

Acesta era din oraşul Betsaida, fecior al unui oarecare Iona evreul, fratele lui Petru, cel dintâi dintre ucenicii lui Hristos. Acesta a fost mai întâi ucenic al lui Ioan înaintemergătorul şi Botezătorul. Apoi dacă a auzit pe dascălul său arătând cu degetul şi zicând: "Iată Mielul lui Dumnezeu cel ce ridică păcatul lumii", lăsându-l pe el a urmat după Hristos. Şi zicând lui Petru: "Aflat-am pe Iisus cel din Nazaret", l-a atras spre dragostea lui Hristos. Se află şi altele multe în Sfânta Scriptură despre dânsul. Acestuia, după ce a urmat lui Hristos, când a fost după înălţarea Lui de au luat sorţi apostolul, şi au mers care într-o ţară, care într-alta, atunci acestui întâi-chemat i-a căzut soarta şi a luat Bitinia şi Marea Neagră şi părţile Propontidei şi Calcedonul, Bizanţul, Tracia, Macedonia şi părţile cele ce ajung până la fluviul Dunărea, Tesalia, Grecia şi părţile Ahaiei, asemenea şi Aminsos, Trapezunta, Iraclia şi Amastris. Însă acestea le-a umblat nu aşa degrabă, cum le trecem cu cuvântul, ci în fiecare ţară răbdând multe împotrivă şi multe lucruri cu nevoi, le-a biruit pe toate cu îndemnul şi cu ajutorul lui Hristos. Dintre care cetăţi aducând una la mijloc, voi lăsa pe celelalte celor ce le ştiu. Căci mergând acesta la Sinope şi propovăduind cuvântul lui Dumnezeu, a suferit multe necazuri şi torturi de la cei ce locuiau acolo, pentru că acei sălbatici oameni l-au trântit jos şi, apucându-l de mâini şi de picioare, l-au tras grăpiş, şi cu dinţii l-au scuturat, şi l-au bătut cu lemne şi cu pietre, şi l-au lepădat departe de cetate, dar el iarăşi s-a arătat cu totul întreg şi sănătos de răni, cu harul Învăţătorului şi Mântuitorului său.

Deci, sculându-se de acolo a trecut multe cetăţi şi oraşe, precum: Neocezareea, Samosata, la alani, la abasgi, zichii, bosforiţi şi hersoniţi, apoi s-a întors la Bizanţ şi acolo hirotonind episcop pe Stahie, şi colindând celelalte ţări, a venit la luminatul Ostrov al Peloponesului şi în Paleapatra, primit fiind în gazda de un om anume Sosie, care bolea greu, l-a tămăduit şi îndată toată cetatea Patrelor, a venit la Hristos. Şi Maximila, femeia proconsulului, fiind vindecată de cumplită boală şi dobândind grabnică tămăduire, a crezut în Hristos, împreună cu preaînţeleptul Stratoclis, fratele proconsulului Egheat, şi alţii mulţi ce aveau multe feluri de boli s-au tămăduit prin punerea mâinilor apostolului. Pentru aceasta mâniindu-se Egheat, şi prinzând pe apostolul Domnului şi răstignindu-l cu capul în jos pe o cruce, l-a scos din viaţa aceasta. Pentru aceasta şi el, nedreptul, dreaptă răsplătire a luat de la Dumnezeu, căci căzând într-o râpă înaltă, s-a risipit. Iar moaştele apostolului după aceea peste multă vreme au fost mutate la Constantinopol, în zilele împăratului Constantiu, fiul mai-marelui Constantin, prin porunca lui, de Mucenicul Artemie. Şi au fost aşezate cu ale lui Luca Evanghelistul şi cu ale lui Timotei în luminata biserică a Sfinţilor Apostoli.

Sursa: Sinaxar luna Noiembrie

Reteta pentru coliva

2010-11-01T02:55:00.000-07:00

Reteta pentru coliva

Ingrediente:
500 g grau decorticat sau arpacas, 375 g zahar, aproximativ 250 g nuci curatate, vanilie, coaja rasa de lamaie (optional), o cana si jumatate pesmet din paine alba sau biscuiti daca nu o pregatim in zile de post, zahar pudra (ca sa se acopere coliva), 1 lingurita rasa cu sare, putina cacao si bomboane, pentru ornat coliva.

Instructiuni :
1. Eliminam toate corpurile straine din grau si il spalam in mai multe ape.
2. Punem graul intr-o oala mai mare, peste care turnam apa, ca sa acopere boabele de grau cam de un lat de palma si si-l fierbem cel putin o ora. Trebuie sa amestecam din cand in cand, ca sa nu se prinda.
3. Dam oala jos de pe foc si o acoperim cu un servet curat, apoi o invelim cu o patura, sau ceva gros, ca sa-si mentina caldura cat mai mult.
4. Dupa 4-5 ore, adaugam zaharul si fierbem din nou, pana se leaga. Acum trebuie sa amestecam cu o lingura curata din lemn, ca sa nu se lipeasca de fundul vasului, dand gust neplacut colivei.
5. Dupa ce s-a legat, luam vasul de pe foc si il lasam descoperit, pana ce compozitia s-a racit si o tinem acoperita in frigider pana cand dorim sa finisam coliva.
6. Inlaturam coaja care s-a format, adaugam sarea, vanilia, coaja rasa de lamaie si nucile taiate fin cu cutitul, pisate sau rasnite dupa preferinta.
7. In continuare, amestecam usor toate ingredientele, pana se omogenizeaza.
8. Compozitia o aseazam pe un platou curat, ceva mai mare decat o coala de hartie si o modelam uniform pe platou, ca sa capete o forma frumoasa.
9. Deasupra cernem pesmetul, pe care il presam putin cu un carton ca sa fie mai dens si neted, apoi cernem un stat uniform de zahar pudra, gros de cel putin 1 mm (oricum sa acopere bine pesmetul), pe care il presam, ca si pe pesmet.
10. Pentru ornat, putem folosi un sablon facut din carton, care sa reprezinte o cruce, peste care cernem putina cacao. De asemenea, putem folosi diverse bomboane, ca: drajeuri, migdale trase in zahar si altele, dupa preferinta si inspiratia noastra.
11. Curatam bine marginile platoului de pesmetul si de zaharul cazut la cernut.
Coliva este bine s-o pregatim in ajunul zilei cand vrem s-o folosim.
Lumanarea pe care o infigem in coliva, trebuie sa aiba un disc de hartie, pentru a nu se scurge ceara pe coliva.

Mosii de toamna - Sambata Mortilor

2010-11-01T02:51:00.000-07:00

Sambata, 6 noiembrie, Biserica Ortodoxa a randuit sa se faca pomenirea mortilor. Pomenirea din aceasta zi, este cunoscuta si sub denumirea de Mosii de toamna. Tinand seama ca nu stim unde se afla cei morti, ne rugam atat pentru cei din iad, cat si pentru cei din rai.

De ce facem pomenire mortilor?

Biserica ii numeste pe cei trecuti in viata de dincolo "adormiti”, termen care are intelesul de stare din care te poti trezi. Ea nu vorbeste de trecere intr-o stare de nefiinta, ci de trecere dintr-un mod de existenta in alt mod de existenta. Hristos ii va darui cuvantului "adormit”, intelesul care il asociaza cu invierea. Cand Mantuitorul ajunge in casa lui Iair, a carui fiica, de numai 12 ani, de abia murise, spune: "Nu plangeti; n-a murit, ci doarme” (Luca: 8,52).

Potrivit Sfintei Scripturi, dupa moarte urmeaza Judecata particulara, in urma careia omul ajunge sa se impartaseasca fie de fericire, fie de suferinta, stari date de modul vietuirii pe pamant (unit cu Dumnezeu sau despartit de El). Aceste stari nu sunt definitive, ele dureaza pana la Judecata Universala, cand va avea loc invierea intregului neam omenesc si cand vor avea loc hotararile finale legate de starea de fericire sau suferinta. Noi ortodocsii ne rugam pentru cei morti, pentru ca avem credinta ca prin rugaciunile noastre, sufletul pentru care ne rugam va ajunge la Judecata universala, intr-o stare mai buna decat aceea cu care s-a despartit de trup.

In ziua de Mosi se savarseste Sfanta Liturghie

La Proscomidie, preotul scoate din prescura miridele pentru morti si le aseaza sub Sfantul Agnet, rostind numele mortilor de pe pomelnicele ce i-au fost aduse. In cadrul Sfintei Liturghii, Agnetul se preface in Trupul si Sangele Domnului. Astfel, miridele (care ii reprezinta pe cei pomeniti), participa la sfintenie prin prezenta lor alaturi de Trupul Lui Hristos de pe Sfantul Disc.

Sambata, ziua de pomenire a mortilor

Sambata e ziua in care Mantuitorul a stat in mormant cu trupul, iar cu sufletul S-a pogorat la iad, ca sa elibereze din el pe toti dreptii adormiti. Biserica face pomenirea celor adormiti sambata si pentru ca aceasta zi premerge duminicii - ziua Invierii - numita si cea dintai zi a noii creatii sau a opta zi, ziua vesniciei.

Acatistul Sfantului Dimitrie Basarabov

2010-10-26T13:45:00.000-07:00

Rugaciunile incepatoare

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin.

Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru numele Tau.
Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-Se numele Tau, vie imparatia Ta, fie voia Ta, precum in cer si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta, da ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau.

Pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, ale Sfintilor Parintilor nostri si ale tuturor Sfintilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.

Condacele si Icoasele
Condacul 1

Aparatorule al nostru din nevoi, pentru lucrarea de multe minuni laude de multumiri aducem tie, noi, nevrednicii; si ca cel ce esti minunat si preamilostiv, izbaveste-ne pe noi din toate nevoile ca sa cantam tie: bucura-te, facatorule de minuni, Sfinte Parinte Dimitrie!

Icosul 1

Ingerii cei din ceruri s-au mirat de tine, Parinte Dimitrie, ingerul cel pamantesc, vazandu-te cum in trup fiind ai biruit pe demonul cel fara de trup si de minunile tale spaimantandu-se au stat cantandu-ti unele ca acestea:

Bucura-te, cel ce esti om ceresc;
Bucura-te, cel ce ai fost inger pamantesc;
Bucura-te, ca nu te-ai amagit de lacomia stramoseasca;
Bucura-te, ca ai vietuit mai presus de fire si de om;
Bucura-te, ca prin smerenie cele inalte ai dobandit;
Bucura-te, ca pe vrajmas, lesne l-ai biruit;
Bucura-te, ca, la fel cu Abel, jertfe prin rugaciuni ai inaltat;
Bucura-te, cel ce trupul tau rob duhului l-ai facut;
Bucura-te, cel ce te-ai facut comoara duhovniceasca;
Bucura-te, cel ce te-ai suit la inaltimea cea cereasca;
Bucura-te, saditorule de vie duhovniceasca;
Bucura-te, cel ce castigi tuturor pocainta ca sa se mantuiasca;
Bucura-te, facatorule de minuni, Sfinte Parinte Dimitrie!

Condacul 2

Fiind inaltat Sfantul Dimitrie in vazduhurile ceresti, priveste catre cei ce-l roaga pe dansul si, cu bunatate parinteasca, tinde milostiva izbavire din toate nevoile, tuturor celor ce canta lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 2

Intelegerea cea neinteleasa, cautand paganii s-o inteleaga, nu se pot dumiri de cinstitele tale moaste, cum adica, o materie nu se supune firii si trupul nu se da putreziciunii; iar noi cu crredinta cantam tie acestea:

Bucura-te, vas de Duuhul Sfant primitor;
Bucura-te, locas dumnezeiesc, de minuni izvorator;
Bucura-te, ca la fel cu cei fara de trup ai vietuit;
Bucura-te, ca pe duhul tau catre cele ceresti l-ai povatuit;
Bucura-te, ca intru tine putreziciunea ai facut-o neputreziciune;
Bucura-te, ca intru tine moartea ai facut-o neputincioasa;
Bucura-te, ca la fel cu Avraam ti-ai lasat patria si parintii;
Bucura-te, ca te-ai salasluit in pamantul fagaduintii;
Bucura-te, stejar cu umbra dumnezeiasca;
Bucura-te, ca te-ai facut tuturor masa duhovniceasca;
Bucura-te, ca ti-ai jertfit viata ca un alt Isaac;
Bucura-te, ca ai inaltat cugetul mintii tale catre Dumnezeu;
Bucura-te, facatorule de minuni, Sfinte Parinte Dimitrie!

Condacul 3

Putere cereasca umbrind sfintele tale moaste, sfinte parinte, ca dintr-un soare slobozeste razele darurilor tuturor celor ce se ating de ele, si pe toti de boli tamaduind cantam lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 3

Avand noi racla cinstitelor tale moaste, cuvioase parinte, ca la un izvor de daruri toti cu credinta alergam, pentru care izbaveste-ne, sfinte, de cei ce ne tulbura pe not ca neincetat sa zicem:

Bucura-te, cel ce te-ai aratat stapanitor patimilor;
Bucura-te, cel ce ai biruit pe demonul intunerieului;
Bucura-te, ca ne-ai izbavit pe noi din robie precum Avraam pe Lot;
Bucura-te, ca pe fiii Agarei cu totul i-ai izgonit;
Bucura-te, ca pe noi ca pe alt Isaac ne faci mostenitori;
Bucura-te, ca pe Ismail cel necredincios, l-ai izgonit ca pe un impotrivitor;
Bucura-te, ca la fel ca Lot te-ai suit in muntii faptelor bune;
Bucura-te, ca te-ai aratat multora temei de impacare;
Bucura-te, ca nu te-ai lasat prins in Gomora patimilor;
Bucura-te, ca prin tine ne izbavim de vapaia ispitelor;
Bucura-te, ca nu te-ai uitat la cele de jos;
Bucura-te, ca prin buna veghe ai slujit lui Hristos;
Bucura-te, facatorule de minuni, Sfinte Parinte Dimitrie!

Condacul 4

Vifor de multe ispite si furtuni de multe nevoi invaluindu-ne pe noi, sfinte, cu credinta alergam la tine, ca, prin rugaciunile tale, sa le prefaci pe toate in buna liniste si astfel, prin tine, sa cantam lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 4

Auzit-am, sfinte parinte, de viata ta cea dumnezeiasca; vazut-am si minunile tale si, indulcindu-ne de facerile tale de bine ce ne arati in toata vremea, credem indraznirii tale catre Dumnezeu, pentru care graim tie, unele ca acestea:

Bucura-te, doctor iscusit al bolnavilor;
Bucura-te, izbavirea indracililor;
Bucura-te, intarirea batranilor;
Bucura-te, invatatorul tinerilor;
Bucura-te, imbracamintea celor fara de indrazneala;
Bucura-te, mangaierea celor intristati;
Bucura-te, grabnic ascultator al celor ce te roaga;
Bucura-te, totdeauna izbavitor al celor ce sunt in primejdii;
Bucura-te, temei intaritor al credintei noastre;
Bucura-te, noule invatator al vietii celei curate;
Bucura-te, ca ai slujit lui Dumnezeu cu bunavoire;
Bucura-te, ca te-ai asemanat Lui prin buna ta vietuire;
Bucura-te, facatorule de minuni, Sfinte Parinte Dimitrie!

Condacul 5

Cale de Dumnezeu umblata, aratandu-ne noua cu suferintele vietii tale, sfinte, pe toti ne inveti, ca prin intelepciune si cu a Duhului curatie slujind lui Dumnezeu, sa cantam Lui: Aliluia!

Icosul 5

Vazand Sfinte Dimitrie, locuitorii din Basarabi lumina in apa Lomului au socotit ca este o comoara; dar, dupa ce au scos sfintele tale moaste, vazand ca faci minuni si izvorasti tamaduiri tuturor, spaimantandu-se toti, graiau catre tine unele ca acestea:

Bucura-te, comoara din Basarabi;
Bucura-te, cel ce ai sfintit apa Lomului;
Bucura-te, ca jugul cel usor al Domnului pe umeri l-ai luat;
Bucura-te, ca pe acesta usor tuturor l-ai aratat;
Bucura-te, odrasla frumoasa a pesterii celei sfinte;
Bucura-te, dreptule indrumator al celor cu buna minte;
Bucura-te, izbavitorul fetei celei indracite;
Bucura-te, veselia parintilor ei cea nepovestita;
Bucura-te, intarirea surorilor celor cu buna cucernicie;
Bucura-te, ca prin tine s-au invatat a cinsti cele de evlavie;
Bucura-te, indreptatorul lui Lavrentie cel fara socoteala;
Bucura-te, ca pe toti ii inveti a fi catre tine cu sfiala;
Bucura-te, facatorule de minuni, Sfinte Parinte Dimitrie!

Condacul 6

Marturisitorii de Hristos, fiii tai duhovnicesti sunt martorii minuniior tale, sfinte parinte; pentru aceasta, daruri de multumire cu netacute glasuri lui Dumnezeu inalta, cantandu-I: Aliluia!

Icosul 6

Stralucind tu in pamantul nostru, ai gonit intunericul paganatatii, ca stapanirea lui, nerabdand venirea ta, a cazut; iar cei ce ne-am izbavit de acesta, graim catre tine unele ca acestea:

Bucura-te, surpatorul paganatatii;
Bucura-te, sprijinitorul crestinatatii;
Bucura-te, ca la fel cu Moise tii toiagul crucii;
Bucura-te, ca ne arati noua semnele biruintii;
Bucura-te, ca pe Faraon cel nevazut l-ai inecat in marea lacrimilor tale;
Bucura-te, ca pe cel vazut al ingropi in stralucirea ispravilor tale;
Bucura-te, stalp de foc al credintei;
Bucura-te, ca ne povatuiesti in pamantul fagaduintei;
Bucura-te, nor racoros si cu buna umbrire;
Bucura-te, ca traim in tara noastra sub buna ta ocrotire;
Bucura-te, ca ne hranesti in lipsa cu indestulare;
Bucura-te, ca in toata vremea ne dai ajutor cu imbelsugare;
Bucura-te, facatorule de minuni, Sfinte Parinte Dimitrie!

Condacul 7

Voind Dumnezeu a ne mangaia pentru multe nevoi si necazuri te-a dat noua ocrotitor; dar noi te cunoastem pe tine si parinte si de minuni facator; pentru aceasta, multumind pentru bunatatea cea negraita, Ii cantam lui: Aliluia!

Icosul 7

Aratat-a faptura noua, trimitandu-te Facatorul pe tine la noi cei ce suntem facuti de Dansul; ca focul razboiului si al robiei s-a stins, pe vrajmasi cu rusine i-a intors si boala ciumii ca un fum a pierit; iar noi cei izbaviti de acestea, neincetat graim tie:

Bucura-te, ravnitor ca un alt Ilie;
Bucura-te, ca la fel cu acela ai locuit in pustie;
Bucura-te, ca ai biruit pe proorocul inselaciunii;
Bucura-te, ca s-au rusinat impletitorii minciunii;
Bucura-te, ca ai potolit flacara razboiului cea stricatoare;
Bucura-te, ca incetezi toata boala cea vatamatoare;
Bucura-te, ca prin tine castigam ploi la vreme potrivita;
Bucura-te, ca prin tine totdeauna dobandim cele trebuincioase;
Bucura-te, cel ce ti-ai lucrat comoara faptelor celor bune;
Bucura-te, ca prin ea te-ai suit la inaltime;
Bucura-te, ca nu imbracamintea ci trupul tau ne-ai lasat noua;
Bucura-te, ca prin el dobandim cele trebuitoare noua;
Bucura-te, facatorule de minuni, Sfinte Parinte Dimitrie!

Condacul 8

Vazand viata straina, sa ne instrainam din lume, mutandu-ne mintea la cer, ca pentru aceasta sfantul lui Dumnezeu Dimitrie a vietuit cu instrainare ca sa ne invete el pe noi a urma vietii lui si tragandu-ne mintea la inaltime, sa cantam lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 8

Cu totul fiind intru cele de jos, mintea ta nicidecum nu ai dezlipit-o de la cele de sus, ca, uitand de trupul tau si de lume, ai biruit pe demon. Si acuma, facandu-te partas cerestilor bunatati roaga pe Dumnezeu pentru cei ce graim catre tine acestea:

Bucura-te, minte cereasca si inainte-vazatoare;
Bucura-te, vointa de daruri duhovnicesti primitoare;
Bucura-te, Samuile preasfintite;
Bucura-te, preablandule Davide;
Bucura-te, ca te-ai facut sabie a Donmului cu doua ascutisuri;
Bucura-te, ca ai taiat cu ea pe Goliat cel cu multe impletituri;
Bucura-te, ca prin vointa mintii tale ai slujit lui Dumnezeu;
Bucura-te, ca sufletul tau curat l-ai dat Ziditorului tau;
Bucura-te, risipitorule a multe feluri de boli;
Bucura-te, purtatorule de biruinta asupra patimilor;
Bucura-te, ca ne arati calea catre imparatia cea nesfarsita;
Bucura-te, ca prin tine castigam bunatatlie cele nadajduite;
Bucura-te, facatorule de minuni, Sfinte Parinte Dimitrie!

Condacul 9

Toata adunarea crestineasea venind, sa cadem la bineplacutul lui Dumnezeu Sfantul Dimitrie: bogatii la cel sarac cu duhul, saracii la imbogatitorul, sanatosii la pazitorul, bolnavii la doctorul cel fara de plata, dreptii la indreptatorul si pacatosii la indrumatorul si dimpreuna toti sa cantam lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 9

Ritorii cei mesteri la cuvint se arata fata de tine a fi ca niste muti, ca nu pricep sa spuna in ce chip cinstitele tale moaste, ramanand nestricate, izvorasc acum buna mireasma si tamaduiri de tot felul; iar noi privind o taina ca aceasta, graim catre tine:

Bucura-te, apostolul si propovaduitorui nostru;
Bucura-te, dascalui si indrumatorul nostru;
Bucura-te, ca prin fapte ai propovaduit tu pe Hristos;
Bucura-te, ca te-ai facut chip pocaintei de obste si de folos;
Bucura-te, luminatorule stralucit;
Bucura-te, mangaierea cea grabnica a celor in primejdie;
Bucura-te, ca trupul tau ne-ai lasat noua ca un adapost sfintit;
Bucura-te, ca, intampinand moastele tale, saltam cu duhul;
Bucura-te, ca, sarutandu-le, luam binecuvantare;
Bucura-te, ca atingandu-le, ne umplem de sfintenie;
Bucura-te, ca, apropiindu-ne de dansele, de boli ne tamaduim;
Bucura-te, ca, inchinandu-ne lor, din primejdii ne izbavim;
Bucura-te, facatorule de minuni, Sfinte Parinte Dimitrie!

Condacul 10

Vrand Facatorul tuturor fapturilor sa ne mantuiasca de inselaciunea vrajmasului, te-a trimis ca pe un apostol la noi, ca prin tine sa invatam sa ne indepartam de toate inselaciunile lumii si prin viata curata, apropiindu-ne de Dumnezeu, sa-I cantam: Aliluia!

Icosul 10

Zid esti credinciosilor si turn neclintit tuturor celor ce se reazema de tine, caci Facatorul cerului si al pamantului te-a facut pe tine incapator de daruri duhovnicesti; pentru aceasta, ca la un reazem tare, alergam noi, si cu buna nadejde graim tie acestea:

Bucura-te, omul lui Dumnezeu;
Bucura-te, implinitorul porunciior Lui;
Bucura-te, intarirea credintei celei drepte;
Bucura-te, icoana insufletita a vetii celei curate;
Bucura-te, stalp de sprijinire in primejdii;
Bucura-te, reazem neclintit al nadejdii;
Bucura-te, ca ai dat inselaciunea la iveala;
Bucura-te, ca ne-ai scapat de primejdii cu multa andrazneala;
Bucura-te, ca in ceruri locuind vezi pe Dumnezeu;
Bucura-te, ca acolo vietuind te desfatezi intru bucuria Lui;
Bucura-te, ca imparatesti intru cele de sus;
Bucura-te, ca de acolo privesti la noi, spre cei de jos;
Bucura-te, facatorule de minuni, Sfinte Parinte Dimitrie!

Condacul 11

Cantari si multumiri din tot sufletul, aducem prin tine lui Dumnezeu, sfinte parinte, pe care, primindu-le, roaga dimpreuna cu toata ceata cuviosilor pe blandul Iisus sa ne daruiasca iertare, dezlegare de pacate si mila in ziua judecatii, noua celor ce cantam Lui: Aliluia!

Icosul 11

Faclie purtatoare de lumina esti intre preacuviosi si impreuna-locuitor cu toti sfintii. Drept aceasta se bucura de tine, Sfinte Dimitrie, si Tatal ceresc dimpreuna cu Fiul si cu Duhul Sfant, iar noi cu credinta, privind acestea, graim catre tine:

Bucura-te, podoaba cea frumoasa a cuviosilor;
Bucura-te, nevointa cea cu osardie a pustnicilor;
Bucura-te, dimpreuna urmatorule cu marele Antonie;
Bucura-te, impreuna la obicei cu Onufrie;
Bucura-te, cel impreuna cu Pavel Tebeul la savarsirea nevointelor;
Bucura-te, Pavele, cu nevinovatia si cu facerea minunilor;
Bucura-te, cu Ammon, cu Ahila si cu Agatonie;
Bucura-te, cu Antim, cu Amonata si cu Amonie;
Bucura-te, impreuna cu Grigorie Decapolitul;
Bucura-te, cu parintele nostru Nicodim cel sfintit;
Bucura-te, parinte al nostru cel totdeauna folositor;
Bucura-te, izbavitorul nostru cel grabnic ajutator;
Bucura-te, facatorule de minuni, Sfinte Parinte Dimitrie!

Condacul 12

Hristoase imparate, primeste pe mijlocitorul nostru si implinitorul poruncilor Tale, care se roaga Tie, ca sa dai Bisericii Tale unire, pace adanca la toata lumea si stingere dezbinarilor; sa nu ne dai vrajmasilor nostri, nici cu mana Ta sa ne pierzi pe noi, ca Tu esti Dumnezeul nostru si noi poporul Tau suntem, de la care auzi: Aliluia!

Icosul 12

Cantand dimpreuna cu ingerii, cu cuviosii si cu toti sfintii inaintea Sfintei Treimi, pomeneste-ne si pe noi cei ce alergam la tine, sfinte, ca, izbavindu-ne de toate ispitele si de Imparatia cereasca invrednicindu-ne, sa graim tie unele ca acestea:

Bucura-te, margaritar ceresc al lui Dumnezeu;
Bucura-te, diamant luminos al rabdarii;
Bucura-te, floarea cea nevestejita a raiului;
Bucura-te, tamaia cea cu bun miros a darului;
Bucura-te, smirna duhovniceasca cu lina imbalsamare;
Bucura-te, mir ceresc, care ne umpli pe noi de buna mireasma;
Bucura-te, vas plin de bunatate nemuritoare;
Bucura-te, baie de toata nevoia curatitoare;
Bucura-te, ocarmuitorul celor ce inoata in marea vietii acesteia;
Bucura-te, indrumatorul celor ce stapanesc cu buna dreptate;
Bucura-te, tamaduirea cea dorita a trupurilor noastre;
Bucura-te, izbavirea cea scumpa a sufletelor noastre;
Bucura-te, facatorule de minuni, Sfinte Parinte Dimitrie!

Condacul 13

O, preacuvioase parinte, purtatorule de Dumnezeu Sfinte Dimitrie, primind acest dar de rugaciune de la noi acum, izbaveste din toata nevoia si scapa din chinul ce va sa fie, pe toti cei ce canta lui Dumnezeu: Aliluia!

O, preacuvioase parinte, purtatorule de Dumnezeu Sfinte Dimitrie, primind acest dar de rugaciune de la noi acum, izbaveste din toata nevoia si scapa din chinul ce va sa fie, pe toti cei ce canta lui Dumnezeu: Aliluia!

O, preacuvioase parinte, purtatorule de Dumnezeu Sfinte Dimitrie, primind acest dar de rugaciune de la noi acum, izbaveste din toata nevoia si scapa din chinul ce va sa fie, pe toti cei ce canta lui Dumnezeu: Aliluia!

Apoi se zice iarasi
Icosul intai

Ingerii cei din ceruri s-au mirat de tine, Parinte Dimitrie, ingerul cel pamantesc, vazandu-te cum in trup fiind ai biruit pe demonul cel fara de trup si de minunile tale spaimantandu-se au stat cantandu-ti unele ca acestea:

Bucura-te, cel ce esti om ceresc;
Bucura-te, cel ce ai fost inger pamantesc;
Bucura-te, ca nu te-ai amagit de lacomia stramoseasca;
Bucura-te, ca ai vietuit mai presus de fire si de om;
Bucura-te, ca prin smerenie cele inalte ai dobandit;
Bucura-te, ca pe vrajmas, lesne l-ai biruit;
Bucura-te, ca, la fel cu Abel, jertfe prin rugaciuni ai inaltat;
Bucura-te, cel ce trupul tau rob duhului l-ai facut;
Bucura-te, cel ce te-ai facut comoara duhovniceasca;
Bucura-te, cel ce te-ai suit la inaltimea cea cereasca;
Bucura-te, saditorule de vie duhovniceasca;
Bucura-te, cel ce castigi tuturor pocainta ca sa se mantuiasca;
Bucura-te, facatorule de minuni, Sfinte Parinte Dimitrie!

si Condacul intai

Aparatorule al nostru din nevoi, pentru lucrarea de multe minuni laude de multumiri aducem tie, noi, nevrednicii; si ca cel ce esti minunat si preamilostiv, izbaveste-ne pe noi din toate nevoile ca sa cantam tie: bucura-te, facatorule de minuni, Sfinte Parinte Dimitrie!